ÎN PRIMUL TRIMESTRU, Rompetrol Rafinare a avut pierderi de 50 de ori mai mici decât anul trecut

Elena Deacu
Companii #Energie / 14 mai 2015

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a rezultatului net consolidat în primul trimestru al anului 2015, pierderea netă a companiei fiind de numai 500 mii dolari, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014 când compania a înregistrat un rezultat negativ de 50 de ori mai mare, de 26,8 milioane dolari.

Evoluţia indicatorului a fost susţinută de creşterea cantităţilor de materie primă procesată de cele două rafinării operate de companie - Petromidia Năvodari (+5%) şi Vega Ploieşti (+25%), flexibilitatea proceselor de prelucrare şi reducerea costurilor operaţionale, în urma investiţiilor realizate în dezvoltarea instalaţiilor de producţie.

La finalul anului 2014, rezultatul net consolidat al companiei a fost îmbunătăţit cu 40% (de la -95 milioane dolari în 2013 la -58 milioane dolari în 2014), pe fondul creşterii producţiei la capacitate maximă (5 milioane tone) şi a indicatorilor de performanţă în ceea ce priveşte eficienţa energetică, randamentele produselor petroliere, costul de procesare.

Evoluţia cotaţiei internaţionale ţiţeiului, care a avut o scădere cu aproximativ 50% în T1 2015 faţă de T1 2014, dinamica preţurilor finale ale produselor petroliere (-43% pentru benzină, -44% pentru motorină), precum şi aprecierea cu 20% a cursului mediu valutar lei/dolar au influenţat negativ rezultatele obţinute de companie în primul trimestru din 2015.

Rompetrol Rafinare a înregistrat în primul trimestru al anului 2015 o cifră de afaceri consolidată de 878 milioane dolari, în scădere cu 33% faţă de perioada similară din 2014, fiind influenţată în principal de scăderea cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere, în pofida creşterii cantităţilor de produse vândute (+1% pe piaţa internă şi +4% pe piaţa externă în T1 2015 faţă de T1 2014).

Rezultatul operaţional al companiei a parcurs un trend descendent în T1 2015 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014, coborând la -10,7 milioane dolari. Indicatorul a fost influenţat negativ de scăderea preţurilor produselor finale înregistrată în prima parte a anului, urmare a scăderii cotaţiilor pentru materia primă, în condiţiile menţinerii ciclului de producţie şi a stocurilor procesate în parametri normali (durată de 60 de zile).

Exporturile companiei Rompetrol Rafinare au crescut în volum cu 5% T1 2015, însă valoarea acestora (365 milioane dolari în T1 2015) a înregistrat un trend descendent, pe fondul scăderii pieţei de profil, a cotaţiilor ţiţeiului şi ale produselor finite.

Pentru acest an, compania estimează investiţii de aproximativ 112 milioane dolari, pentru continuarea lucrărilor uzuale de mentenanţă şi derularea lucrărilor de suport operaţional. Acestea sunt efectuate pentru îmbunătăţirea condiţiilor tehnologice şi maximizarea randamentelor în urma prelucrării ţiţeiului. Revizia generală a rafinăriilor Petromidia şi Vega presupune o investiţie de 88 milioane dolari.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 289 milioane dolari în primul trimestru al anului 2015. La finalul anului 2014, suma virată către bugetul de stat s-a ridicat la 1,8 miliarde dolari, cu 28% mai mult decât în 2013 (1.4 milliarde dolari).

Petromidia reprezintă 43% din capacitatea de rafinare a României, are o capacitate de prelucrare de peste 5 milioane tone/an, iar investiţiile totale realizate de KMG International şi KazMunayGas pentru această platformă se ridică la peste 1,3 miliarde dolari.

Cifra de afaceri brută a companiei Rompetrol Rafinare a atins 758 milioane dolari în T1 2015, în scădere cu 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, fiind influenţată de condiţiile pieţei produselor petroliere.

Cotaţiile pentru ţiţei din primul trimestru din 2015 s-au situat atât sub media trimestrului 4 din 2014, cât şi sub cea a perioadei similare a anului trecut, respectiv în jur de 54 dolari /bbl pentru ţiţeiul de tip Brent şi 53 dolari/bbl pentru ţiţeiul de tip Urals. În T1 2015, nivelurile înregistrate s-au situat la 545 dolari/t pentru benzină şi la 518 dolari/t pentru motorină.

Rafinăria Petromidia a procesat 1,2 milioane tone în T1 2015, în creştere cu 6,2% faţă de perioada similară a anului trecut. În 2014, rafinăria a înregistrat un record istoric al materiilor prime procesate - peste 5 milioane tone şi a funcţionat în flux continuu, fără opriri, pentru 365 de zile, volumul de materie primă procesată fiind de 13.800 de tone/zi. În T1 2015, gradul de utilizare a crescut la aproximativ 95%, cu aproape 5% faţă de perioada similară a anului trecut.

Rafinăria Vega, cea mai longevivă unitate de profil din România (înfiinţată în 1905), a prelucrat peste 64 mii tone în primul trimestru al acestui an, cantitate mai mare cu 25% faţă de T1 2014, când au fost procesate peste 51 mii tone. Gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost de 78%, mai mare cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Unitatea din Ploieşti a evoluat de la o rafinărie clasică la un producător şi furnizor de produse şi soluţii speciale (solvenţi ecologici, bitum cu destinaţie specială, carburanţi ecologici pentru încălzire sau alte produse dedicate), fiind unicul producător de n-hexan în Europa Centrală şi de Est.

Operarea instalaţiilor de pe platformele industriale Petromidia şi Vega se realizează în acord cu cele mai ridicate standarde de performanţă, asigurând în acelaşi timp respectarea angajamentelor asumate privind protecţia mediului.

Cifra de afaceri brută a diviziei de petrochimie s-a situat la un nivel de 50 milioane dolari în T1 2015, în scădere cu 50% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, fiind influenţată de scăderea pieţei de profil şi a cotaţiilor produselor petrochimice.

Divizia de petrochimie a companiei Rompetrol Rafinare a înregistrat o producţie totală de polimeri de peste 37 mii tone, mai mare cu 11% faţă de perioada similară a anului trecut. Pe fondul creşterii producţiei vânzările totale au crescut cu 18% în T1 2015 comparativ cu T1 2014. Cantitatea procesată de etilenă a crescut cu 23%, iar cea de propilenă cu 9%. La finalul anului 2014, divizia de petrochimie a atins capacitatea maximă de producţie de polipropilenă - 90 mii tone (79,8 mii tone în 2013 şi 86,3 în 2012).

Rezultatele financiare ale companiei au fost influenţate de scăderea mai rapidă a preţurilor de vânzare decât a preţurilor materiilor prime, în special în lunile ianuarie şi februarie, precum şi de scăderea parităţii euro/dolari. Astfel, stocurile de produse finite au fost produse la costuri mai mari şi vândute la preţuri mai mici în ianuarie şi februarie 2015, în concordanţă cu scăderea cotaţiilor pentru produsele petrochimice.

Prin intermediul diviziei de petrochimie, Rompetrol Rafinare este unicul producător intern de produse petrochimice, cu o capacitate anuală de producţie de peste 200.000 de tone de polimeri (polipropilenă, polietilenă de joasă şi înaltă densitate).

În primele 3 luni ale anului 2015, cifra de afaceri brută pe segmentul de distribuţie s-a cifrat la 467 milioane dolari, în scădere cu 28% comparativ cu primele 3 luni ale anului 2014.

Evoluţia indicatorilor pe acest segment a fost influenţată în primul trimestru din 2015 de cotaţiile Platts (FOB Med Italy-medie). Având în vedere deprecierea accentuată a leului faţă de dolar în aceeaşi perioadă, de 20%, scăderea efectivă în moneda naţională,ale celor două cotaţii a fost de 32% pentru benzină şi de 32,5% pentru motorină.

Atât rezultatul operaţional, cât şi cel net au fost influenţate semnificativ de accizele pentru produsele petroliere, care au fost mai mari cu 19,5% la benzină şi cu 21,2 % la motorină, în T1 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În aceste condiţii, preţurile practicate în staţiile Rompetrol au fost, în medie, mai mici cu 9,4% la benzină şi cu 9,8% la motorină faţă de perioada similară din 2014.

Rompetrol Downstream a modernizat, în anul 2014, 90 de staţii de distribuţie de carburanţi prin înlocuirea elementelor de identitate vizuală cu noul logo Rompetrol şi prin realizarea de lucrări exterioare. În prezent, 27 de staţii se află într-un stadiu avansat de modernizare, urmând ca în 2015 să continuie procesul de rebranding al benzinăriilor.

La sfârşitul lunii martie 2015, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea peste 740 de puncte de comercializare, incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partener şi staţii mobile.

Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A., inclusiv activitatea de petrochimie şi cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L, Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L. şi Rompetrol Gas S.R.L.

Rezultatele prezentate sunt neauditate şi consolidate, iar raportarea a fost realizată conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb