ÎN 2018: Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu peste 65%

P.E.
Miscellanea #Auto / 3 februarie 2019

Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu peste 65%

Numărul autoturismelor verzi (electrice, hibride şi plug-in) vândute anul trecut în România a fost de 4.572, în creştere cu 65,7% faţă de anul 2017, reiese din statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Conform datelor citate, din totalul înregistrat în perioada ianuarie - decembrie 2018, un număr de 3.585 de exemplare sunt vehicule hibrid, în urcare cu 59,8% comparativ cu intervalul similar din anul precedent, 682 sunt electrice 100% electrice (+102,4%), iar 305 plug-in (+72,3%).

În perioada analizată, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,9%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea se situa la 2,1%.

În ultima lună a anului 2018, au fost comercializate 555 de autoturisme electrice şi hibrid, în creştere cu 9,25%, comparativ cu datele din luna noiembrie a anului trecut, când s-au înregistrat 508 de exemplare noi vândute.

Datele APIA relevă că, în topul celor mai comercializate autoturisme pur electrice, anul trecut primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 175 de unităţi, urmată de BMW (148 de exemplare), Renault (119), smart (116), Kia (59), Nissan (54), alte mărci (10) şi Mercedes Benz (1), informează Agerpres.

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada de referinţă, au fost înregistrate de Toyota (3.198 unităţi), Lexus (147), Ford (65), Kia (62), Hyundai (58), Suzuki (34), Mercedes Benz (20) şi Land Rover (1).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb