Gerea: Trebuie să reducem găurile negre de la Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara

Elena Deacu
Companii #Energie / 23 iulie 2015

Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri Andrei Gerea a declarat astăzi, la Târgu Jiu, că un obiectiv prioritar şi reducerea găurilor negre care au fost găsite la aceste Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara, "generate nu doar de managementul defectuos, ci şi de contracte dubioase încheiate în defavoarea companiilor de stat".

În ceea ce priveşte situaţia economico-financiară a complexurilor energetice pe cărbune, Andrei Gerea a ţinut să sublinieze: "Evident, va fi nevoie de restructurări, de investiţii, pentru ca minele să respecte standarde de mediu şi securitate şi cel puţin un nivel minim de rentabilitate. Este ceea ce încercăm să facem atât la Complexul Energetic Oltenia, cât şi Hunedoara".

Ministrul Energiei Andrei Gerea s-a deplasat astăzi la Târgu Jiu pentru o vizită de lucru de două zile la societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. Scopul deplasării l-a constituit observarea realităţilor de pe teren, precum şi discuţii la faţa locului cu managementul societăţii şi cu reprezentanţii sindicatelor reprezentative. Vizita a fost realizată în contextul necesităţii implementării urgente a planurilor de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, astfel încât acesta să devină rentabil şi să competitiv pe piaţa de energie.

Primul obiectiv în calendarul vizitei a fost sediul Exploatării de Carieră Motru, unde ministrul a purtat discuţii preliminare cu conducerea Complexului Energetic Oltenia, membrii directoratului şi reprezentanţi sindicali. "Am venit să discutăm şi să stabilim împreună o strategie pentru CEO pe care să o respectăm. Înţelegem cât de importantă este industria şi sectorul de producere a energiei electrice pe bază de cărbune. Suntem în discuţii cu Comisia Europeană şi încercăm să îi convingem pe cei de acolo să accepte condiţii mai bune pentru cărbune. Sperăm să obţinem o altă abordare, pentru că, din punctul nostru de vedere este clar vorba de securitate energetică, iar rolul cărbunelui nu poate fi pus la îndoială", a transmis Andrei Gerea cu această ocazie.

Referindu-se la siguranţa alimentării cu energie în contextul unei veri caniculare şi lipsite de precipitaţii suficiente, Andrei Gerea a declarat:

"Situaţia actuală impune necesitatea asigurării unui mixt energetic echilibrat, motiv pentru care am insistat pe găsirea unor soluţii pentru menţinerea activităţii în zonele de exploatare minieră. Producţia hidro de energie electrică a scăzut semnificativ în ultima perioadă. Debitul Dunării şi al râurilor din toată ţara este în scădere, avem o scădere a producţiei şi în zona de energie eoliană. Conform previziunilor ANM, această perioadă cu precipitaţii scăzute şi fără vânt se poate prelungi. În acest context, rămânem cu energia nucleară si cea pe cărbune. Devine evident că trebuie să depunem eforturi pentru menţinerea activităţii miniere care să ne ofere garanţia unui sistem echilibrat, astfel încât securitatea energetică a României să nu fie afectată. În astfel de momente cred că toată lumea înţelege care este importanţa cărbunelui nu doar pentru ţara noastră, ci pentru această zonă a Europei".

Cel de-al doilea obiectiv al deplasării l-a constituit inspectarea Exploatării Miniere Roşiuţa, unde ministrul a fost informat cu privire la starea tehnică a instalaţiilor şi echipamentelor. De asemenea, Andrei Gerea a vizitat şi spaţiile sociale şi administrative de la Roşiuţa.

Vizita de lucru la Târgu Jiu este programată să se desfăşoare pe parcursul a două zile, 23-24 iulie, mâine fiind planificate discuţii ample cu managementul societăţii, directorat şi sindicate în scopul găsirii de soluţii la problemele cu care se confruntă Complexul Energetic Oltenia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb