GABRIEL DUMITRAŞCU: "Aş sugera autorităţilor să cumpere 2-3% din Electrica cu banii de la ENEL"

Reporter: Cum comentaţi decizia Curţii de Arbitraj de la Paris în dosarul în care ENEL este obligată să dea 401 milioane de euro statului român?

Gabriel Dumitraşcu: Personal, mă declar mulţumit de decizia instanţei, o consider corectă sub toate aspectele, şi din punct de vedere al onorabilităţii şi ca valoare acordată pachetului de acţiuni deţinut de SAPE.

Acum vă spun, în premieră, că unele clauze din contract erau discutabile pentru că introduceau nişte variabile greu de determinat, în condiţiile unei economii de piaţă. Motiv pentru care şi Enel a avut obiecţii şi nu accepta preţul format în baza contractului de privatizare, în care erau stabilite mecanismele de formare a preţului în cazul opţiunii Put (Put Option Clause).

Acel contract de privatizare a fost aprobat prin hotărâre de Guvern, în 2007, când premier era Călin Popescu Tăriceanu. Prin urmare, era obligatoriu să urmăm mecanismul de formare a preţului stabilit în contract, chiar dacă şi noi aveam anumite dubii şi anumite semne de întrebare, cu privire la aplicabilitatea unor prevederi din acel document.

Întreaga procedură în această speţă a fost derulată în cadrul Direcţiei de Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului pe care o conduceam la acea vreme.

Nu am avut nicio teamă pentru că, de fiecare dată, am urmărit legalitatea şi oportunitatea actelor pe care le-am încheiat şi în această speţă.

În plus, pregătisem extrem de minuţios poziţia noastră, ştiam exact procedurile, hibele contractului, ştiam exact care sunt acele clauze discutabile şi de ce sunt discutabile.

În ceea ce priveşte refuzul de a accepta suma avansată de HSBC de 250 de milioane de euro, atâta timp cât aveam convingerea profesională că ceea ce facem este corect şi în temei legal, nu am avut niciodată această temere.

Până la urmă era o problemă de responsabilitate şi de atitudine. Am argumentat refuzul acestei oferte care a fost din convingerea profesională că ceea ce susţineam avea temei. Trebuie să vă mai spun că, reconsiderând acele variabile discutabile în termenii unei economii de piaţă funcţionale şi ai practicilor internaţionale, valoarea corectă a pachetului de acţiuni determinată de partea română era cu puţin mai mare decât valoarea stabilită de Curtea de Arbitraj de la Paris.

Reporter: Care a fost atitudinea ENEL pe parcursul derulării negocierilor şi al procesului?

Gabriel Dumitraşcu: Niciodată nu s-a pus problema unei atitudini în forţă a Enel. În fapt, şi Enel şi partea română au acţionat în spiritul contractului de privatizare, cu bună credinţă, cu deschidere, cu o atitudine corectă, pentru găsirea unei soluţii la dezacord.

Niciodată nu s-a pus problema unui, să-i spunem, şantaj al companiei italiene.

Enel nu a ameninţat, pe parcursul negocierilor, cu o retragere din România în cazul în care nu găsim o soluţie.

Reporter: Dar a anunţat că se retrage din România.

Gabriel Dumitraşcu: A fost doar o coincidenţă, pentru că, la nivelul grupului Enel, au avut loc o serie de schimbări administrative. S-a schimbat inclusiv Preşedintele Consiliului de Administraţie.

Noul Preşedinte al CA a anunţat alt program de dezvoltare a companiei, cu accent pe alte segmente.

Iniţial, în primul program de dezvoltare, pe baza cifrelor şi randamentelor, dar şi a orientărilor pe care le avea grupul Enel, nu mai intrau investiţiile pentru o centrală nucleară din Slovacia şi partea de distribuţie din România.

După reconsiderarea cifrelor şi reaşezarea opţiunilor în cadrul strategiei grupului Enel, chiar noul preşedinte al grupului, Francesco Starace, a anunţat că şi-a reconsiderat poziţia faţă de România şi că ţara noastră se încadrează perfect în strategia de viitor a grupului Enel.

Reporter: Statul a cerut peste 500 de milioane de euro, dar a obţinut 401 milioane de euro. Cum vi se pare această sumă?

Gabriel Dumitraşcu: Statul a cerut, în noiembrie 2012, aplicând ad litteram mecanismul din contractul de privatizare, suma de 513 milioane de euro. După ce ne-am reconsiderat poziţia şi am revizuit acele condiţionalităţi discutabile, am ajuns la o sumă apropiată de 430 milioane de euro.

Eu, personal, sunt mulţumit de rezultat.

Banii vor intra în conturile statului, respectiv la SAPE.

Ca măsură de pregătire a grupului Electrica pentru privatizare, am spus că administrarea participaţiilor minoritare, dar şi sumele venite din diverse litigii, din procedura de post-privatizare, din dividendele curente, vor conduce la formarea unei noi atitudini la nivelul SAPE, astfel încât să devină un precursor al fondului Suveran de dezvoltare.

Dacă bine îmi amintesc, chiar în nota de informare pe care am dat-o atunci Guvernului, spuneam că SAPE va exersa strategii şi opţiuni în vederea formării abilităţilor pentru administrarea unui Fond Suveran de Dezvoltare. M-aş bucura ca acel rol să fie dorit de acum încolo, el a fost abandonat pe parcursul ultimilor ani.

În ceea ce priveşte ce se va întâmpla cu banii, eu aş sugera autorităţilor române responsabile ca, prin intermediul SAPE, cel puţin o parte din cei 400 de milioane de euro să fie folosiţi pentru cumpărarea de pe piaţa de capital a 2-3% din grupul Electrica pentru a da un mesaj clar că statul român are încredere în rolul strategic al grupului Electrica pentru România şi că îşi consolidează poziţia pentru a pune în aplicare viziunea despre grupul Electrica şi rolul grupului Electrica, nu doar în România, probabil şi în zona balcanică.

Statul ar redeveni majoritar.