"Ford" va produce la Craiova automobile de clasă mică, dacă va prelua fosta uzină Daewoo, a declarat, ieri preşedintele Ford Europa, John Fleming, prezent la deschiderea Salonului Auto de la Paris, citat de Rompres.
"Este în primul rând o oportunitate pentru extinderea Ford în Europa de Est, dar avem în vedere şi alte pieţe", a spus Fleming. Oficialul Ford a afirmat însă că este dificil încă de vorbit despre planuri specifice în privinţa modelelor care vor fi produse la Craiova, în condiţiile în care Ford nu ştie dacă va obţine uzina Daewoo Craiova.
"Ştim că guvernul român are intenţia să privatizeze această uzină de automobile. Ne-am exprimat interesul şi aşteptăm să aibă loc demersurile necesare în acest proces. Probabil la sfârşitul acestui an sau cel mai târziu anul viitor guvernul român va anunţa pe cine a ales să preia uzina. Suntem in-teresaţi, dar trebuie să aşteptăm ca acest proces să continue", a spus Fleming.
Preşedintele Ford Europa a mai declarat că nu ştie ce fel de stimulente fiscale va obţine Ford, chiar dacă doreşte cât mai mult în acest sens, deoarece România va deveni parte a UE, care are reglementări stricte în această privinţă. John Fleming a participat ieri la Paris la lansarea noului model Ford Modeo Station Wagon şi a conceptului Iosis, din clasa SUV-urilor, acestea fiind două din cele peste 50 de premiere mondiale în cadrul ediţiei 2006 a Salonului Auto de la Paris.