IONEL BLĂNCULESCU: "Economia românească se află într-un blocaj periculos"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 20 septembrie 2016

"Economia românească se află într-un blocaj periculos"

Activitatea propriu-zisă şi în special procesele investiţionale ale companiilor sunt afectate de blocaje multiple, afirmă Ionel Blănculescu, consultant în investiţii. Domnia sa susţine că economia românească se află într-un blocaj aproape generalizat, din punct de vedere investiţional, context în care a iniţiat un proiect complex de consultanţă adresat companiilor din ţara noastră care se confruntă cu diverse blocaje pe această linie.

Ionel Blănculescu ne-a declarat: "Activitatea de bază şi îndeosebi cea investiţională, atât a companiilor de stat, cât şi a celor private, este în prezent puternic afectată de blocaje, generate din toate direcţiile, atât de la nivel central, cât şi local: din partea legislativ-parlamentară, prin unele legi strâmbe, care mai mult încurcă decât să ajute, din partea legislativ-executivă, prin unele OUG, OG şi HG, în contradicţie cu realităţile economiei de piaţă în care ne desfăşurăm activitatea, dinspre executiv, prin activitatea acestuia de zi cu zi, curentă, fie că sunt autorităţi centrale sau locale, prin actele şi faptele emanate, din zona de avizare/autorizare/certificare/omologare, în toate aceste cazuri de asemenea, din partea autorităţilor centrale şi locale, blocaje în procedurile de acces în zona de investiţii, modernizări şi extinderi, în reglementare/certificare, blocaje generate de interpretarea diferită a legislaţiei, de către organele de control şi companiile implicate în diferite procese investiţionale sau în procedurile de compensare.

Am putea, fără să greşim mult, să afirmăm că, investiţional, economia românească se află într-un blocaj generalizat, neexistând sector al acesteia să nu fie confruntat cu un asemenea flagel".

România se confruntă cu un paradox, în opinia consultantului, care ne-a precizat: "Investiţiile nu sunt împiedicate de lipsa finanţărilor acestora, după cum ne-am aştepta, ele existând, nici de lipsa furnizorilor calificaţi de produse şi servicii industriale necesare, şi aceştia existând, ci culmea, de diverse blocaje, aşa după cum am enunţat mai sus. Dacă veţi avea curiozitatea să efectuaţi o analiză a licitaţiilor majore aflate în SEAP, veţi observa că majoritatea acestora se află blocate, în diverse stadii, producând pierderi semnificative, având în vedere necesitatea menţinerii active a garanţiilor de participare la licitaţii şi implicarea unei părţi semnificative a angajaţilor şi mijloacelor companiilor participante la procesul de deblocare, cu costuri devenite extrem de mari, raportat la rezultatul zero al respectivelor proceduri. Aş da un simplu, însă sugestiv exemplu - licitaţia cu privire la achiziţia de rame de metrou, pentru Magistrala 5 de Metrou Drumul Taberei, în valoare de peste 300 milioane euro, blocată încă din martie 2015, adică de 1 an şi jumătate, producând pierderi greu de închipuit anumitor companii, chiar şi româneşti, implicate de bună credinţă, tratate însă cu rea credinţă şi aruncate într-un blocaj cu pierderi până în prezent de multe milioane de euro. Desigur, şi de această dată se aşteaptă ca DNA să ofere soluţia, ceea ce aceasta şi face, însă din punct de vedere economic pierderile sunt deja la un nivel extrem de ridicat. Măcar dreptate poate se va face, dacă rame de metrou nu vom mai avea, cel puţin generate de această licitaţie, strâmbă şi blocată încă de la început.

Pentru a da un alt exemplu, dintr-un caz la care lucrez în prezent, printr-o lege strâmbă, anticonstituţională, anti economie de piaţă, promovată recent, s-a preluat de la partenerii aflaţi în contract puterea de negociere şi decizie, obligându-i pe aceştia să livreze produsele şi să facă plata în numărul de zile decis de Parlament, în condiţiile dictate nu de piaţă, ci de legiuitor, în totală contradicţie cu principiile economiei de piaţă în care funcţionăm, ale Uniunii Europene din care suntem parte, fapt ce va atrage, desigur, neconstituţionalitatea legii, după ce însă aceasta îşi va fi făcut efectul şi va fi produs răul iremediabil şi, mai mult, deschiderea procedurii de infrigement asupra ţării noastre".

Domnul Blănculescu vorbeşte despre "ingerinţe inimaginabile" în domeniul contractual, "total în afara drepturilor constituţionale şi a principiilor economiei de piaţă", care produc "ravagii" la nivelul economiei româneşti. Domnia sa subliniază: "Să nu mai vorbim de blocajul indus sistemului bancar de o altă lege strâmbă, a dării în plată, care, pe de-o parte, până când va fi pronunţată neconstituţionalitatea acesteia, produce blocaje în sistemul de creditare pentru achiziţia de locuinţe, iar statului - mari dificultăţi la instanţele internaţionale, prin procese costisitoare, care în proporţie de aproape 100% vor fi pierdute de către acesta, urmând ca daunele şi despăgubirile să fie plătite de noi toţi, deoarece, nu-i aşa, statul este o noţiune abstractă şi noi suntem cei concreţi, care-l susţinem financiar".

Alte cazuri de blocaj se regăsesc în domeniul construcţiei de autostrăzi sau a altor investiţii majore de infrastructură, în special cele mari, de milioane şi zeci de milioane de euro, care pe de o parte afectează furnizorii de produse şi servicii industriale ce au câştigat licitaţii, iar pe de altă parte - beneficiarii respectivelor lucrări, mai spune Ionel Blănculescu.

Domnia sa face un top al investiţiilor în infrastructură blocate, pe locul întâi situându-se Autostrada Comarnic-Braşov, pe locul al doilea - Autostrada Transilvania şi pe locul al treilea - cei şase km de autostradă care fac legătura între Bucureşti şi Autostrada spre Ploieşti. "De ani buni de zile ne străduim să facem o centură, pentru a putea intra pe respectiva autostrada, care începe nu de la km zero, ci de la km 6", subliniază consultantul.

Blocaje regăsim şi la proiectul centralei nucleare de la Cernavodă, realizarea grupurilor 3 şi 4, "întârziat nepermis de mult", mai menţionează specialistul, menţionând că nici în această situaţie nu se întreprinde nimic în vederea deblocării situaţiei.

Domnul Blănculescu a completat: "Avem şi proiectele din Master Plan, aferente Portului Constanţa, complet blocate, din multe motive, de asemenea cunoscute. De asemenea, sunt blocate multe alte proiecte investiţionale din domeniul energiei, în special în sectorul energiei regenerabile şi cel al resurselor naturale, cu deosebire în segmentul uraniului, cuprului, cărbunelui, chiar şi sării, în ultima perioadă".

În opinia iniţiatorului noului serviciu de consultanţă legală şi de afaceri, pentru eficientizarea activităţii, prin minimalizarea pierderilor care pot greva asupra rezultatelor companiei, se impune o schimbare de strategie şi de mod de lucru care să răspundă acestor situaţii, nu "încremenirea în faţa blocajului şi acceptarea prin resemnare a efectelor acestuia".

Domnia sa apreciază că experienţa a demonstrat că rezultatele pozitive întârzie să apară atunci când rezolvarea blocajului întâmpină rezistenţa instituţiilor şi/sau a reprezentanţilor acestora. Domnul Blănculescu menţionează că efectele acestor blocaje sunt depăşirea termenelor de execuţie şi de predare a lucrărilor contractate; cheltuieli de reprezentare în instanţă; compensări/despăgubiri; atribuirea sarcinilor de serviciu suplimentare personalului, pentru soluţionarea blocajelor; deplasări în Bucureşti şi în ţară, la diverse puncte de blocaj, incluzând cheltuielile aferente.

Referitor la acest nou tip de serviciu, domnul Blănculescu afirmă: "Împreună cu partenerul în acest proiect, Casa de Avocaţi Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii, am generat serviciul, plecând de la realităţile economiei româneşti, crezând iniţial că va fi un serviciu de nişă, nicidecum atât de generalizat. Ne-am confruntat însă cu solicitări de deblocare a unor situaţii extrem de complexe şi complicate, încă din prima zi, după promovarea lui, ceea ce ne-a demonstrat că în economia României blocajul este regulă şi nu excepţia. Suntem pregătiţi să facem faţă unui adevărat val de solicitări, deţinând infrastructura de personal specializat, cu experienţă şi expertiză necesară unei asemenea amplori, într-un domeniu atât de vast".

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. nimic de prima casa de la un asemenea expert? prima casa a distrus creditarea organica si piata libera in domeniul banilor, de unde pornesc mai multe probleme ...

    1. nimic de cum ati deblocat dividendele Petrom? Ce e mai greu: Sa modifici valoarea capitalului social desi niciun comunicat transmis catre BVB inainte de modificare nu arata vrei diferenta, sa introduci o firma intr-un Index in care era deja prezenta, sa anulezi un ETF care avea componenta aceasta firma sau sa te apuci sa promiti dividende dupa ce ti-ai tratat cu SICTIR actionarii cand erau indreptatiti sa primeasca si domnul Mobius admira tavanul salii de desfasurare a AGA...

      E foarte vocal ,el e Curtea Constitutionala.Lobby bancar nr 1.Cat primeste pt vocalize?

    Forever - El alăptează

    D-le Blanculescu cum va permiteti sa scrieti in acest ziar ca legea darii in plata e o lege stramba,care a blocat sistemul bancar si de unde stiti ca va fi declarata neconstitutionala?

    1. Dar ce are "acest ziar", Savine, de nu si-ar putea permite domnul Blanculescu?

      Dar, pentru ca umorul tau involuntar este de nesecat, hai sa observam ca nu Blanculescu scrie, ci Olescu. 

      Blanculescu face declaratii, Olescu scrie si "ziarul acesta" publica. 

      Intelegi fluxul? 

      Acest flux, Savine, este unul si acelasi pentru toti. 

      Cind "acest ziar" nu publica spusele bancherilor, de exemplu, atunci nu a scris Olescu, de exemplu, iar, de exemplu, bancherii nu au facut declaratii.

      Intelegi Savine sau sa-ti fac un desen? 

      De ce te bagi ca musca-n lapte? Ieri am comentat cu un cititor nepartinic,azi l-am intrebat pe d-l Blanculescu ceva.D-ta esti avocatul lor?N-ai alta treaba?

      Stimate Domnule Savin,

      Precizarea referitor la legea privind darea in plata nu are la baza niciun fel de legatura a mea cu bancile, nu am avut si nu am niciun contract cu acestea sa le reprezint, ci numai principiul potrivit caruia, cel putin in Romania, proprietatea este garantata. Trebuie sa cunoasteti ca aceasta institutie juridica, care se cheama darea in plata, presupune preluarea in mod obligatoriu a proprietatii de catre creditor, care in mod normal se poate aplica numai daca exista dorinta acestuia de a folosi o astfel de metoda de stingere in totalitate a debitului. Altfel spus, atata timp cat Constitutia garanteaza proprietatea, adica nimeni in aceasta tara nu-mi poate prelua in mod abuziv proprietatea, pe cale de consecinta si logica, nici nu pot deveni proprietar in mod silit, fara voia mea, cazul bancilor, obligat de o lege de exemplu. Aceasta face legea pe care eu o consider stramba, neconstitutionala, mai avem putin timp si vom vedea ce va decide Curtea Constitutionala, lege ce obliga bancile sa devina proprietari de imobile, apartamanente, in conditiile lipsei de vointa si dorinta a acestora de a intra in proprietate, ceea ce este complet neconstitutional. Nu mai vorbesc de aplicarea retroactiva a legii sau de obligarea prin lege la modificari contractuale, post incheiere contract de imprumut, element ce tine in exclusivitate de partile semnatare ale contractului, parte a acestuia. 

      ... ipoteca reprezinta o garantie iar rolul ei este tocmai acela de a indestula creditorul in caz de imposibilitate de plata ... de aici pana la "preluare abuziva" este cale lunga ;) ...

      Tot hazliu, tot hazliu?!

      Din cite am observat, site-ul "acestui ziar" permite sa se bage oricui nu injura. Crezi ca, in caltate de proprietar de 100% al "acestui ziar" si al acestui site, ma bag, aici, ca musca-n lapte? 

      Daca asa crezi, atunci, totusi, da-mi si mie voie, ca oricaruia, sa ma bag, ca nu injur. 

      Mai ales cind vorbesti cu domnul Blanculescu despre "acest ziar", care este al meu si care te ingaduie, cit timp nu injuri.

      Intelegi hazul, Savine, sau sa-ti fac un desen? 

      Va multumesc pt.raspuns.Mi-ati intarit convingerea mea despre aceasta lege.

      Nu stiu de ce ,dar am tot mai mult impresia ca d-ta nu cunosti lb.romana! Unde ai vazut d-ta injuratura in mesajele mele?Sau proverbul ala din popor e o injuratura pt.d-ta? Pt.ca altceva nu vad ce te-ar fi deranjat.

      Am spus eu ca injuri?

      Nu.

      Doar ca mi-ai intarit convingerea ta. 

      Totusi de ce nu sariti cu vocalizele si pt ball in,daca tot va subsituiti judecatorilor de la curtea constitutinala?Va antepronuntati inaintea unui complet de judecata.

      Ce se intimpla MAKE cu ziarul Bursa?

      De la publicitate electorala saptamana trecuta cu alegerile din "mama" Rasia , ieri "master chief" un condamnat pentru complicitate la manipularea pietei de capital, iar azi un "membru" PSD cu veleitati de "analist economic" ... in spata tov.Blanculescu (cu scuzele de rigoare dar ideologia persoanei ma obliga sa scriu "tov" ... adica socialist sadea fara nici o noima!). 

      Ziarul Bursa nu e despre piata de capital? 

      Nu e impartial fata de politica? 

      Te rog MAKE sa nu strici munca a .... cati ani? 

      22? 23? 24? Pentru ce? 

      Daca aveti nevoie de finantare ca sa supravietuiti cereti ajutor dar nu va prostituati.

      Va rog! 

    In sfarsit vad si eu cateva opinii mai aproape de realitate. Cred ca e o transformare radicala a pozitiei d.nului Blanculescu. Asa ar trebui sa se intoarca toti cei din fruntea tarii, cu fata catre mediul privat. Daca se poate chiar catre mediul privat romanesc. Este singura speranta pentru Romania.

    1. Forfetarul a facut loc multinationalelor.

      Ex. Metro e Metro. 

      Forfetarul a inchis magazinul de la colt, romanesc 100%, s-a infiintat La Doi Pasi al Metro, satelit. Exemplele pot continua. Restul e can can.

      Asa au aparut milioane de euro mita, asa a aparut ideea taxei pe cifra de afaceri la supermarketuri, nu la noi. 

    nu numai ca domnul in cauza mai traieste si mai publica la "acest ziar" [ma rog, prin intermediul personalului navigant], dar il mai si citeste !!! senzational in direct si in reluare. serios, mi se pare ce se povesteste mai sus e relevant -- si ma bucur sa vad ca si alti cititori [om] remarca asta.

    1. Adevarat a-nviat!

      Ciocneste si tu un ou cu Daniel Daianu - articolul din prima pozitie pe "acest site".

      E relevant. 

      Ba nu e relaveant deloc articolul cu dl.daianu (nah ca iar am scris cu litera mica un nume!). De ce asta? Pai la cata economie se "pretinde" a sti dl. in cauza in nici un caz nu trebuia sa lase banii pe mana unui matematician.

      Sau esti de alta parere dl. MAKE? 

      Stiu, in cazul dvs. nu era etic sa investiti direct. Dar tot client al "matematicianului" ati fost si dvs. 

      PS: nu vreau nici o polemica si nu invart nici un cutit in rana/rani. Doar punctez anumite situatii. 

      Deci, din punctul meu de vedere aste irelevant ce scrie un perdant.

      Nu, nu sint dr. in economie. Doar inginer licentiat. Dar sint pe piata de capital de peste 20 de ani. si nu am in intentie sa las vre-odata (evident, cat timp sant sanatos la bibilica) pe altcineva sa-mi investeasca bruma de agoniseala (Nu sint o balena!). 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb