Hidroelectrica înregistrează un profit record de 1,073 miliarde lei după primele 11 luni ale acestui an, în creştere cu 28 % faţă de perioada similară a anului trecut, când compania a raportat un profit de 841 milioane lei, arată un comunicat remis redacţiei.
În luna noiembrie, ca rezultat al măsurilor luate de Administratorul Judiciar Euro Insol privind reducerea cheltuielilor de exploatare şi creşterea producţiei de energie, compania aa înregistrat un profit de 130 milioane de lei, mai mare cu 66 % faţă de profitul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut.
Pentru întregul an 2014 se estimează un profit 1,2 miliarde lei, de peste 3 ori mai mare decât profitul înregistrat de societate în anul 2010 când a raportat un record al producţiei de 19,8 TWh.
În primele 11 luni ale anului 2014, Hidroelectrica a livrat 17,1 TWh, depăşind astfel cu 23 % producţia de energie bugetată pentru întregul an 2014 şi cu 24% producţia de energie aferentă perioadei similare a anului 2013.
Hidroelectrica a înregistrat pe primele 11 luni ale anului 2014 o cifră de afaceri de 3,08 miliarde lei, în creştere cu 12% faţă de perioada similară a anului 2013, urmând ca societatea să înregistreze în acest an cea mai mare cifra de afaceri din istoria acesteia, respectiv peste 3,3 miliarde lei.
1. De ce iau foc Generatoarele ?
(mesaj trimis de Goian în data de 15.12.2014, 15:44)
Facem profit si nu le raparam la timp.
Cum D zeu raportam asa ceva , cand au luat foc mil de dolari ?
Ce a ars s-a scazut din acest profit , sau se raporteaza ca Borza si Dumitrascu sa-si ia comision.
E clar un profit mincinos bazat prin suprimarea cheltuielilor de mentenanta , investitii si personal .
2. Penalul trepadus Borza
(mesaj trimis de Puie Monta în data de 15.12.2014, 18:23)
Ponta zicea azi cu referire la implicarea lui Dragnea în dosarul Bica:
„Cine are dosar penal pleacă”
Domnule Victor Ponta şi escrocule Dumitraşcu nu este valabil şi pentru administrarea unei societăţi de stat cu patrimoniu de miliarde de euro, cum este Hidroelectrica?
Domnule ministru Gerea cum poate un cercetat penal pentru conflict de interese să conducă în continuare chiar firma în cadrul căreia a încălcat legea?
Acest individ grobian nu a dat contracte acoliţilor cum fac infractorii derând ci a dus pe culmi nebănuite infracţiune dându-şi lui însuşi contracte de la Hidroelectrica.
El semna atăt factura căt şi ordinul de plată a facturii.
DOSAR PENAL
Dată: 24.07.2014
Număr dosar: 6857/2/2013
Instanță: Înalta Curte de Casaţie și Justiţie
Secţie: Secţia Penală
Stadiu: Apel
Obiect: conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.)
Materie: Penal
Părţi:PARCHETUL DE PE LANGA CURTEA DE APEL BUCURESTI Apelant
Borza Remus Adrian Intimat inculpat
Munteanu Nicoleta Intimat inculpat
Termen: 19.01.2015
3. Bancruta frauduloasa
(mesaj trimis de Razvan Nicolescu în data de 15.12.2014, 23:10)
"Am urmarit cu atentie aceasta telenovela. Sa ne amintim ce s-a intamplat in luna de gratie iunie 2012:
08.06.2012:
Premierul Victor Ponta a cerut infiintarea unui comitet interministerial care sa prezinte Guvernului, pana pe 14 iunie, o informare asupra situatiei economice de la Hidroelectrica. De altfel, aceasta decizie a fost publicata si in Monitorul Oficial din 7 iunie. Din comitet vor face parte ministrul finantelor, ministrul economiei, ministrul de interne si ministrul justitiei. In urma cu doua zile, noul sef al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizatrii in Industrie, Remus Vulpescu, a spus ca negocierile cu beneficiarii de contracte bilaterale cu Hidroelectrica sunt inca in derulare.
18.06.2012:
Direct orul general al Hidroelectrica, Gheorghe Ştefan, a declarat pentru Ziarul Financiar că în prezent nu cunoaşte detalii despre dosarul de insolvenţă depus de Hidroelectrica pe 15 iunie la Tribunalul Bucureşti.
“Nu cunosc detalii despre insolvenţa companiei”, a declarat Ştefan.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, a declarat pentru Gândul că nu cunoaşte informaţii despre dosarul de insolvenţă depus de Hidroelectrica. “Nu cunosc nimic referitor la această informaţie (cererea de insolvenţă – n.n). Nu sunt în ţară. Am auzit că ar fi apărut ceva pe un site (site-ul Tribunalului Bucureşti n.n.). Nu vă pot da detalii. Am fost luat prin surprindere”, ne-a declarat Remus Vulpescu.
…
Daniel Dăianu, consilier onorific al premierului Victor Ponta, consideră că solicitarea Hidroelectrica de intrare în insolvenţă este “stranie”, “ceva de domeniul fantasmagoriei”, adăugând că nu are încă o “explicaţie plauzibilă” pentru acest gest, potrivit HotNews.ro.
În opinia sa, “nu se poate justifica intrarea în insolvenţă” a Hidroelectrica, “nu are cum intre în insolvenţă”. În ceea ce priveşte o presupusă intenţie de a renegocia unul dintre contractele cu “băieţii deştepţi”, “nici aşa ceva nu poate să stea în picioare”.
19.06.2012:
“Cererea de insolventa a Hidroelectrica a fost semnata de mine. Ieri cand am vorbit cu presa eram la Viena. Am incercat sa ma exprim corect dar nu stiu daca am reusit. Nu am vrut sa spun nimic despre cererea privind insolventa, ci ca nu stiu ca un anumit post de televiziune ar fi postat pe Internet cererea de insolventa”, a declarat Remus Vulpescu, presedintele Consiliului de Administratie al Hidroelectrica in cadrul unei conferinte de presa extraordinare, prilejuita de anuntul privind cererea de intrare in insolventa a compeniei energetice.
Rezulta in mod evident ca insolventa a fost comandata de Ponta si executata de Vulpescu & comp, in special din motive de imagine si de redirectionare a banului public din buzunarele baietilor destepti in cele ale unora si mai destepti.
In loc de concluzie:
“Concluziile aproape nu îşi mai au rostul. Chiar dacă intenţia guvernului Ponta era legată numai de anularea unor contracte defavorabile cu neguţători de energie şi influenţă gen Energy Holdings, folosirea insolvenţei în acest scop este iresponsabilă, incompetentă şi potenţial ilegală." (text publicat de Mihnea Vasilache pe contributors.ro in data de 25.06.2012)
4. "Succesul" Petrom
(mesaj trimis de Suferinta la Pompa în data de 16.12.2014, 13:23)
Topul "Suferintei la Pompa": Tara in care soferii dau o treime din venit pe benzina si cat munceste un roman pentru un litru
Romania se numara printre tarile cu cel mai ridicat cost al benzinei din lume, calculat in functie de puterea de cumparare, arata un studiu realizat de Bloomberg in 61 de tari.
Denumit clasamentul “Suferintei la Pompa”, indexul Bloomberg este condus de Pakistan, unde pentru cumpararea unui litru de benzina este necesara o treime din venitul mediu zilnic, care se situeaza la 3,55 dolari (2,8 euro).
Romania se afla pe locul 11 dupa ponderea costului unui galon de benzina in venitul mediu zilnic. Astfel, daca un galon de benzina premium (adica circa patru litri) costa 4,92 de euro, in timp ce venitul mediu zilnic este de 28 de dolari (22,5 euro), un roman trebuie sa plateasca 22,04% din venitul mediu zilnic pentru patru litri. Calculat pentru un litru de combustibil, ponderea este de 5,82% din venitul mediu zilnic.
"Succesul" Petrom este modelul lui Borza pentru Hidroelectrica. Urmeaza suferinta la contor. Succes maxim!