"Hidroelectrica" a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea în domeniul Energiei (ANRE) să majoreze, de anul viitor, preţul la electricitate cu până la 50%, a declarat, ieri, Constantin Trihenea, directorul general al companiei: "Am cerut ANRE majorarea preţului cu un procent important ce rezultă din creşterea tarifului la materia primă pe care o utilizăm, şi aici mă refer în special la apă, pentru a ne putea acoperi datoriile. Creşterea tarifului la apă cu 437% ne-a provocat pierderile pe care le-am avut în acest an. Obiectivul nostru este să livrăm energie ieftină, dar nu la jumătate de preţ. Noi am dori să creştem preţul cu până la 50%". Potrivit domniei sale, discuţiile dintre "Hidroelectrica" şi ANRE nu s-au dovedit favorabile până în acest moment.
Constantin Trihenea a subliniat că, în luna octombrie, societatea a făcut eforturi să limiteze pierderile, fiind micşorate substanţial anumite costuri: "În noiembrie, vom ajunge la un bilanţ egal, iar pentru finalul de an estimăm că vom ieşi pe profit, un profit mai mic, dar în niciun caz < Hidroelectrica > nu va termina acest an pe pierdere".
Directorul general al companiei a precizat că "Hidroelectrica" va produce circa 15 TWh de energie în acest an, comparativ cu cei peste 19 TWh produşi în 2010: "Sperăm să ne ducem la 15 TWh până la finalul anului. Acum suntem la aproximativ 14 TWh. În acest moment producem 40% - maxim 50% din capacitatea instalată".
• Iulian Iancu: Suspendarea situaţiei de forţă majoră - un handicap pentru "Hidroelectrica"
În ceea ce priveşte suspendarea avizului prin care a fost instituită situaţia de forţă majoră la "Hidroelectrica", Iulian Iancu, preşedintele Comitetului de Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, este de părere că acesta "reprezintă un handicap pentru companie".
Domnia sa a explicat că "Hidroelectrica" este obligată să înlocuiască energia produsă la costuri mici cu energie pe gaze şi cărbune, de două-trei ori mai scumpă, şi s-o exporte ieftin, fapt care va aduce pierderi statului.
"Hidroelectrica" a cerut în instanţă anularea deciziei de suspendare a avizului de instituire a situaţiei de forţă majoră, adoptată de Camera de Comerţ şi Industrie a Româ-niei (CCIR), şi a depus plângere penală împotriva reprezentanţilor CCIR, după cum a precizat Constantin Trihenea:
"Consiliul de Administraţie a decis, prin vot, să se depună plângere penală împotriva celor care au votat fără să analizeze situaţia. Toată lumea ştie că este secetă, că energia hidro se produce cu apă, iar faptul că cel care a anulat actul spune că nu-l interesează arată că doreşte de fapt cu totul şi totul altceva (...) Am comunicat şi companiei < Energy Holding > că nu se poate aplica ridicarea situaţiei de forţă majoră şi în continuare noi o aplicăm aşa cum v-am anunţat la sfârşitul lunii septembrie, în cheie aritmetică fiecărui contractant pe care îl avem".
• Trihenea: Listarea "Hidroelectrica" la bursă trebuie făcută într-un moment favorabil
Reprezentantul "Hidroelectrica" a mai subliniat că FMI nu a solicitat niciodată vânzarea unui pachet majoritar din companie, subliniind că listarea la bursă trebuie să se facă într-un moment care să fie favorabil: "Nu este nicio intenţie de amânare. Procedurile tehnice necesare cred că vor acoperi trei-şase luni. Dacă nu vine un moment favorabil, cred că poate fi amânată listarea la bursă. Este foarte important, însă, şi să stabilim ce facem întâi. Majorăm capitalul şi apoi listăm la bursă sau listăm la bursă un pachet de 10-15% şi apoi majorăm capitalul. Un lucru este cert. La prima listare la bursă, < Hidroelectrica > nu primeşte niciun ban, iar cota parte de bani o va lua statul român, care este proprietar 80% şi Fondul Proprietatea".
Iulian Iancu susţine că agenda impusă de FMI cu privire la vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la producătorii de energie reprezintă "o mare dovadă de slăbiciune a guvernanţilor": "Este o greşeală fatală ca statul să vândă pachete majoritare ale producătorilor de energie".
Potrivit domniei sale, în prezent Guvernul pregăteşte o nouă strategie în domeniu, care va fi supusă spre aprobare şi Parlamentului.
• Trihenea: Pe "băieţii deştepţi" din energie îi aşteaptă preţuri mărite
Pe "băieţii deştepţi" care au cumpărat în anii trecuţi energie ieftină de la "Hidroelectrica" îi aşteaptă preţuri mai mici, începând de anul viitor. Potrivit lui Constantin Trihenea, directorul general al companiei, "Hidroelectrica" va chema la negocieri toate companiile cu care au fost încheiate contracte de vânzare a energiei electrice la preţuri reduse: "Toate contractele cu termen în 2015, 2017, 2018 au clauze de rediscutare a preţurilor şi la finalul acestui an voi face tot ce se poate pentru a creşte preţurile la care furnizorii de energie cumpără electricitate de la < Hidroelectrica > până foarte aproape de nivelul pieţei. Toţi contractanţii vor fi invitaţi pentru negociere. Dacă nu acceptă majorarea preţului, întrerupem contractele care nu ne sunt favorabile. Majorările pot merge de la 3,5% la rata inflaţiei, până la un preţ apropiat de cel practicat în piaţă".
"Hidrolelectrica" a încheiat, în perioada 2000-2004, contracte de vânzare a energiei cu mai mulţi furnizori, la preţuri mai mici decât cele practicate pe piaţă, în anul 2009 jumătate din înţelegeri fiind prelungite până în 2018.