Good.bee, formată printr-un parteneriat între Fundaţia Erste şi Erste Group, a acumulat 10.000 de clienţi ai serviciului de tranzacţii bancare pe telefonul mobil de la înfiinţarea în septembrie 2008, a anunţat azi compania, informează NewsIn.
"Practic, aducem banca în buzunarul clientului, care are astfel acces imediat la banii din contul personal oricând şi de oriunde. Avem satisfacţia că, într-un timp relativ scurt, peste 10.000 de români au ajuns să beneficieze de avantajele serviciului good.bee Tranzacţii mobile, iar numărul lor creşte în ritm mult mai rapid", a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie good.bee Service RO, Cătălin Moise.
Potrivit comunicatului publicat de companie, vânzarile au evoluat semnificativ în ultimile 3 luni, deşi în primelele luni de la lansare trendul de creştere a fost destul de lent.
"Utilizatorul serviciului good.bee Tranzacţii mobile, lansat în parteneriat cu BCR şi împreună cu Visa, Orange şi Vodafone, are vârsta medie de 29 de ani, iar aproximativ 75% din clienţi se află în categoria de vârstă 18-35 de ani", a declarat Cătălin Moise.