Fotbal şi politică

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 5 decembrie 2022

Cristian Pîrvulescu

Niciodată, de la Olimpiada nazis­tă de la Berlin din 1936 încoace, sportul nu a mai părut să fie un spaţiu crucial pentru relaţia spectatorului cu acţiunea democratică aşa cum se întâmplă la Cupa Mondială de fotbal din Qatar. Nici la Olimpiada de vară de la Moscova din 1980 sau la cea de la Beijing din 2008, nici la olimpiadele de iarnă de la Soci din 2014 şi Beijing 2022 nu au avut o asemenea dimensiune distopică precum actualul Campionat Mondial de fotbal. Contextul geopolitic actual transformă acest eveniment politico-sportiv în cel mai mare spectacol distopic al începutului de secol. Pe de altă parte, acelaşi eveniment este şi un bun exemplu al modului în care manifestările sportive majore pot genera reacţii democratice şi proteste, demonstrând, odată în plus, că sportul este un spaţiu crucial pentru acţiunea democratică.

Organizarea Cupei Mondiale în Qatar este, în mod evident, ilustrarea unei tendinţe antidemocratice, dovedind că FIFA, ca şi COI (Comitetul Olimpic Internaţional), sunt doar simple cutii de rezonanţă ale regimurilor autoritare. Încă din momentul nominalizării Qatarului pentru organizarea acestui campionat, oficiali americani au lăsat să se înţeleagă că FIFA a fost mituită, făcând ca această alegere, ca şi cea a Rusiei în 2018, să nască multe controverse. Dar dincolo de această acuzaţie, care nu a putut fi probată juridic, faptul că lucrătorii migranţi care au construit infrastructura evenimentului au fost trataţi inuman, mii dintre aceştia murind din cauza condiţiilor de lucru, este de necontestat. Or, acesta nu este un fapt divers! Că FIFA a devenit un auxiliar al Qatarului o dovedeşte simplul fapt că vânzările de bere pe stadioane şi în apropierea acestora au fost interzise chiar în ajunul evenimentului. Dar când FIFA a trecut la ameninţarea cu penalităţi a jucătorilor care ar fi purtat banderole OneLove în sprijinul drepturilor LGBTQ+, pe care regimul din Qatar le vede ca o formă de protest împotriva politicii sale, a devenit clar pentru toată lumea că aceste evenimente aşa zis sportive nu sunt decât ocazii pentru manifestarea autoritarismului în cele mai variate forme ale sale. Or, dacă sportul nu este democratic, el nu devine decât un accesoriu al propagandei.

În fapt, spectatorii sunt decisivi în modelarea sportului, iar acesta este motivul principal pentru care sportul este - încă din antichitate de pe vremea jocurilor olimpice sau a curselor de care de luptă - un forum de contestare democratică. Că autorităţile din Qatar intenţionează să se folosească de această Cupă Mondială pentru a-şi promova ţara pentru afaceri şi turism, dar şi pentru a da o imagine pozitivă regimului lor autoritar, era o evidenţă dintru-început. Dar de ce a trebuit să asistăm la toate acestea? De ce FIFA sau COI fac jocul dictaturilor de tot felul? Pentru că nu există niciun criteriu democratic de decizie.

Pe de altă parte, acest campionat care s-a dorit un experiment de manipulare prin intermediul sportului stă sub influenţa efectului Streisand: în loc să evidenţieze aspectele pozitive, evidenţiază pentru acei oameni care nu ştiau anterior cât de brutal este regimul Qatar, în special pentru femei, lucrători migranţi şi persoanele LGBTQ+. Efectul Streisand - care şi-a luat numele de la celebra actriţă, regizoare şi cântăreaţă americană Barbra Streisand, care a încercat în 2003 să împiedice apariţia unor fotografii pe internet cu casa sa de la Malibu - este un caz standard de efect pervers care, în loc să conducă, aşa cum urmăreau unii, la disimularea sau ştergerea de pe internet ori cenzurarea unei informaţii, conduce, din contră, la creşterea notorietăţii unui eveniment sau fapt.

Aşa că această Cupa Mondială a devenit o scenă pentru ca oamenii să-şi susţină idealurile. În primul joc al echipei Iranului, jucătorii au refuzat să cânte imnul naţional, iar din tribune au fost afişate pancarte despre Femeie, Viaţă, Libertate în sprijinul oamenilor care protestează pentru drepturile femeilor şi împotriva violenţei de stat în Iran. Cupa Mondială din Qatar a permis, de asemenea, unor personalităţi proeminente ale fotbalului, inclusiv managerului olandez Louis van Gaal, să susţină că evenimentul este mai puţin despre dezvoltarea fotbalului şi mai mult despre bani şi interese comerciale. Iar înainte de meciul de la Cupa Mondială, echipa germană a protestat, fotbaliştii acoperindu-şi gura ca reacţie la cenzura impusă de statul organizator şi de FIFA.

A devenit clar că nici FIFA, nici Qatarul nu au puterea de a zdrobi disidenţa democratică sau de a protesta, dar şi că sportul modelează politica. Multe astfel de proteste sunt extrem de vizibile şi controversate, făcând din evenimentele sportive un teren pentru dezbateri democratice şi disidenţă. Iar acest fenomen nu este nou, legătura dintre sport şi politica democratică existând, cum arătam mai sus, încă din Grecia Antică. Cupa Mondială din Qatar demonstrează cum un eveniment menit să legitimeze un regim autoritar ajunge să evidenţieze defectele acestuia. Dacă Qatarul voia ca prin Cupa Mondială din 2022 să-şi promoveze ţara şi regimul, nu poate, în schimb, controla ceea ce văd sau gândesc spectatorii despre spectacol.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Propaganda aia pro lgbtq cu banderolele alea penibile este chiar scarbos,trebuiau sa protesteze împotriva acestei exploatări a muncitorilor indieni sau nepalezi,dar am văzut foarte puține proteste in acest sens accentul a fost pus pe discriminarea perverșilor aia lgbtq, acești băieți pe invers au devenit buricul pământului nu contează că in Occident sunt milioane de persoane fără adăpost, ăia nu sunt discriminați sau ca sunt sute de milioane de oameni săraci care abia trăiesc din salariu și sunt exploatați de patroni ăștia nu sunt discriminați,sau pensionarii săraci?etc etc,sau discriminările pe piața muncii,de ăștia nu vorbește nimeni,nu protestează nimeni,marii discriminati ai planetei este acest grup de perverși numiți generic lgbtq, mamă in ce hal se degradează societatea occidentală evident ca acest subiect este o manipulare a prostimii cu ajutorul media și a mizerabililor de politicieni și are un scop bine definit

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb