EŞECUL AGA BVB Brokeri mici cu muşchii tari

DIANA ENACHE, ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 martie 2013

Locul unde AGA s-a izbit de stânci.

Locul unde AGA s-a izbit de stânci.

Tarifele rămân neschimbate

Brokerii au vrut să demonstreze că actuala conducere BVB nu are susţinerea majorităţii acţionarilor

Tarifele BVB pentru brokeri rămân neschimbate, în urma eşecului conducerii Bursei bucureştene, care nu a reuşit, ieri, să-i reunească pe brokeri la nivelul cvorumului, astfel încât să poată ţine Adunarea generală care avea drept principal scop validarea noilor tarife propuse.

Conducerea Bursei avea în vedere, acum, introducerea unui tarif fix lunar de 3.500 lei pentru brokeri, măsură criticată de Asociaţia Brokerilor, pe motiv că ar defavoriza brokerii mici faţă de cei mari.

Pentru întreaga comunitate a pieţei, acest eşec pare să aibă valoare de simbol (au fost prezenţi acţionari cu deţineri de numai 40,15%, cvorumul necesar fiind de 50%).

Această nouă conducere a BVB a venit pe valul susţinerii marilor case de brokeraj, în general, de sorginte bancară.

Dar, la AGA programată pentru ieri, s-a văzut că nu deţin majoritatea - brokerii independenţi (să le zicem aşa celor care nu sunt legaţi ombilical de sistemul bancar) nu au venit, astfel că nu s-a putut atinge cvorumul.

Ba chiar, unii dintre ei au fost prezenţi, dar nu au vrut să se înregistreze.

Au venit ca "observatori".

Un semnal puternic pentru ceilalţi, că politica Bursei nu poate fi făcută fără ei şi, probabil, un mod prin care comunică faptul că nu agreează actuala conducere şi că, de fapt, nu va fi fost susţinută majoritar, nici la alegerile de acum un an (9 ianuarie 2012).

Voturile primite cumulat, atunci, de Stere Farmache şi Dan Paul le-au depăşit pe cele primite de Lucian Anghel, pentru funcţia de preşedinte, iar acesta din urmă a câştigat, întrucât rămăşiţele brokerilor independenţi acţionari BVB nu s-au înţeles pentru o platformă comună, consideră, astăzi, unele voci de pe holurile Adunării neizbutite.

Ieri, brokerii mici, care şi-au ţinut o adunare "informală" în lobby-ul hotelului, erau, se pare, pregătiţi să intre la AGA, numai în caz că se strângea cvorumul, ca să nu rateze votul asupra ordinii de zi.

Deşi şedinţa era programată pentru ora 10, organizatorii AGA ar fi vrut să aştepte o oră înainte să înceapă adunarea, în speranţa că, pe ultima sută de metri, vor mai mobiliza acţionari să vină la AGA.

Puţin înainte de ora 11, însă, Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor şi vicepreşedinte BVB, a cerut constatarea cvorumului, întrucât legea nu prevede un timp de aşteptare, ci ca Adunarea să înceapă la ora convocării.

Constatarea că şedinţa nu se poate ţine a adus victoria în tabăra brokerilor mici.

Ieri dimineaţă, conducerea BVB spera că va putea ţine AGEA, deşi toate celelalte patru tentative anterioare eşuaseră, de-a lungul vremii.

Conducerea BVB consideră că un nou act constitutiv şi o nouă politică tarifară ar fi reprezentat intrarea în normalitate şi modernizarea Bursei.

În luna februarie, atât preşedintele BVB, Lucian Anghel, cât şi directorul general, Victor Cionga, declarau că sunt conştienţi că propunerea unei noi politici tarifare nu va mulţumi pe toată lumea.

"Suntem conştienţi că nu putem mulţumi pe toată lumea. Avem o datorie faţă de acţionari, iar această măsură ar fi în interesul lor şi al pieţei de capital", a declarat Lucian Anghel, în februarie.

Dar AGA de ieri i-a dovedit lui Anghel că departe să "nu mulţumeas-că pe toată lumea" , ci că "nemulţumeşte pe mulţi".

Acum, Consiliul BVB ar putea lua în calcul varianta mutării propunerilor din AGA de ieri pentru şedinţa de bilanţ din aprilie.

Criticile asupra activităţii BVB, lăsate pentru AGA de bilanţ

Pe lângă susţinătorii şi oponenţii propunerilor BVB, unii acţionari veniseră, ieri, la Adunarea Generală să îşi exprime nemulţumirea faţă de activitatea BVB, sub conducerea noului Consiliu de Administraţie, ales pe 9 ianuarie 2012. Alţii veniseră doar "să socializeze".

Un acţionar ne-a spus că unele dintre propunerile de pe ordinea de zi denotă necunoaşterea legii 31 a societăţilor comerciale şi a spiritului său. Acesta a dat drept exemplu propunerea ca unele competenţe AGEA să treacă la Adunarea Generală Ordinară. "Nu ai de ce să transferi competenţe de la AGEA la AGOA, pentru că AGOA are toate competenţele din lume, desigur permise de lege sau stabilite de acţionari", a comentat acţionarul.

Pe holuri, lumea a mai discutat şi subiectul unui contract de "sale & lease back" pentru nişte autoturis-me ale BVB, care după cum comentau unii, nu ar fi justificat, pentru că astfel de contracte se practică numai atunci când compania are nevoie de cash, ori BVB nu are astfel de probleme. Unii acţionari îi suspectau pe cei care au decis aceas-tă operaţiune fie de necunoaştere, ceea ce nu ar fi deloc scuzabil, fie, mai rău, de fapte sub incidenţa penală.

Printre nemulţumirile unora dintre acţionari se mai numără şi angajările făcute de Victor Cionga, după instalarea sa ca director general, pe funcţiile de consilieri, după cum comentau unele voci, prin contracte de "leasing de personal", unii susţinând că s-a folosit de acest subterfugiu, ca să ocolească interdicţia lărgirii personalului BVB.

Alţii, însă, nu sunt deranjaţi deloc de numărul şi salariile consilierilor, ci consideră că trebuie evaluată activitatea acestora.

Victor Cionga şi-a prezentat consilierii la o conferinţă BVB din luna februarie. Domnia sa i-a enumerat pe Dragoş Simion, Gabriela Onţică, Corina Mocanu şi Liviu Moldovan şi a precizat, în plus, că, acum, BVB are un şef de resurse umane.

Comentatorii de pe margine consideră că Adunarea Generală de bilanţ, din aprilie, va reprezenta un bun prilej pentru acţionarii nemulţumiţi de conducere să îşi spună păsurile. Mai mult, unii consideră că nu este exclus să asistăm şi la o încercare de răsturnare a conducerii, în funcţie de cum decurg "negocierile" dintre acţionari.

Se pare că rolul celor două SIF-uri cu pachete de câte 5% din BVB - SIF Moldova şi SIF Oltenia - ar putea fi determinant.

Tensiuni, voci, opinii, interpretări...

Faptul este că tarifele BVB rămân neschimbate.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Cand Fantoma de FS si-a mazilit oamenii cei mai apropiati schimbandu-i sau concediindu-i sa s-a mai sesizat nici un actionar! Sau cand acest individ cheltuia fara numar, la fel, toata lumea tacea. Acum cand se intampla si lucruri bune chiar si aceste angajari, eu tot cred ca sunt ok, acesti consilieri au venit sa faca treaba. Cu cine sa faca Cionga ceva? Cu demisii si apoi pastrati in functii de conducere? Pai stimabili actionari vi se pare normal sa demiti si sa pastrezi in functii de conducere? Haideti mai bine sa asteptam si sa vedem cata treaba fac cei noi nu sa-i criticam aiurea.

    1. da, da,da..data viitoare si evaluare. dar pentru cine?

    Remiza ? Nu.

    Victorie ? Nu

    Infrangere ? Da, pentru ambele tabere. Aceasta amanare in luarea unei decizii nu va aduce nimic bun anul acesta, razboiul va continua cu pierderi de ambele tabere pana va veni cineva si le va matura pe amandoua . Strategia celor doua tabere este gresita !  

    Doamna de la resurse umane se numeste Simulescu si ghici sotia cui e?

    crede ca grupul Brokerilor romani va pierde pentru ca ei nu au bani sa cumpere actiuni BVB si isi vand actiunile

    pana la urma tot ei vor pierde majoritatea pentru ca se vand pe doi galbeni 

    1. daca isi vand actiunile si nu mai sunt actionari atunci sa taca si sa accepte propunerile celorlalti care au venit cu banul si au putere de decizie

      Asta s-a dorit. S-a transformat BVB intr-o afacere. Acum va fi pusa la dispozitia strainilor, apoi desfintata. Strategia lui Farmache, Make, Siminel, oprescu a dat rezultate.

      Poate ca era corect ca titlul corect era : " Bancherii nu au muschii tari". In folclorul brokeristic, actualu CA al BVB, este CA -ul bancherilor. Care vor face BVB un cuirasat.Acum, ca a ramas tot o lotca, asta se vede cu ochiul liber.Acest CA nu avea actuala formula daca la data alegerii sale, actionarii, sau macar majoritate lor nu credeau ca aleg niste competente in materie. A rezultat doar o alta varianta a inventarii mersului pe jos. Ah!...era sa uit ....si a apei calde. Ca si in politica, normal ar fi ca atunci cand, la propunerile tale , actionarii(alegatori), nu itzi valideaza politica, sa itzi faci curat pe birou si sa pleci acasa. Pe iesirea de incendiu. Ca si in politica, nici la BVB nu functioneaza acest principiu. Daca s-ar intimpla asa, ar insemna ca BVB ar intra in Schengen. Inaintea Romaniei. Intolerabila varianta. BVB este " imaginea fidela" a economiei.Iar actualul CA si Executivul sau innoit cu vechi figuri , care numai nimbul succesului nu il poarta, se fereste sa faca ceea ce trebuie. Pentru ca nu stiu. Pentru ca nu pot. Sunt cu totii doar simpli birocrati,, exemple vii ai unei gandiri ...moarte. "Sa ne dea statul". "Sa marim taxele, sa ne asiguram sinecurile". Sa facem mici " artificii" contabile, ca sa ne rotunjim veniturile, noi, famililile noastre si prietenii.Si asa si numai asa, BVB este si va ramine, imaginea fidela a Romaniei.Nu finanteaza pe nimeni.Pentru ca acum in sfarsit e condusa de bacheri. Si bancherii nu finanteaza pe nimeni acum. Pentru ca nu au muschi tari....

      faptul ca bancherii care conduc BVB sunt foarte slabi se vede si in faptul ca nu au reusit sa cumpere actiuni de pe piata sa poata avea cvorum

      ei vor sa conduca dar sa nubage bani sa cumpere actiuni BVB sai aoba majoratea 

      BVB nu va fi destiinfata, dar probabil ca va fi preluata pe bani putini de o alta bursa concurenta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb