"Enel", interesată de fuziuni şi achiziţii

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 13 noiembrie 2017

"Enel", interesată de fuziuni şi achiziţii

Achiziţiile reprezintă singura modalitate de creştere a activităţii de distribuţie a companiei "Enel" SpA, care este decisă să caute ţinte de preluare în întreaga lume, a declarat vineri, într-un interviu acordat Reuters, şeful companiei italiene, Francesco Starace.

"Creşterea activităţii de distribuţie poate avea loc numai prin fuziuni şi achiziţii (M&A). Suntem decişi să facem progrese în domeniul M&A", a afirmat directorul general, potrivit Agerpres.

Cea mai mare companie de utilităţi din Europa, care deţine o participaţie majoritară în grupul spaniol "Endesa", se concentrează pe energia regenerabilă şi infrastructura energetică, pentru a compensa criza din sectorul energiei tradiţionale.

Anul acesta, "Enel" a achiziţionat compania braziliană de distribuţie a energiei Celg-D, pentru aproximativ 640 de milioane de dolari.

Întrebat dacă "Enel" este interesat de grupul energetic german "Innogy", Starace a afirmat că firma analizează toate opţiunile "dar asta nu înseamnă că vom cumpăra".

Anterior, Starace declarase că "Enel" nu este interesat de fuziuni şi achiziţii pe scară mare dacă acestea nu creează valoare.

Întrebat de planurile privind vânzarea termocentralei "Reftinskaya" din Rusia, Starace a precizat că procesul este în desfăşurare şi ofertele sunt aşteptate până la sfârşitul anului.

Tranzacţia ar putea avea loc în primul trimestru din 2018, a explicat şeful "Enel", companie controlată de stat.

În 2016, "Enel" a ajuns la un acord de preluare a firmei de fibră optică Metroweb, care a fost inclusă în propria sa divizie "Enel Open Fiber" (EOF). Aceasta din urmă intenţionează să instaleze cabluri broadband în 250 dintre cele mai bogate şi mai populate oraşe din Italia, acoperind 9,5 milioane gospodării şi birouri, aproximativ un sfert din piaţă. Divizia "Open Fiber" va concura cu reţeaua rivală a "Telecom Italia".

"Enel" negociază cu băncile un acord de 3,5 miliarde euro (patru miliarde de dolari) pentru a finanţa proiectul.

"Vom finaliza acordul până în martie 2018", a declarat Starace.

În România, "Enel" deţine 64,4% la "Enel Distribuţie Muntenia" şi "Enel Energie Muntenia", 51% la "Enel Distribuţie Banat", "Enel Distribuţie Dobrogea" şi "Enel Energie" şi 100% din acţiunile "Enel România".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb