Apel de 44 milioane euro pentru modernizarea curriculum-ului şcolar şi perfecţionarea profesorilor, prin POCU
Andrei StanFonduri Europene / 20 septembrie 2017
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (POCU) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi Organismul Intermediar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale au publicat varianta finală a Ghidului Solicitantului "Curriculum naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial", cu o alocare totală de aproximativ 44 de milioane de euro, informează un comunicat de presă al MDRAP.