Extinderea reţelei Profi depinde de ofertele de terenuri din piaţă

A.O.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 31 iulie 2014

Retailerul Profi a deschis ieri primul magazin modular de mari dimensiuni, la Baraolt, judeţul Covasna, a cărei investiţie s-a ridicat la câteva sute de mii de euro, potrivit reprezentanţilor companiei. Magazinul din Baraolt a fost ridicat în 30 de zile, cu o suprafaţă totală de 548,2 mp şi o sală de  vânzări de 396 mp, beneficiind de acelaşi sistem de construcţie ca şi cel din Sighişoara, inaugurat luna trecută, ambele unităţi reprezentând premiere în retailul modern din Europa de Sud Est. O construcţie modulară este una prefabricată, construită pe părţi în fabrici de profil. Odată ridicată,acesta nu este mobilă, dar poate fi extinsă sau reduse mult mai uşor datorită componentelor (nr-în cazul acesta containere) prefabricate. Reprezentanţii Profi ne-au mai precizat: "Deşi costurile acesteia sunt similare cu cele ale unui magazin tradiţional rapiditatea cu care a fost ridicată contribuie la amortizarea costurilor companiei. Practic o clădire modulară devine funcţională mult mai repede şi începe să aducă venituri. La o clădire tradiţională ar fi trebuit să plătim chiria terenului pe mai multe luni până ce unitatea devenea operabilă". Aceştia ne-au mai comunicat că Profi intenţionează să mai deschidă câteva zeci de magazine în acest an dar acest lucru depinde foarte mult de oferta de închirieri de terenuri disponibilă în piaţă. "Nu suntem orientaţi spre achiziţionarea de terenuri, preferăm să închiriem aşa că viteza de extindere a lanţului de magazine depinde rapiditatea cu care reuşim să găsim spaţiile potrivite", ne-au mai precizat sursele citate.  

Magazinul deschis ieri la Baraolt este cel de-al cincilea din Covasna şi astăzi compania va mai deschide un magazin tot în format standard în Maramureş, la Somcuţa Mare.

Prin aceste două inaugurări, reţeaua Profi ajunge să numere 236 magazine în 118 localităţi din 40 de judeţe şi peste 5.500 de angajaţi.

Compania a reuşit sa ajungă la o cifră de afaceri de 1,45 miliarde de lei şi un profitul net de 26,8 milioane lei, ambele în creştere faţă de 2012 cu 26%, respectiv 100% (nr. în 2012 profitul a fost de 13,1 milioane de lei). Profi a deschis 63 de magazine în anul trecut, iar anul acesta a inaugurat 25 de magazine până în prezent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb