FINANŢARE EUROPEANĂ UNATC a achiziţionat cu 3 milioane de euro un sediu la Universitate, pentru un proiect nou

E.D.
Fonduri Europene #Construcţii / 2 decembrie 2014

UNATC a achiziţionat cu 3 milioane de euro un sediu la Universitate, pentru un proiect nou

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică IL Caragiale (UNATC) a achiziţionat, printr-o finanţare europeană de 3 milioane de euro, un imobil în zona Universitate, pentru a servi ca sediu al unui proiect nou de cercetare în domeniul artelor şi cinematografiei.

Clădirea de birouri cumpărată de UNATC a fost construită în 2003 şi are o suprafaţă construită totală de aprox 1.798 mp şi un teren aferent de 726 mp, fiind dispusă pe demisol, parter şi trei etaje, potrivit ESOP Consulting, compania de consultanţă imobiliară care a oferit serviciile de consiliere imobiliară.

Tranzacţia s-a realizat în această toamnă şi a fost finanţată cu fonduri europene, preţul de cumpărare fiind de peste 3 milioane de euro.

"În ultima perioadă, a crescut numărul cererilor de sedii pentru derularea de proiecte finanţate cu fonduri europene, această tranzacţie fiind însă una din cele mai mari de până acum.

La astfel de contracte, unde sunt accesate fonduri europene, trebuie cumulate mai multe criterii în găsirea soluţiei potrivite, fiind necesar ca respectiva clădire de birouri să fie potrivită nevoilor cumpărătorului şi să se încadreze în cererile impuse de instituţia europeană de finanţate în ceea ce priveşte calitatea şi preţul ei. In acest caz menţionăm câteva dintre motivele care au contat în luarea deciziei de achiziţie: proximitatea de Teatrul Naţional Bucureşti, înălţimea încăperilor care este mai mare decât standardul clădirilor de birouri şi care va ajuta la buna desfăşurare a activităţilor cumpărătorului şi accesul uşor pentru alţi potenţiali parteneri, companii şi instituţii care vor beneficia de serviciile UNATC", declară Alexandru Petrescu, Managing Partner ESOP Consulting l CORFAC International.

Clădirea de birouri cumpărată de UNATC este situată în zona ultracentrală a Capitalei, la Universitate, pe strada Tudor Arghezi, cu acces excelent către toate tipurile de mijloace de transport.

La demisol este amenajată o parcare subterană, cu o capacitate de opt maşini, iar la exterior o parcare, pentru alte opt maşini, un lucru important pentru zona ultracentrală, clădirea mai dispunând şi de alte facilităţi, precum pază 24 ore, cablare date-voce, lift Schindler, centrală termică proprie.

Imobilul a fost cumpărat pentru a servi ca sediu al unui proiect nou de cercetare în domeniul artelor şi cinematografiei, denumit "Centrul Internaţional de Cercetare şi Educaţie în tehnologii inovativ-creative CINETic", în urma câştigării de către UNATC a unei competiţii de proiecte derulată în sesiunea august 2013 prin Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" - co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională "Investiţii pentru viitorul dumneavoastră".

Proiectul este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale în calitate de Organism Intermediar (OI), în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" (POS CCE).

"Valoarea totală a proiectului este de 39.546.495 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 35.000.000 lei. Durata proiectului este de 16 luni si are ca obiectiv înfiinţarea Centrului Internaţional de Cercetare şi Educaţie în Tehnologii Inovativ - Creative CINETic. În cadrul acestui centru de de cercetare în zona interadisciplinarităţii între artă şi tehenologie, vor fi înfiinţate şi dotate şase laboratoare: Laborator de Tehnici Digitale Creative în Cinematografie, Laborator de Interacţiune Digitală Sunet Lumină, Laborator de Animaţie Digitală, Laborator Design Decor Virtual şi Realitate Augmentată, Laborator de Interacţiune Digitală, Laborator de Dezvoltare Cognitivă şi Psihologie Aplicată prin Experienţe Imersive.

Prima etapă a derulării proiectului s-a finalizat prin achiziţionarea şi amenajarea imobilului din strada Tudor Arghezi 3B urmând dotarea centrului cu 10 linii complexe de echipamente de cercetare ştiinţifică corespunzand 10 tehnologii inovativ - creative de vârf în domeniul audiovizualului, dintre care sisteme de motion control si un spaţiu de proiecţie imersivă 3D tip cave pe patru ecrane precum, motion capture precum şi tehnologii de generarea computerizată a obiectelor 3D.

Valoarea totală a investiţiei în echipamente destinate cercetării şi inovării este de peste 14.000.000 lei, centrul CINETic fiind primul centru de mari dimensiuni destinat interdisciplianarităţii tehologie-artă în România, creînd premizele dezvoltării de programe de cercetare şi excelenţă creativă în domeniul interacţiunii digitale, unul dintre cele mai dinamice sectoare ale momentului", precizează drd. Alexandru Berceanu, director adjunct UNATC şi responsabil ştiinţific al proiectului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb