GABRIEL BIRIŞ: "Sistemul de contribuţii este găunos, bazat pe principii imorale"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 septembrie 2015

"Sistemul de contribuţii este găunos, bazat pe principii imorale"

Biriş: "Nicio ţară care doreşte să atragă investitori nu trebuie să impoziteze capitalul"

Sistemul nostru de contribuţii este găunos, având la bază principii imorale, este de părere avocatul Gabriel Biriş, care spune că, prin modul de taxare, sunt create categorii de oameni privilegiaţi şi categorii de persoane defavorizate.

"Ca să plătească unii mai puţin, trebuie să plătească alţii mai mult, pentru că şi cu privilegii, şi cu stabilitate nu se poate. Este în ADN-ul autorităţilor noastre să pună ziduri pe o parte, portiţe pe altă parte, iar în acele portiţe să pună şi capcane", a afirmat avocatul, la finalul săptămânii trecute, în cadrul unui forum economic care s-a desfăşurat la Buşteni.

În opinia domniei sale, fiscalitatea trebuie să fie, printre altele, un instrument de întărire a competitivităţii noastre şi de atragere de investiţii, nicio ţară care doreşte să atragă investitori netrebuind să impoziteze capitalul.

Gabriel Biriş a dat câteva de exemple de impozit pe investiţie, printre care se numără impozitul pe clădiri aplicat la valoarea de inventar: "Dacă respectiva clădire este nouă, atunci valoarea de inventar este chiar valoarea imobilului, adică exact capitalul investit. În acest mod, descurajăm calitatea, iar impozitul pe clădiri a împiedicat dezvoltările de ansambluri rezidenţiale pentru închiriat".

Taxa pe stâlp şi supraimpozitarea proprietăţilor începând cu a doua casă sunt alte două exemple de impozite pe investiţie, consideră avocatul.

Printre soluţiile care ar putea fi adoptate se numără eliminarea impozitului pe construcţii, eliminarea majorării impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice şi reformarea impozitului pe clădiri.

Prin noul Cod Fiscal, a fost eliminat impozitul pe construcţii speciale, din 2017 (excepţie făcând construcţiile din agricultură, unde noua regulă se va aplica din 2016), şi au fost eliminate parţial diferenţele de impozit pe clădiri dintre persoanele fizice şi cele juridice.

Biriş: "Fiscalizarea muncii este o sarcină foarte mare, mai ales pe contractele individuale de muncă"

Fiscalizarea muncii este o sarcină foarte mare, mai ales pe contractele individuale de muncă, în timp ce taxarea altor tipuri de venituri este mult prea mică, atrage atenţia Gabriel Biriş, precizând: "Cel mai subfiscalizat venit, în România, este cel obţinut de PFA-urile din IT şi, taxând în acest mod, erodăm baza de impozitare".

În ţara noastră, conformarea voluntară este redusă, munca la negru fiind omniprezentă, adaugă specialistul, care, pentru o taxare normală a muncii, propune, printre soluţii, simplificarea legislaţiei, implementarea unei logici simple şi eficiente de calcul, plata şi regularizarea anuală a contribuţiilor sociale, eliminarea excepţiilor; aşezarea sarcinii fiscale uniform, în functie doar de cât venit este obţinut, nu în funcţie de cum se obţine venitul respectiv.

Ca efecte ale propunerii, avocatul a enumerat reducerea costurilor pentru angajator, ceea ce ar conduce la stimularea economiei şi a creării de locuri de muncă, realizarea unui sistem mult mai echitabil de contribuţii sociale obligatorii, creşterea venitului net pentru angajaţi, care ar însemna creşterea nivelului de trai, simplificarea birocraţiei etc.

În noul Cod Fiscal, măsurile sunt păstrarea plafonului foarte ridicat pentru contribuţii, păstrarea plafonării CAS la angajator în funcţie de fondul de salarii, introducerea de CAS individuale (10,5%) pentru veniturile din activităţi independente, introducerea, din 2017, a plafonării bazei de calcul a CASS, însă doar pentru contribuţia individuală şi lărgirea bazei de calcul cu venituri din dividende, dobânzi etc., introducerea declaraţiei anuale pentru CASS, dar doar pentru alte venituri decât cele din salarii şi asimilate salariilor.

În aceste condiţii, creşte semnificativ sarcina fiscală pentru veniturile din activităţi independente, dividende, dobânzi etc. şi nu sunt rezolvate inechităţile prezente în actuala legislaţie, şansele pentru conformarea voluntară fiind reduse, preconizează Gabriel Biriş.

Biriş: "TVA este un handicap pentru Europa şi trebuie reformată din temelii"

Avocatul Gabriel Biriş consideră că viitorul Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA), în Europa, este taxarea inversă, explicând că, la noi, nivelul de 24% pe care îl are această taxă este foarte mare, iar evaziunea este uriaşă, cota efectivă colectată fiind de 13%.

"Sistemul de TVA creează costuri de administrare foarte mari şi posibilităţi de fraudă, această taxă fiind impozitul cel mai dificil de înţeles din Europa.

TVA este un handicap pentru Europa şi trebuie reformată din temelii.

În ceea ce priveşte impozitarea sumelor nedeclarate, metodele noastre de control indirect sunt din 2010, fiind lipsite de eficienţă, apreciază specialistul, care propune, printre altele, ca perioada de declarare voluntară să fie de 6-12 luni, iar cota de impozit să fie redusă pentru prima parte a perioadei.

Ca măsuri de combatere a evaziunii fiscale, avocatul sugerează existenţa unui IT performant, stimularea plăţilor cu cardul, controlul indirect eficient, reprofesionalizarea corpului de control.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb