It"s Ideology, Stupid!

Aşa se numeşte primul capitolul din ultima carte, First As Tragedy, Then As Farce (După tragedie, farsa!), a celui ce a fost supranumit "cel mai periculos filosof al Vestului", Slavoj ®i¾ek,. Formula din titlul acestui articol se potriveşte însă foarte bine şi situaţiei actuale din România. Parafrazând sloganul lui Clinton folosit împotriva lui Bush tatăl în campania electorală din 1992, "It"s the Economy, Stupid!" - ceea ce s-ar putea tălmăci aproximativ aşa, "Asta-i economia, ameţitule!" - sentinţa lui ®i¾ek trimite la modul în care ideologia neoliberală explică lumea. Şi, cu cât cineva se consideră "dincolo de ideologie" cu atât este mai uşor dominat de aceasta. ®i¾ek explică această ideologie ca opus al ideologiei, ca non-ideologie absolută, ca însăşi natura umană. Cam aşa cum se întâmplă acum la noi când curba de sacrificiu impusă majorităţii românilor folosind ca argument acordul cu FMI este prezentată ca singura alternativă de bun simţ. Dar această decizie nu e nici de bun simţ, nu ţine nici de economie, nici de buna guvernare, ca să nu mai vorbim de democraţie ca bunăstare pentru toţi. Este o decizie ideologică pe care nu FMI a impus-o, ci pe care preşedintele şi guvernatorul BNR au luat-o pe bază ideologică. Şi nu doar vorba doar de ideologia Puterii cu care jonglează preşedintele ţării de la începutul primului său mandat, ci de una care priveşte reorganizarea societăţii. Şocul produs de această decizie, ca şi de proiectele legislative "reformatoare" pare parte a unui scenariu ce vizează distrugerea din rădăcini a "vechiului regim" şi construirea unuia nou, fondat pe baze "sănătoase".

Dar ce este această ideologie? Pentru ®i¾ek, spre exemplu, ideologia nu înseamnă doar setul de convingeri împărtăşite de cei mai mulţi membri ai comunităţii, ci mecanismul prin care se fabrică "bunul simţ" (the common sense) pentru a justifica interesele şi puterea celor ce domină societatea. Acest instrument este construit astfel încât să asigure legitimitate populară celor ce domină politic, economic sau social, ceilalţi resemnându-se să accepte liber că poziţia lor inferioară în sistemul social este ceva de la natură. Astfel ideologia devine un fel de a privi lucrurile bazat pe "bun simţ", ceva ce nu poate fi pus sub semnul îndoielii, la fel de firesc precum succesiunea dintre anotimpuri.

Ori, tot ca un fenomen natural şi inevitabil - un fel de justiţie divină prin care lucrurile sunt puse în sfârşit în Ordine - a fost prezentată şi curba de sacrificiu pe care preşedintele o administrează ca terapie de şoc. Însă, chiar dacă a încercat să prezinte contrariul, preşedintele Traian Băsescu nu s-a comportat ca preşedinte tuturor românilor, ci doar al unei părţi, a celei "bune". Contrapunerea celor două părţi corelative ale statului şi societăţii, sectorul privat şi public, este una din cele mai clare manifestări ale ideologiei neoliberale care încearcă să scoată piaţa de sub tutela statului. În general profesiunile legate de func-ţia democratică şi socială a statului sunt vizate - educaţie, sănătate, asigurări sociale, dar şi ordine publică - dar "trântorii" cu profesiuni intelectuale, profesori, medici, etc. sunt cei mai expuşi. Energiile naţiunii urmează să fie eliberate, piaţa să funcţioneze de la sine, iar "duşmanii" interiori ai poporului vor fi trimişi la muncă. La munca de jos? Şi toate acestea se întâmplă într-un moment în care neoliberalismul este considerat de mulţi ca fiind sursa crizei mondiale actuale. Iar curba de sacrificiu, prin consecinţele sale asupra puterii de cumpărare, nu va afecta doar sectorul public, ci şi pe cel privat, în special întreprinderile mici şi mijlocii. Iar reducerea deficitului bugetar nu este o politică de relansare a economiei. Oricum, dacă vor exista investiţii, acestea vor fi făcute din ceea ce s-a economisit prin curba de sacrificiu. Deci tot de stat.