Tendinţele din industria de telecomunicaţii sunt determinate, în acest an, de evoluţia tehnologică şi perspectivele economice, piaţa de profil fiind orientată spre strategii eficiente din punct de vedere al costurilor, dar şi spre soluţii noi care să facă faţă ratelor tot mai ridicate de utilizare şi reţelelor aglomerate, potrivit celui mai recent raport realizat de grupul specializat în tehnologie, media şi telecomunicaţii (TMT) din cadrul "Deloitte".
"În ultimii ani, piaţa românească de telecomunicaţii a avansat într-un ritm alert şi a ajuns acum la o etapă de stabilizare care este mai puţin determinată de recesiunea globală, cât de maturizarea inerentă spre care tinde o piaţă aflată în curs de dezvoltare", a declarat Andrei Ionescu, ERS Senior Manager în cadrul "Deloitte" Româ-nia. "Într-o oarecare măsură, identificăm tendinţele globale în noile modele de consum de pe plan local: consumatorii se lasă purtaţi de valul tehnologiilor noi şi sofisticate, cum sunt telefoanele smart, reţelele mobile în bandă largă sau reţelele sociale, dar aşteptările legate de calitatea serviciilor şi a metodelor de plată avantajoase sunt tot mai ridicate".
• Telefoanele smart devin instrumente de căutare
Potrivit specialiştilor de la "Deloitte", succesul telefoanelor smart va continua, dar cea mai importantă bătălie din acest an se va da pe piaţa de căutare cu ajutorul dispozitivelor mobile, miză care ar putea trece neobservată de către analişti sau mass media. Veniturile pe acest segment sunt estimate la un nivel modest de 1 - 2 miliarde de dolari, dar până la sfârşitul anului această funcţie ar putea intra în rândul primelor cinci cele mai populare aplicaţii disponibile pe telefoanele smart, pe lângă voce, trimitere de mesaje, calendar şi navigare pe Internet.
Până în 2011, vânzările de telefoane mobile sunt estimate să depăşească vânzările de calculatoare (mobile şi desktop-uri laolaltă), cu un volum de 400 de milioane de unităţi. Această evoluţie ar putea încuraja producătorii de calculatoare să îşi diversifice activitatea cu producţia de telefoane mobile. Până în 2012, livrările de telefoane smart ar putea depăşi pragul de 500 de milioane de unităţi. În acelaşi an, funcţia de căutare ar putea genera cea mai mare parte din valoarea pieţei de publicitate prin telefonia mobilă, de 7,2 miliarde de dolari. De asemenea, o serie de aspecte ale căutării pe telefoane mobile s-ar putea dovedi superioare celei tradiţionale prin calculator, până la sfârşitul lui 2010.
• Tehnologia telecom contribuie la decongestionarea reţelelor mobile
Numărul conexiunilor mobile broadband între laptop-uri, netbook-uri şi telefoane smart ar putea totaliza în acest moment 600 de milioane. În consecinţă, reţelele wireless de date la nivel global vor ajunge, în 18 luni, de la rate de utilizare foarte mici la aglomerare (echivalentul blocajelor în trafic). Acest lucru îi pune pe furnizorii de servicii wireless în situaţia de a rezolva problema capacităţii insuficiente a reţelelor. Până în 2014, aceste probleme ar putea fi rezolvate prin tehnologiile 4G, dar, în majoritatea zonelor, niciuna dintre aceste tehnologii nu va fi încă implementată în acest an. Provocarea operatorilor este să găsească soluţii până atunci. De altfel, problema s-ar putea agrava din moment ce telefoanele smart câştigă în continuare teren, iar dispozitive noi cu acces în bandă foarte largă, precum tabletele, (netTabs) devin tot mai populare.
• Operatorii schimbă tarifele şi se conformează autorităţilor de reglementare
Industria, cu precădere piaţa de servicii mobile, resimte o mare nevoie pentru introducerea unui sis-tem de tarifare mai raţional. Chiar dacă utilizatorii aderă în număr record la serviciile broadband, adesea fiind încurajaţi de tarifele unice, reţelele se aglomerează şi fie funcţionează greoi, fie resping complet accesul. Clienţii nemulţumiţi îşi manifestă dezamăgirea, dar nu se arată dispuşi să plătească mai mult pentru servicii îmbunătăţite. Acest fenomen este mai evident în reţelele mobile suprasolicitate prin telefoanele smart, dar chiar şi reţelele terestre broadband de mare viteză încep să resimtă această problemă, cu atât mai mult cu cât obişnuinţele de utilizare se schimbă. Înainte, vârful de utilizare era atins între orele 18.00 şi 23.00, dar acum segmentul orar s-a scurtat cu două ore, între orele 19.00 şi 22.00.
De asemenea, în acest an, cererea companiilor pentru soluţii de telecomunicaţii va creşte, dar condiţiile contractuale se vor restrânge de la perioade de cinci - zece ani la o minimă de trei ani. Accentul pe care companiile îl pun acum în mod susţinut pe costuri va încuraja cererea pentru soluţii. Perspectivele economice incerte şi o loialitate în scădere pentru diversele platforme tehnologice sau furnizori vor atrage o reducere ca durată a contractelor în domeniu. În unele cazuri, furnizorii şi consumatorii ar putea ajunge la concluzia că cel mai eficient mod de a identifica preţul corect este prin modelul de plată per grad de utilizare (pay-per-use).
• Industria devine "verde"
În 2010, sectorul global de telecomunicaţii se va concentra serios asupra reducerii emisiilor directe sau indirecte de dioxid de carbon. Această industrie, care oferă servicii unui număr de patru miliarde de clienţi, fiecăruia revenindu-i în medie 1,5 linii de telefonie, generează emisii de 183 de milioane de tone de dioxid de carbon pe an. Acest volum reprezintă aproape 0,7% din emisiile globale, procent comparabil cu cel din industria auto sau aviaţie.
Conform "Deloitte", pe lângă reducerea consumului intern, industria de servicii mobile ar trebui să se concentreze şi pe reducerea consumului indirect de energie. Iniţiative precum închiderea încărcătoarelor odată ce bateriile de telefon sunt pline şi stabilirea unui standard unic pentru încărcătoare ar putea avea un impact masiv în acest sens.