Fondul Active Dinamic, cel mai performant în ultima lună

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 12 octombrie 2009

Fondul Active Dinamic, cel mai performant în ultima lună

Persoanele care au achiziţionat titluri la fondul "Active Dinamic" au făcut una dintre cele mai inspirate alegeri de pe Bursă, fondul dovedindu-se a fi una dintre cele mai performante plasamente, în perioada 8 septembrie - 8 octombrie. Profitul raportat a fost de 9,18%

Titlurile companiei "Dafora" Mediaş (simbol DAFR) au continuat să aducă cele mai bune randamente de pe Bursă, înregistrând, în perioada analizată, o apreciere de 79,17% (raportat la moneda europeană), până la 0,11 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de vineri.

Investitorii care au ales drept plasamente indicii bursieri, în intervalul analizat, au avut şi de câştigat, însă şi de pierdut, în funcţie de preferinţă. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o depreciere de 0,10% în ultima lună, în timp ce indicele BET-XT, care arată modificarea preţurilor celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 0,08%. La polul opus, indicele BET, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) s-a depreciat 1,56%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 8 septembrie, să constituie depozite în euro la "Banca Carpatica" sau "Garanti Bank" au obţinut în continuare randamente uşoare. Astfel, persoanele care au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut, vineri, un câştig de 0,35% din suma depusă.

Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la băncile comerciale, s-au dovedit mai slab inspiraţi, înregistrând pierderi uşoare la această categorie de plasament. Cei mai norocoşi au fost cei care s-au orientat spre "Garanti Bank", care a oferit cea mai bună ofertă de pe piaţă, reducând suma din contul deponenţilor cu numai 0,01%.

Au înregistrat pierderi uşoare şi cei care au decis să îşi păstreze banii "la ciorap". Astfel, persoanele care nu au ales niciun alt tip de plasament au pierdut 0,9% din suma economisită, în intervalul menţionat, pe fondul deprecierii leului în raport cu moneda europeană.

La polul opus însă au fost cei care au preferat, luna trecută, să achiziţioneze bijuterii şi alte obiecte din aur. Metalul galben a câştigat 2,54% în perioada 8 septembrie - 8 octombrie, în condiţiile în care preţul acestuia a crescut la nivel mondial.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc pe site-ul nostru. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb