Producătorul şi distribuitorul independent de băuturi spirtoase din SUA, Heaven Hill Distilleries Inc, va intra în 2010 pe piaţa românească prin intermediul Grupului Prodal, potrivit unui comunicat al companiei. Grupul Prodal va comercializa branduri internaţionale ale companiei americane, începând cu Evan Williams Kentucky Straight Bourbon Whiskey. Heaven Hill Distilleries a fost înfiinţată în 1934, în Kentucky (SUA), statul american din care provine 95% din producţia mondială de Bourbon Whiskey. Bourbon este un tip de whiskey tradiţional american, având porumbul ca materie primă de bază. În anul 1964, Bourbon Whiskey a fost recunoscut oficial de către Congresul American drept "produs caracteristic/ propriu Statelor Unite".
Heaven Hill deţine cel de-al doilea stoc ca mărime, la nivel mondial, de Bourbon Whiskey învechit, adică peste 800.000 de butoaie, ceea ce ar acoperi 19 la sută din consumul viitor pe această categorie. Axată iniţial pe fabricarea şi comercializarea whiskey-ului premium, în ultimele decenii Heaven Hill şi-a diversificat portofoliul de produse, atât prin extinderea propriilor linii de producţie, cât şi prin distribuţia altor mărci americane sau importul diferitelor categorii de băuturi alcoolice de calitate superioară. În paralel cu extinderea sa pe piaţa SUA, Heaven Hill şi-a dezvoltat businessul şi pe celelalte continente, brandurile sale fiind comercializate în peste 40 de ţări din Europa, Asia, America de Sud, America Centrală şi Australia.
Grupul Prodal va lansa pe piaţa românească şi alte produse din portofoliul companiei americane, pentru a acoperi şi alte segmente de piaţă. Heaven Hill Old Style Bourbon va fi următorul.
Compania Prodal, deţinută de acţionari români, face parte din Grupul Prodal, producător şi distribuitor de băuturi alcoolice din România şi din regiune. Prodal deţine două branduri lidere de piaţă pe categoriile lor - Vodca Stalinskaya (37% cota de piaţă din valoare) şi, respectiv, Wembley Dry Gin (47% cota de piaţă din valoare), conform studiilor realizate de ACNieslen.