În acest an, investiţii de peste 8 milioane de dolari la QAB

Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 11 februarie 2004

"Quadrant Amroq Beverages" SA (QAB), îmbuteliatorul şi distribuitorul autorizat al băuturilor răcoritoare Pepsi, Prigat, Lip-ton Ice Tea, Kick şi al apei minerale Perla în România şi Republica Moldova, va investi în acest an peste 8 milioane de dolari în dezvoltarea companiei, QAB ur-mînd şi în acest an direcţia reinvestirii profitului obtinut. Principalele obiective spre care se îndreaptă investiţiile companiei în 2004 constau în creşterea capacităţii de produc-ţie, dezvoltarea infrastructurii de vînzări şi distribuţie, dezvoltarea de programe variate de resurse umane şi modernizarea sistemului informatic al companiei.

Creşterea capacităţii de producţie vizează atît băuturile ră-coritoare, cît şi apele minerale şi se referă cu precădere la inaugurarea fabricii QAB de la Covas-na (proiect avînd valoarea totală de peste 7 milioane de dolari). QAB îşi va dezvolta şi fabrica din Bucureşti pe parcursul anului în curs, prin modernizarea liniilor de producţie deja existente.

O altă parte importantă a investiţiilor va fi destinată dez-voltării infrastructurii de vîn-zări şi distribuţie, liniile de ac-ţiune fiind creşterea parcului auto (autocamioane de trans-port care asigură distribuţia pro-duselor QAB pe întreg teritoriul ţării) şi creşterea prezenţei elementelor specifice de vînzări (frigidere, etc) în puncte-cheie la nivel naţional.

Dezvoltarea sistemului informatic al companiei şi derularea programelor de resurse umane vor reprezenta împreuna 10% din volumul investiţiilor planificate pentru 2004. QAB preconizează o creştere cu aproximativ 15% a numărului de angajaţi, care în prezent este de pes-te 1000 (circa 150 de angajări la nivel naţional în 2004). Programelor de training compania le alocă peste 30% din bugetul de resurse umane, urmînd ca o importanţă deosebită să fie acordată dezvoltării conceptu-lui de "winning training".

Potrivit unui comunicat de pre-să al QAB, fiecare loc de muncă nou într-o fabrică de ră-coritoare generează alte 12 locuri de muncă, în companiile aflate în legături comerciale. QAB a contribuit astfel la dez-voltarea activităţii partenerilor săi de afaceri, cum sunt: "Romcarton", "Crowpack" şi "Dunapack" (furnizori de ambalaje), "Stirom" (companie din indus-tria sticlei), "Lemarco" şi "Marr Sugar" (din industria zahă-ru-lui), "Amraz România", "Essox" şi "Star East" (producători de preforme).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb