Investiţiile pentru sectoarele de plaje închiriate, realizate în proporţie de 30%

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 7 iulie 2006

Investiţiile pentru sectoarele de plaje închiriate de 14 din cei 20 de agenţi economici sunt realizate în proporţie de 30%, conform contractelor, fiind considerate în grafic, pentru restul de şase evaluările urmând să fie efectuate în următoarele zile, a declarat, ieri, Sulfina Barbu, ministrul mediului şi gospodăririi apelor.

Sulfina Barbu a spus: "Comisia de evaluare a constatat că jumătate din suprafaţa unei plaje închiriate în Mamaia, mai exact 23.000 metri pătraţi, a fost trecută de Primăria Constanţa în proprietate privată. Comisia a sesizat Departamentul Anticorupţie, deoarece plajele au regim de domeniu public de interes naţional, inalienabil şi imprescriptibil. De altfel, prin comportamentul lor faţă de agenţii economici care au închiriat plajele, autorităţile locale constănţene urmăresc să compromită strategia promovată de Guvern în acest domeniu. Autorităţile locale refuză să acorde autorizaţii pentru grupurile sanitare construite pe plajele închiriate. Pentru confortul cetăţenilor, Preşedinţia a semnat, recent, o lege prin care în sezonul estival 2006 grupurile sanitare vor putea funcţiona pe plajă fără autorizaţie de construcţie". Conform unor surse din MMGA, sectorul de şase plaje care a fost trecut abuziv în proprietate privată acoperă zona din apropierea Hotelului Iaki, în staţiunea Mamaia.

Investiţiile totale realizate până la începutul lunii iulie pe sectoarele de plaje închiriate se ridică la 5,490 milioane lei, din care dotări minime cu utilaje - 3 milioane lei, dotări conform planurilor de investiţie - 420.000 lei, dotări igienico-sanitare - 775.000 lei şi dotări de agrement - 1,4 milioane lei. Aceste investiţii nu cuprind modernizările sectoarelor de plaje rămase în gospodărirea Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL). Pentru a asigura serviciul de salvamar pe plaje, MMGA a suplimentat fondurile DADL care va suporta, în sezonul estival 2006, cheltuielile legate de acest serviciu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb