Grupul FlorideLux.ro a anunţat lansarea francizei cu acelaşi nume, care se adresează persoanelor fizice / juridice cu experienţă în domeniu sau în marketing şi vânzări, potrivit unui comunicat de presă. Compania estimează că, în următorii trei ani, 15 - 20% din venituri vor fi realizate prin francizare.
În prezent, grupul Floridelux.ro se află în discuţii cu posibili francizaţi în Bacău, Bistriţa, Timişoara şi Mioveni, urmând ca prima franciză să fie lansată în septembrie 2012, într-un oraş cu minim 50.000 de locuitori.
Marius Dosinescu, CEO în cadrul FlorideLux.ro, a afirmat: "Pe lângă notorietatea dobândită în timp am constatat că tot mai mulţi doresc o parte din ceea ce înseamnă FlorideLux.ro. Însă, am observat că florăriile locale cu care am lucrat nu deţin know-how-ul necesar pentru a oferi produsele noastre în zonele respective. Astfel, am ajuns la concluzia că este mult mai uşor să dezvoltăm parteneriate puternice, bazate pe un management foarte bun al resurselor, prin care un francizat poate acoperi cu uşurinţă un oraş de până la 300.000 de locuitori".