Europa îşi diversifică alimentarea cu gaze doar pe hârtie

Conflictul ruso-ucrainean a reuşit doar să îmbogăţească Uniunea Europeană (UE) cu gazoducte pe hârtie, fără să se întrevadă vreun traseu cu şanse de reuşită pe termen mediu, deşi statele membre au îmbrăţişat proiectul Uniunii Energetice, care presupune o foarte bună interconectare a reţelelor de gaze şi electricitate. Mai mult decât atât, Federaţia Rusă a îngropat Nabucco, a renunţat la South Stream şi a promovat alte două trasee de alimentare cu gaze a Europei: Turkish Stream şi Nord Stream 2.

În piaţă, părerile analiştilor sunt împărţite. Unii spun că cele mai mari şanse de realizare le are coridorul sudic, promovat de UE, ce aduce gaze din bazinul Mării Caspice, iar alţii dau şanse reale doar Nord Stream 2, care dublează traseul Nord Stream 1 (conductă operaţională), conectând direct influenta Germanie la gazul rusesc, fără intermediarul incomod Ucraina, care nu se ştie cât timp va mai "hrăni" Europa de Sud-Est. Cinci firme europene (E.ON, BASF, OMV, ENGIE şi Royal Dutch Shell) au semnat recent acordul cu Gazprom pentru construirea Nord Stream 2 şi au agreat şi schimburi de active.

Situaţia arată că între Vestul şi Estul Europei s-a creat o prăpastie, care cu greu poate fi depăşită. Occidentul are surse diversificate de aprovizionare şi este mult mai bine interconectat, iar Estul arată în continuare ca o insulă izolată, căreia Rusia îi poate închide oricând robinetul cu gaze.

În acelaşi timp, Turcia joacă la mai multe capete, semnând mai multe parteneriate pentru a obţine gaze cât mai ieftine. Turcia a susţinut defunctele proiecte Nabucco şi South Stream şi a semnat cu Rusia un memorandum pentru demararea Turkish Steam.

În urmă cu un an, Gazprom a renunţat la South Stream după ce Comisia Europeană (CE) a anunţat că proiectul nu respectă legislaţia din Pachetul III Energie. Conducta trebuia să traverseze Marea Neagă ocolind Ucraina şi să ducă gazele prin Bulgaria, Ungaria, Austria spre vestul Europei.

Imediat ce a renunţat la South Stream, gigantul rus a promovat Turkish Stream, o conductă tot pe sub Marea Neagră, dar care leagă direct Rusia de Turcia. Rusia a anunţat Europa că, din 2019, trebuie să îşi lege infrastructura de noul gazoduct pentru că vrea să renunţe să mai transporte gaze prin Ucraina.

Turcia şi-a jucat bine rolul şi a negociat la sânge cu Rusia preţul gazelor ce ar trebui "să curgă" prin Turkish Stream. Între timp, a izbucnit conflictul din Siria, unde interesele Turciei şi Rusiei sunt divergente, iar Gazprom a anunţat, la începutul lunii, că amână proiectul, după ce în septembrie a parafat o înţelegere cu cinci mari companii energetice europene să construiască Nord Stream 2.

La finele săptămânii trecute, Ali Riza Alaboyun, ministrul turc al energiei, a declarat, citat de trend.az, că implementarea Turkish Stream va fi clarificată în curând, menţionând că acordul interguvernamental va fi reevaluat după alegerile parlamentare din Turcia, programate pe 1 noiembrie.

Ministrul Alaboyun a ţinut să precizeze că Turcia va susţine toate acţiunile care "pun resursele energetice să lucreze pentru pace şi securitate". De altfel, Turcia este, de 28 de ani, una dintre principalele pieţe de desfacere a gazelor pentru Rusia. Oficialul a completat: "În prezent, 10 miliarde mc de gaz rusesc este importat de firmele private din Rusia şi 20 miliarde mc de compania de stat Botas. Mai importăm gaze din Azerbaidjan, Iran, Nigeria şi Algeria".

Turkish Stream este proiectat cu patru fire de transport, de 15,75 miliarde mc fiecare.

Agenţia americană pentru Informare în Energie (EIA) a arătat, într-un raport recent, că motivul pentru care Turkish Stream a "îngheţat" este că turcii nu s-au înţeles cu ruşii asupra preţului gazelor. De Turkish Stream ar fi trebuit să se lege proiectul Eastring, care să aducă gazele ruseşti în Europa de Sud-Est, printre ţările implicate fiind Slovacia, Ungaria şi România (n.r. se utilizează reţeaua există şi se face şi o mai bună interconectare).

EIA a notat că surse alternative de aprovizionare a Europei sunt, pe lângă Azerbaidjan, Iran şi Irak, menţionând însă că este dificil de adus gaze iraniene din cauza lipsei infrastructurii.

Într-o analiză publicată, la finele săptămânii trecute, în geopoliticalmonitor.com, analistul Vladimir Socor pune la îndoială capacitatea Rusiei de a alimenta Nord Stream 2: "Rusia, Germania şi cinci companii europene au reactivat proiectul care va dubla la 110 miliarde mc pe an capacitatea actuală a gazoductului existent Nord Stream. Nord Stream este cel mai mare proiect de transport al gazelor din lume ca lungime a conductelor şi capacitate. Gazprom anticipează o redresare economică a Occidentului şi o revenire pe creştere a cererii de gaze din 2019, care este şi termenul de finalizare avansat pentru Nord Stream 2. Gigantul rus se aşteaptă la un declin al producţiei în Marea Nordului".

Noua conductă va ocoli Ucraina şi Europa Centrală şi de Est şi va face Occidentul mai dependent de gazele ruseşti.

Analistul comentează că Gazprom vrea să aducă în acest proiect gaze din zăcăminte noi, dar până la această dată nu a identificat sursele de aprovizionare. Însă compania nu şi-a ascuns intenţia fermă de a nu mai exporta gazele prin Ucraina, aşa că este de aşteptat ca acestea să fie redirijate prin Nord Stream 2.

Conform sursei citate, profesorul Anis Bajrektarevic apreciază că Nord Stream 2 va elimina avantajele de negociere a unor rute alternative cu surse diversificate pentru partea centrală şi estică a Europei, iar alianţa ruso-germană va pune presiune pe statele baltice, Polonia, Ucraina şi chiar Azerbaidjan şi Georgia.

Vladimir Socor apreciază că Turkish Stream nu este un proiect convingător, în timp ce Nord Stream va schimba rolul Germaniei, transformând-o într-un uriaş hub energetic.

Din Germania, gazele pot fi transportate mai departe în Europa, prin conductele existente OPAL şi NEL.

Comisia Europeană a ridicat mai multe semne de întrebare privind proaspătul parteneriat pentru Nord Stream 2, dar nu a luat o poziţie fermă. Comisia a spus că se va asigura că şi Nord Stream 2 va respecta legislaţia europeană.

Socor susţine, însă, că pentru Europa de Sud-Est (Moldova, România, Bulgaria, Grecia) Rusia nu are soluţie de ocolire şi va trebui să livreze gaze prin Ucraina.

Potrivit ITAR-TASS, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a declarat pentru Rossiya 24 TV că Europa are standarde duble, pentru că susţine Nord Stream întrucât în proiect sunt implicate mari companii europene din Occident, dar a respins South Stream pentru că avea ca beneficiari state membre mai mici din estul Europei. Principalul argument folosit de CE pentru sancţionarea South Stream a fost că ocoleşte Ucraina ca rută de tranzit, susţine domnia sa, arătând că Nord Stream 2 livrează gaze tot ocolind Ucraina şi direcţionându-le în principal către Occident.

La tot acest asalt rusesc sprijinit de Germania, UE răspunde doar cu proiectul coridorului sudic de gaze, care are ca sursă principală de aprovizionare Azerbaidjanul. Proiectul valorează 45 miliarde de dolari, iar gazul ar urma să fie adus prin South Caucasus Pipeline (SCP), Trans-Anatolian Pipeline (TANAP) şi Trans-Adriatic Pipeline (TAP) către un interconector italian. Construcţia conductelor nu este, însă, în stadiu avansat de execuţie. Adiţional, UE încurajează toate statele membre să îşi dezvolte şi să îşi interconecteze reţelele de transport, pentru a putea construi o piaţă unică a gazelor şi pentru a negocia pe o singură voce cu Rusia. Individual, însă, statele membre fac tot ce vor când vine vorba despre alimentarea cu gaze.

România face o figură aparte pe piaţa sud-est europeană, întrucât nu prea mai are nevoie de importuri de gaze. Ţara noastră tot încearcă să resusciteze în peisajul geopolitic tulbure proiectul gazoductului AGRI (Azerbaidjan-Georgia-Romania Interconnector), care trebuie să aducă gazul azer prin Georgia în România, la Portul Constanţa, de unde să fie transportat mai departe spre Vestul Europei, prin Ungaria. Traversarea Mării Negre se va face cu ajutorul navelor metaniere, implicând construcţia a două terminale de lichefiere la Marea Neagră.

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat, în vară, că studiul de fezabilitate arată că proiectul este viabil pentru o cantitate de 5-8 miliarde mc pe an.

În schimb, Radu Dudău, directorul Energy Policy Group (EPG), continuă să nu creadă în proiect, arătând că AGRI nu are o bază economică convingătoare. Azerbaidjan este singura sursă de aprovizionare cu gaze pentru acest proiect, în condiţiile în care este implicat în proiectul TANAP, prin care s-a angajat deja să livreze 6 miliarde mc de gaze Turciei şi încă 10 miliarde mc de gaze Europei. Domnia sa susţine că gazul azer nu este suficient ca să transforme AGRI într-un proiect de succes.