English
Şi săptămâna aceasta ne vom juca. Mai precis, ne vom uita puţin la teoria jocurilor şi la ştiinţa sistemelor electorale. Aşadar, să presupunem că alegem un Senat cu 100 de senatori. Populaţia: 10 milioane (am ales această cifră pentru simplitatea sa). Sistemul? Uninominal (majoritar).
După care trecem la fapte. Împărţim ţara în o sută de colegii electorale, fiecare cu 100.000 de locuitori. Votăm o dată la patru ani, fiecare în colegiul său. Punct.
Aşa ar fi "normal", nu-i aşa? Însă teoria jocurilor ne arată că putem construi şi alte scenarii. Iată unul dintre acestea. Nu mai împărţim ţara în colegii, dar segmentăm alegerile cronologic. Altfel spus, toţi cei 10 milioane de alegători decid azi un senator, după care îl votează pe al doilea etc. Până sunt aleşi toţi cei o sută. Patru ani înseamnă 208 săptămâni. Rezultă un vot la circa 2 săptămâni.
Cititorii ştiu deja că am transformat, în termenii teoriei alegerilor, un joc simultan într-un joc secvenţial. De ce am face asta?
Sunt sigur că unii dintre dvs. aţi observat deja o diferenţă majoră. Senatorii "normali" erau aleşi în colegii locale. Altfel spus, undeva într-o jumătate de judeţ, sau chiar un sfert de judeţ. Senatorii "secvenţiali" sunt aleşi la scară naţională.
Cum este mai bine? Evident că aici sunt multe lucruri de spus. Însă e limpede că mandatul reprezentativ al aleşilor moderni nu este, în teorie, unul local. Teoretic, ei reprezintă întreaga naţiune, chiar dacă sunt aleşi local. Şi ar trebui să decidă în apărarea interesului naţional, nu al unuia local. Observăm că metoda "secvenţială" se potriveşte mai bine cu această definiţie decât aceea "locală". În jocul nostru secvenţial, fiecare senator chiar este mandatat direct de întregul electorat (sau, mai precis, de o majoritate a acestuia).
În termeni teoretici, ceea ce am schimbat (printre altele) este norma de reprezentare. În primul scenariu, cel "normal", aveam un senator la fiecare 100.000 de locuitori. În scenariul "secvenţial", fiecare senator îi reprezintă... pe toţi cei 10 milioane. Una dintre consecinţe este clară. Campania arată, evident, cu totul altfel. Candidaţii vor fi nevoiţi să fie personaje cunoscute pe plan naţional, nu local. Şi să discute teme naţionale, nu locale.
"Bun" - vor spune unii - "schema arată bine pe hârtie, însă este nepractică. De ce să votăm o dată la două săptămâni? Unde s-a mai pomenit? Lumea va obosi repede să joace acest joc".
Metoda alegerilor secvenţiale se aplică la alegerile pentru Senatul american. Nu tocmai întâmplător am ales cifra de 100 de senatori - exact cât are Senatul Statelor Unite. Însă, acolo, mandatul are 6 ani, iar alegerile sunt declanşate o dată la fiecare doi ani, pentru câte (aproximativ) o treime din cei 100 de senatori.
Să revenim însă la jocul nostru. Şi să ne întrebăm ce sens ar avea, pentru un alegător raţional, să vină la vot atunci când în joc este un singur mandat dintre cele 100?
E momentul să introducem un nou concept. Unul pe care, din păcate, nu l-am observat deloc în discuţiile de la noi. Este un termen englez, greu de tradus, motiv pentru care am să îl las aşa: swing. În terminologia electorală britanică se referă la mişcarea dintr-o parte în alta a electoratului dintr-un colegiu. În engleza cotidiană are multe înţelesuri, printre care acela de lovitură în forţă (de pildă cu o crosă de golf).
Ce trebuie să facă un sistem electoral? Printre altele, să permită un swing. Din acest punct de vedere, sistemele proporţionale (cum ar fi cel cu listă) sunt în dezavantaj. Ele nu permit, de regulă, decât mişcări graduale. Adesea, după alegeri, alianţele sunt (cam) aceleaşi. Însă sistemele majoritare permit un swing foarte dur. Marele filozof al politicului, Karl Popper, susţinător al sistemelor majoritare, spunea, plastic, că acestea permit cetăţenilor "să arunce jigodiile în stradă". Când se schimbă majoritatea (chiar aceea relativă, în sisteme ca First-Past-the-Post), pierzătorii pierd guvernarea, garantat.
Sistemul "normal" permite un swing o dată la patru ani. După care... se aşterne liniştea. Sistemul "secvenţial" permite însă un swing ori de câte ori majoritatea este în balanţă. Să presupunem că în prima zi, Partidul Zambilelor are o majoritate de 60 de locuri. După nici un an, această majoritate s-a redus la 50, în urma unor alegeri. Posibil foarte apatice. Cel puţin la început. Dar când va veni momentul probabil al unui swing... atunci să vedeţi interes.
Prin urmare, ce dorim? Eu cred că sistemul electoral trebuie să permită, la nevoie, ca alegătorii să lovească mingea "cu sete". Cu alte cuvinte, să permită un swing.
Democratic este ca atunci când cetăţenii vor schimbare, să obţină o schimbare.
Dar nu toate sistemele sunt egale, din acest punct de vedere. Cum spunea extraordinarul actor Toma Caragiu: "Aşa-i în tenis!". Unele ne permit să avem o minge de meci doar o dată la patru ani (sau nici atât). Dar dacă prindem un passing-shot, adversarul ajunge, vorba lui Toma Caragiu, "în spatele fileului".
Notă: Domnul Cătălin Avramescu este ambasador al României în Finlanda şi Estonia.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2014, 01:27)
... circula o gluma pe internet si suna cam asa: politicieni ar trebui sa poarte costume precum pilotii de curse, in felul acesta am vedea cu totii care le sunt sponsorii ... in aceasta situatie in sistemul de vot, ar avea loc si "alegatorul rational", pentru a putea surclasa "alegatorul emotional" ... cuvantul cheie ar fi, in acest context: transparenta, abia atunci am putea avea alegeri relativ obiective (nepartinitoare), "swing"-ul va avea efect, iar "jigodiile" pot fi aruncate in strada (chiar de catre sponsori, daca nu de catre alegatori); "jocul" va conta mai putin; un om de onoare va fi acelasi, si acasa, si intre prieteni, si intre colegi, si pe plan local, si pe plan national, si azi, si maine, si peste doi ani ...
2. Politicienii au iesit la pescuit...
(mesaj trimis de Theodor în data de 21.10.2014, 09:57)
se poate vedea asta din modul in care suna afisele lui Ponta:"Numai Ponta garanteaza ca nu vor scade pensiile"Ca la orice pescuit facut cu pricepere,multi bibani prosti vor inhata nada.Sistemu7l electoral se poate schimba oricum,important este sa stii sa agati prostii.
3. Serviciile secrete conduc tot.
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 21.10.2014, 11:37)
Deci, am aflat ca serviciile secrete de informatii conduc Romania de 25 de ani. Atunci, a cui este raspunderea? Oare prostia asta cu politica mai are rost? Nu cumva este vremea curateniei? Nu cumva exista vinovati, mai putin vinovati, nevinovati si victime? Oare nu justitia este cea care ar trebui sa opreasca aceasta mascarada care tine de 25 de ani? Razbunarea este arma prostului. Totusi, pe noi ne intereseaza faptul ca am ajuns datori cu peste 100 miliarde euro la altii, in 25 de ani, plecand de la -5 miliarde pe care le datorau altii catre noi. Cine este responsabil de asta? Nimeni? Politicienii sunt niste circari lasati sa-si joace actele. Daca iresponsabilii pot fi opriti doar de serviciile secrete, de ce nu au facut-o pana acum? Cate trenuri am pierdut? De ce sa-l pierdem si pe acesta, doar pentru ca nu avem alternative? Ne pricepem la vorbe, dar mai putin la fapte. De fapt, ne pricepem si la fapte, dar la cele rele, nu la cele bune, ma refer la oamenii care reusesc sa ajunga prin conducerea institutiilor publice. Cum D-zeu sunt atatea grupuri comerciale straine care lucreaza cu romani priceputi si indeajuns de cinstiti? Cum naiba in politica si administratie publica ajung doar pleava morala a societatii? Nu cumva tocmai ei sunt impinsi acolo ca pot fi oricand controlati de servicii? Ce tot ne dam noi d-alde psihologii si inteleptii, cand nu suntem in stare sa-i oprim pe cei de langa noi atunci cand vor sa faca lucruri neprincipiale? Nu de alta, insa pana si bulgarii ne-au luat-o inainte, zau...