Fondurile europene rămân singura şansă pentru finalizarea Cetăţii Feldioarei

OVIDIU VRÂNCEANU, Braşov
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 20 mai 2015

Consiliul Judeţean Braşov nu a mai putut să finanţeze decât cu un milion de lei acest proiect, care depăşeşte 15 milioane lei, şi, teoretic, ar fi trebuit finalizat anul viitor

Lucrările de reabilitare şi consolidare a Cetăţii Feldioara, începute în luna martie 2013, sunt executate doar în proporţie de 30%, din cauza lipsei fondurilor. Grosul banilor au venit de la Consiliului Judeţean, care, până acum, a alocat 4,3 milioane de lei, din cele 15,36 milioane, necesare pentru finalizarea lucrărilor. "Pentru acest an am alocat un milion de lei. Pentru restul sumei necesare finalizării lucrărilor, încercăm să obţinem fonduri europene sau prin alte programe care alocă finanţări pentru obiectivele culturale de o asemenea importanţă", a precizat preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Braşov, Claudiu Coman. Teoretic, întreaga cetate ar fi trebuit refăcută până în 2016.

Multe sectoare din vechea fortăreaţă au fost deja reconstruite, făcându-se mai multe intervenţii tehnice de reabilitare. Puţinele fragmente de ziduri din vechea construcţie, mai bine conservate, au fost şi ele refăcute şi consolidate în bună parte. În zonele în care nu existau ziduri s-au construit unele noi, din piatră, care respectă structura şi arhitectura construcţiei. Toate porţiunile exterioare şi spaţiile recuperate şi descoperite din interiorul cetăţii vor fi reconstruite şi reabilitate, astfel încât să fie recompus cât mai exact trecutul cetăţii. Echipa de constructori şi restauratori a lucrat la refacerea cetăţii doar cu materiale speciale, care sunt rezistente la intemperii, dar care sunt şi mai aproape de materialele folosite la construcţia iniţială a cetăţii.

Pentru injectările realizate în zidărie, precum şi pentru realizarea tencuielilor de refacere a suprafeţelor degradate s-a folosit un var hidraulic natural certificat NHL5, produs în Italia cu materie primă extrasă şi prelucrată din Munţii Dolomiţi.

Odată cu finalizarea lucrărilor de consolidare şi restaurare, Consiliul Judeţean doreşte să includă Feldioara într-un circuit turistic al cetăţilor şi bisericilor fortificate din Transilvania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb