Fluxul de gaze prin interconectorul dintre Bulgaria şi România va fi amânat până în 2019

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 12 decembrie 2016

Fluxul de gaze prin interconectorul Giurgiu-Ruse, dintre România şi Bulgaria, nu va fi autorizat complet în următorii doi ani, a afirmat vineri ministrului bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, transmite Novinite.

Lipsa unei staţii de compresoare pe partea românească a Dunării (care reprezintă graniţa naturală dintre cele două state) întârzie fluxul zilnic de gaze din România în Bulgaria. Autorităţile române au dat asigurări Sofiei şi Bruxelles-ului că vor accelera lucrările, a declarat Petkova în Parlamentul de la Sofia, potrivit Agerpres.

Bulgaria ar putea primi zilnic până la patru milioane metri cubi de gaze în eventualitatea unei crize, a explicat oficialul bulgar.

Prima conductă a interconectorului de gaze Giurgiu-Ruse, dintre România şi Bulgaria, a fost pusă în funcţiune luna trecută, în prezenţa ministrului român al Energiei, Victor Grigorescu, şi a premierului bulgar.

Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale.

Termenul iniţial de finalizare a construcţiei gazoductului Ruse-Giurgiu a fost iunie 2013, însă finalizarea a fost întârziată de problemele tehnice întâmpinate la construcţia secţiunii subacvatice a gazoductului.

Conducta de gaze Giurgiu-Ruse va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane de euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar compania românească Transgaz participă cu 10 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb