Interviu cu un motan

Am avut o discuţie cu motanul meu. Nu vă miraţi. Oricine îşi împarte casa cu unul dintre aceste animale ştie că ele vorbesc. Este un fapt dovedit. Al meu m-a prins pe când mă întorceam de la manifestaţie, din Piaţa Victoriei. Citise Ordonanţa 13.

"Este făcută pentru hoţi!" - mi-a spus motanul. L-am întrebat de unde ştie. "A fura de la alţii este în firea fiecărei creaturi", mi-a răspuns el. "Dar când o faci, trebuie să te pregăteşti să primeşti o lăbuţă pe spinare. Aşa e corect".

L-am mai întrebat dacă este sigur că aceşti oameni sunt vinovaţi. "Absolut!". Ce îl face să fie atât de sigur? Motanul mi-a explicat. "Uită-te la şeful lor. Îţi dai seama după ce are pe mustăţi".

În acest moment, am observat că televizorul era pornit. Creatura apăsase cu lăbuţele pe telecomandă. Urmărise demonstraţia sutelor de mii de bucureşteni. S-a gândit să vină şi el? "Nu - mi-a răspuns motanul - ştii bine că nu îmi place gălăgia. Oricum, important este ce se petrece în tufiş... în culise, cum spuneţi voi". După care a picotit. "Totul este să ai răbdare...".

Am schimbat vorba. L-am întrebat dacă a citit programul economic al PSD-ului. Evident, doar ştie să folosească mouse-ul. Nu a fost deloc impresionat.

"Ştii că noi, pisicile, suntem de felul nostru libertariene. Este prea mult colectivism acolo". Şi nu e nevoie de asta în România? "Economic, nu mai există bariere de netrecut între economii. Aveţi nevoie de comerţ, de investiţii". Şi în timp ce dosea o şosetă luată de pe balconul vecinilor: "Agenţii economici trebuie să circule".

L-am mai întrebat ce îi displace cel mai mult în acest program economic. "Demonizarea multi-naţionalelor". După motanul meu, asta este o prostie. "Gândeşte-te că aproape tot ce trebuie să îmi iei vine de la aceste multinaţionale. Mâncarea-boabe, nisipul de la litieră, chiar şi litiera. Apropos, mi-ai adus conserva aceea cu ton şi papaya?".

Am scos conserva. Motanul a strâmbat din nas. Am aşteptat, respectuos, să termine. După care a continuat, blazat: "În viaţă trebuie să fii realist. Întreaga construcţie bugetară este absurdă. Se bazează pe o creştere de peste 5 la sută. Or, experienţa ne arată că aşa ceva nu este sustenabil. Nu trebuie să te avânţi prosteşte. Era mai bine să fie prudenţi. Uite, aşa cum suntem noi. Altfel, nimerim sub un autobuz, iar aceasta nu este o perspectivă foarte plăcută".

Dar poate că aceşti oameni au un plan, am licitat eu. Poate că se bazează pe ceva. Spre exemplu , pe creşterea gradului de colectare a taxelor. "Improbabil. Îţi dai seama că, pe măsură ce se strânge şurubul, orice fiinţă găseşte modalităţi de a se fofila. Nici nu e dificil, sunt atâtea spărturi în gard...".

Însă taxele trebuie colectate cumva. "Ştii că eu nu sunt un fan al taxelor. Un şoricel lăsat pe prag, la câteva zile, mai merge, dar în rest trebuie să fii atent. Şi îţi trebuie predictibilitate. Dacă eu investesc trei ore pândind nişte vrăbiuţe, trebuie să ştiu care e valoarea lor de piaţă".

Investiţiile publice? "Nouă ne place de aştia de la PSD. Aruncă nişte bani, deschid nişte lucrări. După aceea, orice forfotă încetează şi totul e lăsat vraişte. Pentru noi, şantierele astea părăsite sunt precum cartierele voastre sociale. Am mai multe rude sărace care altfel nu s-ar descurca cu un acoperiş deasupra capului".

Adminstraţia publică. "Eu am votat cu Firea" - mi-a mărturisit motanul. "Bucureştiul s-a umplut de gunoaie, am 127 de verişori care altfel nu şi-ar putea duce altfel zilele". Am fost indignat. Cum a reuşit să voteze? "E chiar simplu. Au votat şi morţii pe două picioare. Noi suntem ceva mai mobili. Am primit nişte făină şi o sticlă de ulei, dar nu ştiu ce să fac cu ele...".

Am încercat să schimb vorba. Despre legi. "Pe voi, oamenii, nu v-am înţeles niciodată. Insistaţi să credeţi că legea este ceva pus pe hârtie. Mă întreb ce faceţi voi în vizuinile acelea în care vă strângeţi împreună şi le numiţi "şcoală". Nu cred că este ceva foarte înţelept. Azi vine unul şi scrie altceva pe hârtia aceea. Şi albul devine negru, iar negrul devine alb".

Motanul a continuat dizertaţia. "În schimb, noi trăim după marea lege a Naturii. Principiile echităţii şi ale autorităţii ne sunt cunoscute pe baza simţului comun. Acestea sunt adevăruri de la sine-înţelese. Toţi am fost creaţi egali. Am primit, din partea Creatorului, anumite drepturi inalienabile. Printre acestea sunt viaţa, libertatea şi urmărirea fericirii".

Stai puţin! - i-am strigat. Ştiu pasajul ăsta. Nu cumva este din Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite? Motanul a dat, plictisit, din lăbuţă. "Este a unui cumnat de-al nostru de peste Ocean, un cotoi tărcat numit Jefferson. Voi, oamenii, credeţi că le-aţi inventat pe toate...".

Şi ce mai spunea acesta? - l-am iscodit eu. Motanul a îngustat ochii şi mi-a arătat gheruţele. "Când un lung şir de abuzuri şi de uzurpări dovedeşte un plan de a ne aduce sub jugul despotismului, atunci este dreptul nostru, chiar datoria noastră, să răsturnăm aşa-zisa «guvernare» şi să instituim alta".