Iniţiativa privind recuperarea averilor ilicite scoase din UE, adoptată

A.P.
Internaţional / 25 octombrie 2018

Cătălin Ivan (Sursa foto: Twitter)

Cătălin Ivan (Sursa foto: Twitter)

Plenul Parlamentului European a adoptat astăzi iniţiativa europarlamentarului Cătălin Ivan privind recuperarea averilor ilicite scoase în afara Uniunii Europene.

Europarlamentarul Cătălin Ivan a prezentat la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, raportul intitulat "Protejarea intereselor financiare ale UE. Recuperarea sumelor de bani şi activelor de la ţările terţe în cazuri de fraudă", iar votul europarlamentarilor a fost covârşitor favorabil, 502 voturi pentru din 617 posibile, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre.

"La nivel european, trebuie luată decizia ca faptele de corupţie să nu se prescrie niciodată. Şi peste 10, şi peste 15, şi peste 25 de ani, dacă aflăm de fapte de corupţie, să recuperăm averile provenite din asemenea fapte, indiferent că le-am aflat la a doua sau la a treia generaţie. Cei care fură din bani publici, să ştie că nu pot scăpa niciodată de ochiul vigilent al legii", a declarat Cătălin Ivan, potrivit comunicatului.

"Acest raport trebuie văzut din trei perspective: în primul rând, o perspectivă socială - aproape 70% din cetăţenii UE spun că ţările lor sunt afectate grav şi foarte grev de corupţie. Apoi, dintr-o perspectivă economică, pentru că între 700 şi 1800 de miliarde de euro reprezintă valoarea banilor spălaţi la nivel mondial. Din păcate, nu avem o cifră la nivelul Uniunii Europene. Între 2 şi 5 la sută din produsul global brut reprezintă bani spălaţi. În al treilea rând, dintr-o perspectivă politică - în acest moment, nu există, la nivel european, voinţă politică, în niciun stat membru al UE, ca recuperarea averilor scoase în afara Uniunii Europene să fie soluţionată. Nu există voinţă politică întrucât în multe ţări europene, politicienii şi-au obţinut averile din afaceri ilegale, au ajuns în funcţii importante în statele respective şi au spălat această provenienţă a banilor câştigând alegeri prin mecanismele democratice pe care le ştim, iar acum controlează guverne, controlează parlamente, dau legi care protejează corupţia în state membre ale UE", a spus Cătălin Ivan în cadrul raportului prezentat, la care europarlamentarul lucrează de peste doi ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb