ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN  Doar patru tranzacţii imobiliare de peste 10 milioane euro - finalizate

M.A.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 20 august 2019

JLL: Cumpărătorii rămân foarte atenţi şi procesele de due-diligence sunt foarte detaliate

În ultimele 12 luni, preţurile pentru proprietăţi industriale şi de birouri au crescut, arată specialiştii

Doar patru tranzacţii imobiliare de peste 10 milioa-ne de euro au fost finalizate în primul semestru al anului în curs, conform datelor transmise de JLL România. Acestea arată că peste 70% din volumul de 340 de milioane de euro a fost generat de doar două tranzacţii.

Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România, a declarat: "Este adevărat că există un număr crescut de tranzacţii în diverse stadii de negociere pe piaţa de investiţii, care este posibil să ducă piaţa la cel mai mare volum de după 2014, spre 1,2 miliarde euro. Cu toate acestea, cumpărătorii rămân foarte atenţi şi procesele de due-diligence sunt foarte detaliate".

Vânzarea proiectului "The Office" din Cluj Napoca, dar şi faptul că 70% din volumul total de inves-tiţii s-a îndreptat spre alte oraşe decât Bucureştiul, au demonstrat că există lichiditate în oraşele secundare pentru produse de calitate, instituţionale, birourile rămânând cea mai lichidă clasă de active imobiliare.

În primul semestru, piaţa de investiţii din Europa Centrală şi de Est a depăşit 5,47 miliarde de euro şi a fost dominată de Polonia şi Cehia, care cumulează, în total, 80% din volumele investiţionale. În ţara noastră, în ultimele 12 luni, preţurile pentru proprietăţi industriale şi de birouri au crescut, în timp ce pentru retail au rămas la acelaşi nivel.

Andrei Văcaru a comentat: "Evoluţia de mai sus este în concordanţă cu trendurile regionale si globale, unde apetitul investitorilor este în creştere pentru proiecte industriale şi de logistică, în special datorită expansiunii comerţului electronic şi implicit a spaţiilor care deservesc retailerii din on-line, în vreme ce centrele comerciale tradiţionale îşi pierd din atractivitate mai ales în cazul produselor secundare. De menţionat de asemenea, că în contextul aparentei efervescenţe din piaţă, există riscul ca spreadul dintre aşteptările de preţ ale cumpărătorilor şi ale vânzătorilor să crească în perioada următoare".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb