Farmecul evenimentelor înalt improbabile Cornel Codiţă

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 10 februarie 2010

CORNEL CODIŢĂ

Încet dar sigur, savanţii ne ajută să înţelegem că nu doar lumea micro-particulelor fizice, ori a fenomenelor la scara cea mare a universului este aprig dis-putată între logica predictibilului şi cea a impredictibilului, ci şi lumea oamenilor şi a acţiunilor lor colective. Nasim Taleb numeşte cele două teritorii ale realităţii, între care ne ducem existenţa: Mediocristan şi Extremistan.

Aproape toate învăţăturile pe care le asimilăm de-a lungul vieţii, din familie, din şcoală şi din ceea ce acumulăm "la şcoala vieţii", aproape toate soluţiile de reacţie la situaţiile speciale sau de criză, ne pregătesc pentru un trai confortabil în Mediocristan. Locul unde nimic din ceea ce este improbabil nu se în-tîmplă, decît cu titlu de excepţie. Locul unde evenimentele au probabilităţi cunoscute sau foarte strîns aproximate. De îndată ce trecem graniţa, în teritoriul Extremistanului, lumea devine pentru mediocristanezi, de neînţeles. Pui mîna pe clanţa uşii şi, în loc să se deschidă primitor, constaţi că se dărîmă tot blocul. Te sui într-un metrou, care trebuia să te ducă la Gara de Nord şi te trezeşti ori la Republica, ori în depoul central de vagoane al Bucureştiului.

Prevenit de maestrul gîndirii neconvenţionale, mă scol în fiecare dimineaţa cu întrebarea: în care dintre lumi m-a aruncat astăzi soarta? Mă uit pe fereastră şi văd un munte de zăpadă prăvălit peste oraş. Dacă norocul m-ar fi păstrat în teritoriile cuminţi ale Mediocristanului, atunci ar trebui ca întreprinderile angajate de primărie să fie ocupate 24/7 şi, în curînd, străzile să devină circulabile pentru pietoni, maşini ale transportului în comun, ori de mărfuri şi desigur, pentru maşinile citadinilor. Mă uit pe fereastră şi, cînd colo, ce să vezi, maşinile care ar trebui să deszăpezească curăţă doar o fîşie pe mijlocul drumului, iar pe margini troienesc maşinile parcate cuminţi lîngă borduri. Cînd zic "curăţă" mă refer la faptul că dau la o parte, cu plugul, o parte din zăpadă, numai bine să rămînă gheaţa expusă direct la contactul cu cauciucurile maşinilor, troleibuzelor şi autobuzelor. Oricine încearcă să circule pe trotuare are revelaţia vieţii imposibile din Extremistan. În faţa principalelor instituţii, de stat şi private, a caselor obişnuite, s-au aşternut straturi masive de gheaţă, frumos denivelată, care fac mersul pe două picioare un exerciţiu mult mai dificil decît echilibristica pe sîrmă. În realitate, cetăţenii-pietoni au o şansă mult mai mare să ajungă la spital, ori la morgă, decît la locul lor de muncă. Singurul lucru normal, care îmi mai aduce aminte de mediocristan, este activitatea febrilă a guvernanţilor care se adună zilnic în "comitete de urgenţă", "comandamente de iarnă" şi alte adunări, pe cît de inutile, pe atît de pitoreşti. Bine că mai e ceva normal, pe lumea asta!

Nu doar iarna pare să fie de vină pentru faptul că ne aflăm în teritoriul Extremistanului. Las zăpada de o parte şi mă uit la evenimentele din lumea politicii. Liderii partidelor au o singură agendă, supravieţuirea proprie. Nu reformă, nu criză economică, nu criză socială, nu criză politică! E clar, nu suntem în Mediocristan. Acolo, toate aceste probleme ar fi umplut agenda politică a Guvernului, dezbaterile din Parlament, ar fi dat de lucru căutătorilor profesionişti de soluţii, ar fi fost o bătălie pentru structurarea viitorului care se aşterne în faţa Ro-mâniei, adică a fiecăruia dintre noi, locuitorii săi temerari. Iar acest viitor nu vine spre noi, după cum ne spun vestitorii, din Mediocristan, ci dinspre ţinuturile viforoase ale Extremistanului. Adică din lumea unde buturuga mică răstoarnă carul mare este regula şi nu excepţia; din lumea unde o simplă bătaie de aripi, a unui fluture, poate stîrni un uragan; lumea în care sursele pentru refinanţarea datoriei publice şi private ar putea să sece de azi pe mîine; lumea în care guvernarea nu este doar un joc al orgoliilor şi al puterii de a "jefui legal" veniturile publice, ci o activitate socială critică, cu riscuri mari asociate eşecurilor, mai ales cînd ele afectează rezerva de supravieţuire la nivelul comunităţilor şi al indivizilor. Farmecul subtil al migrării noastre spre tărîmurile Extremistanului este că sursele de surpriză sunt inepuizabile. Vestea proastă este că fiecare dintre ele are asociat un cost atît de mare, încît să nu-l putem duce şi nici să nu-l mai putem transfera pe seama generaţiilor viitoare. Recomandarea mea este să vă legaţi bine centurile de securitate şi să nu vă epuizaţi prea repede rezervele de a vă mira de tot ceea ce urmează.

Opinia Cititorului ( 3 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Numarul 2 la volum...and counting.

    Un articol hazliu la un autor atat de sobru. Am vrut sa pun hazliu in ghilimele , dar reflectand mai bine mi-a aparut imaginea cataclismica a ceea ce ne sugereaza maestrul Codita.

    Poate il acosteaza un regizor; ne-a redat un scenariu pentru un eventual film horor. 

    1. Articol relativ decent cu o viziune dictata de un autor, cel la care va referiti! Va sugerez sa va uitati si in ograda austriaca relativ la zapada si ...politica.Veti constata ca acolo nu sunt alde Prigoana si zapada se curata stiintific,depozitandu-se in locuri speciale cu scurgere spre un rau,cfm Adevarul.In ceea ce priveste politica,nu sunt boli ale cresterii ci semne serioase ale expirarii.Fiti convins ca va apare o noua clasa politica, controlata de societatea civila a creatorilor...

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb