Gazele se scumpesc cu 12%, iar electricitatea cu 5%

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 27 iunie 2008

Gazele se scumpesc cu 12%, iar electricitatea cu 5%

Conducerea ANRE (reglementatorul pieţei de energie) a anunţat, ieri, că preţul gazelor pentru populaţie şi micii agenţi economici va creşte, de la 1 iulie, în medie cu 12,5%. Noile preţuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale către consumatorii cas­nici vor fi de 104,41 lei/MWh în cazul "E.ON Gaz România", în creştere cu 11,6% faţă de cele curente. Tariful care va fi aplicat de "Dis­trigaz Sud" este de 104,7 de lei/MWh, în creştere cu 12,5% faţă de cele curente.

Oficialii ANRE au explicat că decizia de ajustare a preţurilor a fost luată ca urmare a creşterii costurilor cu achiziţia gazelor naturale în perioada ianuarie - iunie 2008, precum şi pentru recuperarea parţială a diferenţelor de preţ înregistrate în aceeaşi perioadă. Conducerea ANRE susţine că a analizat toate solicitările primite din partea furnizorilor de gaze naturale, în special "Distrigaz Sud" şi "E.ON Gaz" România, care au cerut adaptarea preţurilor reglementate la costurile reale de achiziţie a gazelor naturale din import. Preţul de import pentru trimestrul al treilea este estimat la circa 480 de dolari/1.000 mc, în creştere cu 30% faţă de nivelul recunoscut în tarifele curente, respectiv de 370 de dolari/1.000 mc.

Majorarea cu 11,6% a preţului gazelor naturale operată de ANRE nu permite "E.ON Gaz România" să asigure securitatea furnizării pentru clienţii casnici. Conducerea companiei a anunţat: "Pentru a fi în măsură să asigure securitatea furnizării gazelor naturale, prin achiziţia şi înmagazinarea cantităţilor necesare pentru iarnă, şi pentru a recupera pierderile înregistrate datorate neacoperirii costurilor de achiziţie a gazelor naturale, >E.ON Gaz Româ­nia< a solicitat ANRE o creştere cu 24% a preţului final al gazelor, începând cu data de 1 iulie a acestui an. În prezent, analizăm în detaliu, impactul deciziei ANRE asupra activităţii companiei şi vom decide asupra acţiunilor viitoare după consultarea cu reglementatorul".

ANRE a mai anunţat că, de la 1 iulie, intră în vigoare şi noul sistem de tarifare a gazelor naturale, care, pe lângă cantitatea consumată, va lua în calcul şi puterea calorică a gazului, ca parametru de calitate. Facturile vor continua să conţină informaţiile despre consum, exprimate în unităţi de volum (metri cubi), dar valoarea facturii va fi calculată pe baza cantităţii de energie livrată fiecărui consumator, determinată prin înmulţirea consumului de gaze (exprimat în mc) cu puterea calorifică superioară.

Pentru energia electrică, creşterea medie de preţ care va intra în vigoare de la 1 iulie este de 5,31%. Astfel, noul tarif anunţat de ANRE pentru furnizarea energiei la consumatorii casnici de la 1 iulie 2008 va fi de 0,3125 lei/kWh (aferent tarifului monom cu rezervare), mai mare cu 4,4% faţă de preţul curent. Noile tarife sunt determinate de creşterea costurilor cu combustibilii, precum şi de investiţiile pentru conformarea la standardele de mediu. La acestea se adaugă cheltuielile suplimentare induse de emisiile poluante cu efect de seră (dioxidul de carbon), ce nu se încadrează în limitele impuse prin directivele specifice ale Comisiei Europene. Oficialii ANRE susţin că preţurile reflectă corect şi costurile de furnizare a energiei electrice în noile condiţii rezultate după separarea activităţilor de distribuţie de cele de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb