GE ENERGY:  2010 va fi un an de răscruce în sectorul energetic

(N.I.)
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 18 august 2009

Pe termen scurt, principalele zone de interes ale GE în România sunt domeniul co-generării de înaltă eficienţă şi al energiilor regenerabile, respectiv eoliană şi biogaz.

Pe termen scurt, principalele zone de interes ale GE în România sunt domeniul co-generării de înaltă eficienţă şi al energiilor regenerabile, respectiv eoliană şi biogaz.

Anul 2010 va fi unul de răscruce în tot sectorul energetic, ca şi 2009, mai ales din cauza dificultăţilor de finanţare a proiectelor, deşi nevoi­le de investiţii vor fi ridicate. Directorul general executiv al General Electric (GE) Energy pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, Carmen Neagu, a declarat, citat de NewsIn: "Efectele crizei, la nivel european şi global, vor fi resimţite, fără doar şi poate, şi în România. Există o scădere a investiţiilor în zona est-europeană, cauzată mai ales de dificultăţile de finanţare. Cu toate acestea, General Electric este o companie care îşi menţine în continuare interesul pentru această parte a continentului".

Domnia sa consideră că va fi important, pentru relansarea investiţiilor şi, implicit, a economiei, în ce măsură autorităţile vor reuşi să impulsioneze crearea cadrului legislativ stabil şi sustenabil pentru direcţionarea investiţiilor în zonele de prioritate maximă pentru sectorul energetic. Aceste zone de prioritate sunt definite prin politica energetică a UE, res­pectiv creşterea până la 20% a ponderii folosirii surselor regenerabile în producţia de energie electrică, reducerea cu 20% a emisiilor de dioxid de carbon, precum şi reducerea cu 20% a intensităţii de utilizare a energiei, până în 2020. Oficialul "GE Energy" susţine că legislaţia noastră privind energiile regenerabile este una dintre cele mai competitive din UE.

Carmen Neagu consideră, totodată, că potenţialul ţării noastre în co-generare urbană şi industrială este deosebit de ridicat şi că ar trebui stimulate investiţiile în acest domeniu. Domnia sa a subliniat că ritmul de dezvoltare al proiectelor viitoare va fi influenţat categoric de condiţiile de finanţare.

Pe termen scurt, principalele zone de interes ale GE în România sunt domeniul co-generării de înaltă eficienţă şi al energiilor regenerabile, respectiv eoliană şi biogaz. Şi proiectul de construire al Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă prezintă un interes crescut pentru companie, în special zona turbogeneratorului.

Tot pe termen mediu, GE Energy acordă o atenţie deosebită tehnologiilor de reţea inteligentă (Smart Grid).

Principalele proiecte ale GE Energy în România sunt construirea unei centrale electrice de 860MW la Brazi pentru Petrom, în consorţiu cu grupul Metka (Grecia); livrarea a 139 turbine eoliene pentru proiectul fermei Grupului CEZ de la Fântânele; livrarea a patru motoare GE Jenbacher către producătorul de energie Vest Energo, precum şi a celor două turbogeneratoare GE cu o putere de 706 MW pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb