Gratis e scump!

Cum este mai bine? Gratis sau pe bani? La prima vedere, nici nu prea are sens să punem asemenea întrebări. Tot la prima vedere, răspunsul ar trebui să fie: "Depinde". Cu toate acestea, unii gândesc şi acţionează ca şi cum ar fi siguri că ei ştiu mai bine. "Gratis!".

Nicăieri nu observăm mai clar acest lucru ca în cazul dezbaterii politicilor publice. Populiştii - o specie la modă în vremurile confuze - au o soluţie uniformă. Gratuitatea. Spitale gratis, şcoli gratis, mâncare la pacheţel gratis.

Desigur, ştim cu toţii că nimic nu este, în cele din urmă, gratis. Cineva plăteşte, mai devreme sau mai târziu. Dar altceva doresc să arăt astăzi. Anume cât de scump e un lucru gratuit.

Bunurile gratuite sunt, de regulă, destul de dificil de analizat de către economişti. De ce? Pentru că ele nu se supun, cel puţin la suprafaţă, aritmeticii elementare. Atunci când cumpărăm un covrig, lucrurile sunt clare. Dăm un leu şi primim covrigul. Dar când primim, gratuit, o pereche de ciorapi de lână, tricotaţi, de la mătuşa Aglaia?

Răspunsul unor economişti este acela de a analiza aceste bunuri prin lentilele schimbului economic clasic. În fond, mătuşa Aglaia a cumpărat lână şi andrele pentru a tricota perechea de ciorapi. Timpul ei are, şi acesta, o valoare economică. Etc.

Această abordare este utilă, însă limitată, pentru că producţia, mişcarea şi consumul bunurilor gratuite sunt, adesea, guvernate şi de alte logici decât acelea ale schimbului economic. Mai ales de Merit şi de Noroc.

Să rămânem la exemplul ciorapilor tricotaţi. Important aici nu e atât preţul firului de lână, cât faptul că Marinică, cel care primeşte cadoul, l-a meritat. Percepţia meritului este chiar esenţială pentru multe bunuri. Decoraţii, diplome, un inel de logodnă.

Norocul, de asemenea, face o diferenţă esenţială în alte cazuri. Situaţia tipică: Loteria. Ne supărăm când vedem că Ionescu, un necunoscut, a câştigat un milion la Loterie? Desigur că nu. Spunem: "Ionescu, sau cum l-o chema, a avut noroc". Ne-am supăra însă dacă am afla că Ionescu a dat nişte bani pentru ca numerele scrise pe biletul său să fie "extrase" din urnă.

Până acum pare evident. Dar lucrurile sunt, în realitate, ceva mai complicate... Filozoful bulgar a fost un geniu, trebuie să recunoaştem...

Să luăm cazul politicilor publice. Guvernul (mă refer la oricare Guvern, de oriunde, în principiu) plăteşte pentru anumite servicii care sunt alocate, mai mult sau mai puţin gratuit, cetăţenilor. La rândul lor, mulţi cetăţeni aşteaptă aceste servicii cu titlu gratuit.

De ce ar fi însă aşa? Haideţi să privim acum înapoi către cele trei situaţii. Prima: primim cu titlu gratuit pentru că aşa este mai "economic". Evident, acest gen de argumentare nu convine populiştilor. Pentru că şi ei ştiu că nu este, de regulă, "mai economic". Este greu să baţi piaţa liberă la capitolul Eficienţă.

Iar motivul pentru care acest lucru se întâmplă este că preţul are un rost al său. Este un mecanism de control. În afara cadrelor cererii şi ofertei, riscul este ca sistemul să deraieze. Preţurile dictate artificial (inclusiv faimosul "preţ zero" al bunurilor gratuite) riscă să arunce în aer orice bune intenţii. Deficitele sectorului public de oriunde sunt un semn că ceva este fundamental în neregulă, economic, vorbind, cu politica acordării de beneficii gratuite te-miri-cui.

A doua situaţie: primim bunuri gratuite "pentru că merităm". Există o firmă celebră de cosmetice care foloseşte acest slogan în reclamele sale. Însă produsele sale sunt pe bani...

Ceea ce ne dă de înţeles că există probleme în grădina Meritului. Să revenim la mătuşa Aglaia. Ea poate face cadouri meritate, printre altele, pentru că ţine costurile sub control. Cât au costat-o, în fond, cele două ghemuri de lână? Adesea cadoul nu are o valoare economică semnificativă, ci este doar un semn cu valoare socială sau spirituală, precum păsările cărora budiştii, dornici să facă o faptă bună, le răscumpărau libertatea din cuşca la care se întorceau, dresate fiind. În lipsa controlului exercitat prin costuri, sistemul devine o farsă.

A treia situaţie: primim bunuri gratuite pentru că "ne-a pus Norocul mâna în cap". Dar aţi accepta aşa ceva ca bază a politicilor publice? Şi ce costuri sociale ar avea o "eco-nomie de cazinou"?

Orice am face, revenim la problema iniţială. Un sistem de distribuţie a bunurilor gratuite este, cu necesitate, limitat. Chiar foarte limitat, precum în exemplul cu nepotul Marinică. Ris-cul este că, odată extins cercul beneficiarilor, costurile vor escalada. Dacă mătuşa Aglaia este naivă, atunci şi nepotul Ionică, un pierde-vară, va cere şi el cadouri. Dacă familia nu are scrupule, o va exploata pe mă-tuşa Aglaia. Dacă ea nu are scrupule, îşi va trage pe sfoară propriile rude.

Sunt prea mulţi "dacă". Fiecare dintre acestea este o fisură care poate şi va fi cu siguranţă exploatată. Alternativă la oferta pieţei libere exis-tă, desigur. Mulţi sunt tentaţi de ceva care vine "pe gratis". Însă adesea ne costă cât nu face.