Fondul "Active Dinamic", cel mai performant în luna august

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 2 septembrie 2009

Fondul "Active Dinamic", cel mai performant în luna august

Persoanele care au achiziţionat unităţi de fond la "Active Dinamic", administrat de societatea "Swiss Capital", în luna august, au obţinut cele mai mari randamente, comparativ cu restul fondurilor, înregistrând un profit de 13,68%, în intervalul 31 iulie - 31 august.

La Bursa de Valori Bucureşti, cele mai mari creşteri au continuat să fie consemnate de acţiunile companiei turistice "Casa de Bucovina - Club de Munte", care au crescut cu aproape 50% (raportat la moneda europeană), până la 0,09 lei/titlu, în perioada analizată.

Şi investitorii care au profitat de conjunctura favorabilă şi au ales drept plasamente indicii bursieri au avut de câştigat. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, s-a apreciat cu 8,12% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a avut un randament de 15,38%. Şi indicele BET-XT, care arată modificarea preţurilor celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 10,55%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 31 iulie, să constituie depozite în euro la "Romanian International Bank" au obţinut în continuare randamente uşoare, în ton cu aprecierea monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut, vineri, un câştig de 0,42% din suma depusă.

Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la băncile comerciale, s-au dovedit mai inspiraţi, înregistrând creşteri uşor mai mari la această categorie de plasament. Cei mai norocoşi au fost cei care s-au orientat tot spre "Romanian International Bank", care a continuat să ofere cele mai bune randamente şi în cazul acesta, fructificând contul deponenţilor cu 0,71%.

În schimb, cei care au decis să achiziţioneze bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada de referinţă, au avut de pierdut. Metalul galben s-a depreciat cu 0,3% în ultima lună, pe fondul ieftinirii preţului acestuia la nivel mondial.

Tot pe minus însă au fost cei care au preferat, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap". Astfel, persoanele care nu au ales niciun alt tip de plasament au înregistrat o pierdere de 0,25%, în intervalul 31 iulie - 31 august, pe fondul deprecierii leului în raport cu moneda europeană.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb