Exerciţii la trapez pentru un pacient aflat în moarte cerebrală

Despre NATO este vorba, desigur. Diagnosticul, atît de precis şi sever, a fost pus de domnul "Micron", cunoscutul specialist în probleme de securitate şi instituţii internaţionale ajuns, dintr-o regretabilă, dar perfect democratică întîmplare, în funcţia de Preşedinte al Franţei. Cum, tocmai epuizase subiectele de politică internă şi se plictisea de moarte între zidurile de la Elysee, insul s-a gîndit că n-ar da rău la presă să zică ceva memorabil despre marile chestiuni ale lumii. Reuniunea NATO de la Londra bătea la uşă, aşa că a comis-o: "Nato se află în moarte cerebrală", "Europa este pe marginea prăpastiei" etc... etc... Ce mai, Apocalispa după Macron, ediţia princeps, legată în marmură! După ce s-au tăvălit pe duşumele de rîs, ţinîndu-se cu mîinile de burtă, privindu-l cum debitează prostiile care îl des-califică, nu doar politic, ci şi intelectual, liderii europeni şi-au luat nişte mutre serioase, au ieşit repede în faţa camerelor de luat vederi şi au spus lumii ceea ce nu mai era cîtuşi de puţin nevoie să spună: Macron aberează de capul lui, fără nici o legătură cu lumea în care se află şi relaţiile politice din care ea este ţesută. Dincolo de acest episod care, dacă n-ar fi sinistru, ar fi putut rămîne hilar, temele securităţii internaţionale, în special rolul şi misiunile NATO, merită aduse în atenţia cititorului din România, mai ales acum, în focul alegerilor prezidenţiale de la noi. Nu de alta, dar cei doi "combatanţi-competitori" dîmboviţeni rămaşi în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni au ocolit cu cea mai mare grijă acest caier de probleme esenţiale pentru România, nu care cumva să calce în... ăla... moale! Amîndoi pricepîndu-se, desigur, ca toporul la pictură!

De ce are NATO probleme şi care sunt ele? Răspunsurile la aceste întrebări sunt departe de a forma un dis-curs coerent, depind de... cine răspunde! Din perspectiva Statelor Unite, mai ales a Administraţiei Trump, problemele NATO provin din faptul că europenii fac şi mai ales cheltuie foarte puţin pentru întărirea capacităţilor proprii de apărare, spre deosebire de SUA, care duc greul. Dacă fiecare şi mai ales cei mari ar cumpăra echipamente militare americane de cîteva zeci de miliarde, ca în vremurile bune ale războiului rece, NATO ar redeveni o instituţie model. La fel şi aliaţii europeni ai Statelor Unite. În loc să cumpere din America, însă, mai ales cei mari, Germania, Franţa, preferă să cumpere din ograda proprie, iar restul să exporte, şi în felul acesta să susţină o industrie naţională de apărare, altfel, ameninţată de faliment, dar care, atîta timp cît există, contribuie substanţial la susţinerea balanţei externe. De, competiţia este mare! Dacă întrebi la Paris şi la Berlin, problemele NATO provind din faptul că Statele Unite, cu deosebire actuala Administraţie, dar şi precedentele, au dat semnale mixte, confuze, cu privire la gradul de angajare militară a SUA faţă de securitatea Europei. Cu alte cuvinte, ceea ce în timpul războiului rece era un postulat dincolo de orice îndoială sau condiţionare politică, "în cazul unei ameninţări iminente/agresiuni din partea URSS/Rusiei, SUA vor interveni automat în favoarea europenilor, la nevoie chiar şi cu mijloace nucleare", astăzi este doar o propoziţie dubitativă. Condiţiile angajamentului american sunt departe de a fi clarificate!!! Dacă îi întrebi pe unii membri NATO din categoria "cei mici", sub protecţia anonimatului, îţi vor spune că problemele NATO se datorează faliei de ruptură apărută în relaţiile dintre SUA şi Germania, după reunificare, încrucişate cu faliile de ruptură mai vechi, "istorice", create în relaţiile dintre Franţa şi Statele Unite la începutul anilor 70 ai secolului trecut, în timpul crizei de încredere care a dus, în plan economic, la retragerea SUA din acordurile de la Bretton Woods, iar în plan militar-strategic la ieşirea Parisului de sub umbrela nucleară americană, respectiv, la părăsirea de către Franţa a sistemului militar integrat al NATO. Mă rog, dacă întrebi la Moscova, problemele NATO provin din faptul că, după încheierea războiului rece, în loc să se desfiinţeze sau, în cel mai bun caz, să se ocupe de dezvoltarea strategiilor de tăiere şi împachetare eficientă a surcelelor, NATO a continuat să ia în serios ameninţările la adresa securităţii internaţionale create de acţiunile şi politica Moscovei, obligînd în acest fel Rusia la reacţii "musculoase" de extindere a spaţiilor sale regionale de securitate, inclusiv la formularea unor soluţii de răspuns nuclear împotriva statelor europene pe teritoriile cărora au fost amplasate componente ale sistemului integrat de apărare balistică al Statelor Unite... vezi România şi Polonia. Dacă se întîmplă să vă rătăciţi prin grupul celor cîtorva experţi în materie de securitate internaţională care se mai ocupă de NATO, atunci aţi putea afla că problemele instituţiei provin, în plan politic, din mai toate cele enumerate anterior, dar răul nu se opreşte aici. Actualele probleme ale instituţiei şi ale sistemului de securitate pe care ar trebui să îl genereze şi să îl dezvolte au fost create şi sunt alimentate de cacofonia geo-politică produsă de "confiscarea" Conceptului Strategic al NATO de către politicieni limitaţi la interesul următorului mandat şi de pseudo-experţii lor pentru probleme de securitate care au ridicat "inovaţia" la rang de singură marcă de autenticitate, în detrimentul judecăţii temeinic ancorată în fundamente ale analizei strategice şi operaţionale. Conceptul Strategic al NATO, dintr-un ogor bine parcelat şi întreţinut a devenit un izlaz comunal pe care fiecare a semănat ce l-a dus capul şi de pe care fiecare a păscut ce i-a priit lui mai degrabă la pipotă. Conceptul strategic nu poate fi o listă de obiective şi aspiraţii umanist pioase ale unor politicieni obtuzi şi nici un conglomerat de teme-trofeu pe care să şi le pună la piept tot felul de închipuiţi ai expertizei în materie de securitate. Pe de altă parte, un Concept strategic care nu are în spate, forţe, mijloace, soluţii de acţiune şi planuri operaţionale capabile să exprime militar o anume forţă/capacitate de acţiune, cuantificabilă relativ precis nu doar din punct de vedere al "masei", ci şi al "efectului util", este un simplu text! Exact cazul ultimele două ediţii ale aşa zisului Concept strategic al NATO, produse după încheierea războiului rece. Mai bine de două decenii de rătăcire prin ceaţă!