FOTBAL ŞI BANI Transferurile se întorc în epoca trocului din lipsă de "lichidităţi"

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 7 iulie 2011

Transferurile se întorc în epoca trocului din lipsă de "lichidităţi"

Piaţa internă a transferurilor de fotbalişti este extrem de animată, chiar dacă la un simplu calcul matematic se poate constata că toate cele 18 prim divizionare nu au cheltuit împreună nici măcar 2.000.000 de euro. Acesta este cel mai scăzut nivel al investiţiilor în fotbalişti dacă se realizează un raport între numărul de tranzacţii şi sumele plătite pentru acestea. Nici în ceea ce priveşte exporturile lucrurile nu evoluează mai încurajator: au fost înregistrate două împrumuturi de jucători, cu posibilitatea de cumpărare peste un an şi vânzarea unui junior, Himcinschi, la Empoli pentru 300.000 de euro.

În absenţa banilor, cluburile şi-au reorientat politica de achiziţii: sunt urmăriţi jucători la final de contract sau deja liberi şi se practică schimburile de fotbalişti, de fiecare dată fiind evitată la maxim implicarea unor sume de transfer. În cel mai fericit caz, cum este cel al lui Mihai Costea, achiziţionat de Steaua de la Universitatea Craiova pentru 1.400.000 de euro, plata se face în mai multe tranşe întinse pe o perioadă mai lungă. Trebuie precizat că această tranzacţie a fost realizată în iarnă, înainte ca echipa fanion a Olteniei să retrogradeze. Faptul că de pe prima scenă au dispărut 3 echipe cu loturi bune, U Craiova, Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa, a animat oarecum piaţa, dar de la aceste cluburi au plecat în primă fază fotbaliştii în schimbul cărora s-au solicitat sume mai mici de 200.000 de euro.

Privind mutările verii, ca număr, acestea se apropie de un veritabil record. Spre exemplu, Steaua a adus 9 fotbalişti şi a renunţat la 12, la Rapid au venit 15 jucători şi au plecat 9, Astra stă bine la achiziţii cu 15 noi legitimaţi, iar FCM Târgu-Mureş şi FC Braşov şi-au primenit serios loturile, renunţând la 16 respectiv 17 sportivi, mare parte din aceştia aflându-se la final de contract. Trebuie specificat că până la începerea actualei ediţii de campionat se mai pot face destule mişcări de "trupe" în special în ceea ce priveşte sosirea de fotbalişti străini, care nu au reuşit între timp să-şi găsească angajamente în campionate mai puternice din punct de vedere financiar.

Chiar şi aşa, Liga 1 reuşeşte să se menţină pe locul 13 în Europa în ceea ce priveşte valoarea de piaţă a tuturor jucătorilor din prima divizie, chiar dacă acest lucru nu încălzeşte foarte tare bugetele celor 18 prim divizionare. Conform transfermarkt.de, toate loturile din prima ligă valorează 230.300.000 de euro, rezultând o medie de 12.794.444 de euro, Rapid şi Steaua fiind cele mai bine cotate, la polul opus aflându-se formaţiile nou promovate, care au în componenţă fotbalişti fără o cotă foarte grozavă.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb