Investitorii în titlurile de stat Fidelis preferă tranşele în euro

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 iulie 2023

Investitorii în titlurile de stat Fidelis preferă tranşele în euro

Valoarea ordinelor de cumpărare lansate a depăşit pragul de 100 milioane euro

Oferta se încheie peste o săptămână

Investitorii în ultima ofertă de titluri de stat Fidelis preferă tranşele în euro, circa două treimi din subscrierile realizate până ieri la prânz fiind în moneda europeană, conform datelor strânse de noi de la casele de brokeraj.

Ultima ofertă de titluri de stat oferite populaţiei prin sistemul bursier este croită în cinci tranşe, două în euro şi trei în lei - ce include şi una destinată donatorilor de sânge. Până ieri la ora 13:00, pentru tranşa în euro cu maturitatea de cinci ani şi dobânda anuală de 5,45%, subscrierile se ridicau la 43,6 milioane de euro, în timp ce pentru cea cu maturitatea de un an şi dobânda de 3,85%, subscrierile erau de 28,7 milioane de euro.

Luna trecută, Banca Centrală Europeană a estimat o inflaţie în zona euro de 5,4% pentru 2023, care va coborî la 3% în 2024 şi la 2,2% în 2025.

Pentru tranşele în lei din oferta Fidelis, subscrierile se ridicau ieri, la ora 13:00, la 16,4 milioane de euro (81,2 milioane de lei) în cazul celei cu maturitatea de trei ani şi dobânda de 7,2%, respectiv 14,8 milioane de euro (72,9 milioane lei) pentru tranşa cu maturitatea de un an şi dobânda de 6,3%.

Cea de-a cincea tranşă, dedicată donatorilor de sânge, a cumulat subscrieri de aproape 3,5 milioane de euro (17,5 milioane de lei). Dobânda oferită în acest caz este de 7,3%, iar maturitatea titlurilor este de un an. În cadrul acestei tranşe pot subscrie persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023, pragul minim de subscriere în acest caz fiind de 500 de lei.

Aceasta este a douăsprezecea emisiune de titluri de stat Fidelis derulată de Ministerul Finanţelor prin intermediul pieţei de capital din iulie 2020 până în prezent. Oferta se desfăşoară într-o perioadă în care inflaţia decelerează, pentru acest an BNR prognozând o inflaţie de 7,1% (±1,4%), care urmează să ajungă la 4,2% în trimestrul al patrulea din 2024.

În total, până ieri la ora 13:00, subscrierile în oferta Fidelis pentru toate cele cinci tranşe se ridicau la 107,1 milioane de euro.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei (cu excepţia tranşei donatorilor de sânge), respectiv 1.000 de euro.

Oferta a demarat la începutul acestei săptămâni şi se va încheia în data de 28 iulie, titlurile urmând să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile, conform Ministerului Finanţelor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb