INVESTIŢIA ÎN AUR BCR: Tranzacţii mai multe cu aur financiar şi produse structurate pe aur

A.A.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 5 ianuarie 2012

Interesul pentru aur ca activ de rezervă a crescut, pe fondul mediatizării accentuate a situaţiei economiei globale, astfel că, la BCR, numărul şi volumul tranzacţiilor cu aur financiar şi produse structurate pe aur a crescut, potrivit lui Răzvan Furtună, şeful departamentului Vânzări Produse de Trezorerie Către Clienţi Retail Direcţia Pieţe Financiare BCR.

Domnia sa ne-a declarat: "BCR a tranzacţionat aproximativ 1400 de kg, 85% reprezentând poziţii noi des-chise în acest an. În condiţiile în care la jumătatea anului aurul a atins maximul istoric de 1920 USD/uncie, au existat inves-titori care au decis închiderea poziţiilor".

Domnul Furtună a mai precizat că randamentul adus de aur în 2011 a fost, în funcţie de valută, peste randamentele altor instrumente financiare: 10% USD, 13% RON, 13% EUR, în condiţiile în care în finalul anului s-a înregistrat o corecţie puternică a preţului aurului ca urmare a marcării profiturilor.

"Astfel se poate spune că trendul de apreciere a continuat, în condiţiile în care mediul economic nu s-a schimbat, principalele motive care influenţează evoluţia pozitivă a aurului fiind reconfirmate: dobânzi real negative pe termen mediu (confirmate oficial atât de FED cât şi de SNB şi BCE), creşterea masei monetare prin emisiune de monedă de către FED (sistată în 2011 dar cerută şi aşteptată de către pieţe), BoE, BCE şi chiar SNB (prin politica de depreciere a CHF, SNB a anunţat că este pregătită pentru orice, inclusiv emisiune de monedă), neîncrederea în activele financiare şi valutele majore ca urmare a conştientizării crizei datoriilor mai întâi în SUA şi apoi, mult mai puternic, în UE", ne-a mai spus Răzvan Furtună.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb