Grupul Smartree, partenerul strategic ce oferă servicii şi soluţii software integrate de resurse umane, anunţă rezultatele financiare ale anului trecut, precum şi principalele direcţii de dezvoltare pentru 2023, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, în 2022, cifra de afaceri a depăşit 169 milioane lei, în creştere cu 37% faţă de anul anterior. Această creştere a rezultat, pe de o parte, din dezvoltarea Smartree HRTech - divizia de inovare în tehnologie pentru procesele de HR - care a înregistrat o cifră de afaceri de 19 milioane lei. În acelaşi timp, Smartree România, divizia care pune la dispoziţia companiilor angajaţi temporari, a înregistrat o cifră de afaceri de 150 milioane lei pe parcursul anului 2022.
Astfel, la finalul anului 2022, profitul grupului Smartree a ajuns la 6.6 milioane lei, în creştere cu 24% faţă de 2021. Acest profit vine în urma dezvoltării companiei Smartree HRTech în zona de digitalizare a proceselor de HR, precum şi din creşterea portofoliului de clienţi.
"Anul trecut a fost unul cu provocări neaşteptate şi numeroase schimbări, la care a trebuit să ne adaptăm din mers, şi suntem recunoscători pentru rezultatele pe care le-am obţinut. Creşterea cifrei de afaceri a venit din dezvoltarea susţinută a relaţiilor în cadrul portofoliului de clienţi, dublată de o extindere a business-ului, mai ales pe zona de SaaS şi tehnologie", a declarat Alexandra Peligrad, CEO Smartree Romania.
În 2022, cele mai mari provocări pentru profesioniştii din HR au fost recrutarea şi retenţia, aspecte care s-au resimţit în cadrul grupului Smartree, prin prisma activităţii clienţilor. Incertitudinea a fost constanta unui an care ar fi trebuit să fie de revenire, dar care, de fapt, a venit cu război şi cu instabilitate economică, urmare a creşterilor mari de preţuri şi a inflaţiei cu efect direct asupra costurilor de producţie. În ciuda acestor provocări, grupul Smartree a prioritizat bunăstarea echipei, menţinând un număr similar de angajaţi pentru divizia de digitalizare procese HR şi a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de angajaţi temporari puşi la dispoziţia clienţilor, depăşind 2.700 la finalul anului 2022.
"Colegii noştri constituie pilonul pe care grupul Smartree creşte oferind servicii şi soluţii software integrate de resurse umane de cea mai înaltă calitate," adaugă Alexandra Peligrad. "Cu ajutorul lor, am reuşit să dezvoltăm în continuare produsele de tip SaaS într-un an în care interesul pentru acest tip de produse de tehnologie a crescut peste aşteptări. Ca urmare a schimbărilor rapide din mediul economic şi social cu efect asupra echilibrului între oferta şi cererea de locuri de muncă, respectiv a retenţiei de personal în absolut toate domeniile din România, automatizarea şi digitalizarea proceselor din departamentele de HR este esenţială pentru a menţine performanţa economică generală a companiilor. Astfel, prin prisma acestor schimbări, a creşterii rotaţiei personalului şi a multitudinii de modificări legislative ce afectează domeniul resurselor umane, companiile văd parteneriatul strategic cu Smartree ca fiind esenţial pentru buna funcţionare a propriei activităţi" mai menţionează Alexandra Peligrad.
În 2023, grupul Smartree continuă dezvoltarea tehnologiilor de HR, cum ar fi MyStaff Dashboards, noul modul al suitei MyStaff. Prin acest modul, utilizatorii se vor bucura de o experienţă superioară şi vor avea acces la o soluţie modernă, care afişează în timp real informaţii prin intermediul unor rapoarte vizuale şi interactive. De asemenea, tot pentru acest an este pregătită şi lansarea variantei pentru mobil a MyStaff Expenses, o aplicaţie mobilă care permite angajaţilor crearea şi trimiterea rapidă din orice locaţie a deconturilor şi ordinelor de deplasare, de pe orice dispozitiv mobil, se menţionează în comunicat.