Din octombrie 2006 E.ON Gaz România facturează "nemţeşte" cu produsul informatic IS-U, după ce Romsys a finalizat implementarea unor noi şi importante subproiecte din cadrul sistemului informatic integrat al distribuitorului de gaze naturale. Privatizarea fostei Distrigaz Nord şi schimbarea acţionarului majoritar a adus şi modificarea radicală a strategiei IT a E.ON Gaz România. Soluţia SAP pentru Utilităţi implementată de Romsys reprezintă o premieră pe piaţa IT românească şi are o importanţă strategică pentru principalul furnizor de gaze din România. Soluţia cuprinde patru subproiecte SAP, respectiv: Core R/3 - financiar-contabilitate, logistică; IS-Utilities - facturare-tarifare, încasări/contracte clienţi, gestiune contoare, comenzi de lucru, servicii şi relaţii cu clienţii, migrare date în masă; Resurse Umane; Business Warehouse pentru Utilităţi.
Noua soluţie informatică a fost pentru început implementată în patru judeţe pilot - Mureş, Harghita, Cluj şi Bistriţa-Năsăud - în paralel cu reorganizarea de personal şi a afacerii E.ON Gaz România în perioada post-privatizare. Soluţia asigură pe de o parte conformitatea cu legislaţia în vigoare şi cu standardele interne ale grupului E.ON, iar pe de altă parte separarea activităţii de furnizare de cea de distribuţie a gazelor naturale, separare care pe plan european este una dintre principalele direcţii de reformă ale acestei industrii.