Fondurile europene atrase de România, în primul deceniu de la aderare, au dus la creşterea PIB-ului cu 13,6%

M.D.
Fonduri Europene #Fonduri Europene / 30 martie 2018

Fondurile europene atrase de România, în primul deceniu de la aderare, au dus la creşterea PIB-ului cu 13,6%

Fondurile europene atrase de România în primul deceniu de la aderare au avut ca impact majorarea Produsului Intern Brut cu 13,6% şi au crescut cu 30% nivelul investiţiilor până în 2016, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, fondurile europene intrate în România depăşesc 46 de miliarde de euro, din care numai în perioada actuală de programare aproape 10 miliarde.

"Această sumă reprezintă totalul fondurilor europene, care înseamnă politica de coeziune, politica agricolă comună, inclusiv plăţile directe. În exerciţiul financiar 2014 - 2020, România a atras 10 miliarde euro din obiectivul asumat de 30 miliarde euro până la finalul acestuia", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

În plus, fondurile europene au sprijinit dezvoltarea a peste 4.000 de întreprinderi şi au contribuit la angajarea a peste 62.000 de persoane.

În document se mai menţionează că peste 143.000 de şomeri au participat la programe care au dus la dezvoltarea pieţei muncii, iar alte peste 125.000 persoane din grupurile vulnerabile - şomeri, persoane de etnie romă, mame singure, persoane din comunităţi marginalizate, persoane cu dizabilităţi - au beneficiat de programe de calificare sau recalificare.

În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, au fost reabilitaţi peste 3.300 kilometri de drumuri şi au fost construiţi, totodată, peste 300 de kilometri de drumuri noi.

"Din punct de vedere economic, impactul fondurilor UE se reflecta în creşterea cu 13,6% a PIB-ului României. Infuzia banilor europeni în economia românească a crescut cu 30% nivelul investiţiilor până în 2016. Beneficiile fondurilor se regăsesc şi în scăderea şomajului în România cu 3,7% la sfârşitul anului 2016. În acelaşi timp, gradul de ocupare a crescut suplimentar cu 3,8 %", precizează MFE.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb