Gerea, despre Electrica şi fondurile atrase prin listare: Compania "doarme pe banii ăia"

Alexandru Costea
Piaţa de Capital #Energie / 5 octombrie 2015

Furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica (EL) nu a utilizat fondurile atrase prin listarea pe bursele de la Bucureşti şi Londra, potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea, transmit surse din presă.

"Ideea este că atunci când facem astfel de listări să nu le facem doar de dragul de a le face. Şi statul să aibă ceva de câştigat, să avem un preţ bun pe acţiunile pe care le vindem şi să folosim banii. Uitaţi-vă la Electrica, se stă de un an de zile, se doarme pe banii ăia, nu s-a făcut nimic. Eu mă gândesc că aceşti bani pot fi folosiţi în îmbunătăţirea sistemului, în performanţe, în smart-griduri, de exemplu, în investiţii strategice în regiune, nu să facem deal-uri cu acţionarii, să îi ajutăm să dea bine la Londra", a declarat azi Gerea.

El spune că esenţa acestor listări este asigurarea finanţărilor pentru investiţii.

"Vinzi pe bursă doar ca să asigurăm acolo piaţa şi prezenţa? Nu văd rostul. Capitalizezi dacă ai nevoie de bani. În momentul ăla te duci pe bursă şi spui: Vreau nişte bani. Aşa de ce să te duci pe bursă, doar aşa ca să îţi vinzi contorul? Eu ştiu, sunt angajamente, vrem să asigurăm transparenţa...", a spus ministrul Energiei.

Oferta de vânzare pe bursă a 51% din acţiunile Electrica a avut loc în iunie 2014, compania strângând din piaţă o sumă record, de aproape 2 miliarde de lei (443 milioane euro). Acţiunile companiei au fost listate în paralel la Bursa de Valori Bucureşti şi la cea de la Londra.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. GEREA tu ai fost patron in viata ta? Ai habar ce inseamna responsabilitate? Tatal meu m-a invatat sa-mi asigur spatele. poti sa stii ce-ti adduce ziua de maine Cunosc intrprinderi mari care au cheltuit bani pe tot felul de proiecte tampite (dupa mine) Si avenit criza pe care nu au anticipat-o A cum sunt in moarte clinica.

    Ii stau in gat banii aceia, Mr Gerea El este 51% a actionarilor si ei vor hotari cand este momentul sa investeasca si cum...ocupa-te de OIL Terminal daca te duce mintea !

    1. gerea nu deranja apele ca se intampla acelasi lucru ca la complexul oltenia si ajungi pana la urma la DNA tu in locul altora. banii aia trebuie SIFONATI, nu investiti ori folositi pt. achizitii ori fuziuni.Se vor face "modernizari" ale retelei si studii de fezabilitate , eventual se vor lua si niste imprumuturi de la bancile "prietene" si se vor plati dobanzi, comisioane sau ale "achizitii" necesare(costume scafandru, mobiler, fotolii, schimbare flota auto,etc)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4986
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3071
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8889
Gram de aur (XAU)Gram de aur361.0585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb