LAURENŢIU CIUREL: "Listarea Complexului Oltenia, în noiembrie 2015"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 9 septembrie 2014

"Listarea Complexului Oltenia, în noiembrie 2015"

Listarea producătorului de energie pe bază de lignit Complexul Energetic Oltenia a fost amânată pentru noiembrie 2015, în urma votului de ieri al acţionarilor, ne-a declarat Laurenţiu Ciurel, directorul general al companiei. Iniţial, operaţiunea era programată pentru toamna acestui an.

Acţionarii societăţii au aprobat, în AGA de ieri, modificarea actului constitutiv al Complexului Oltenia, care vizează dreptul Ministerului Economiei (prin Departamentul pentru Energie) de a finaliza oferta publică de acţiuni în termen de 36 de luni de la data înmatriculării societăţii la registrul comerţului, dar şi prelungirea acestui termen, o singură dată, cu şase luni, la recomandarea consultantului sau la cererea acţionarilor.

Domnul Ciurel ne-a precizat că atât statul, care deţine pachetul de control în companie, cât şi acţionarul minoritar Fondul Proprietatea au votat pentru amânarea ofertei publice iniţiale.

Surse din Departamentul pentru Energie au declarat, săptămâna trecută, pentru ziarul BURSA, că amânarea este convenabilă întrucât operaţiunea de evaluare a rezervelor de cărbune durează mai mult decât era estimat iniţial, dar şi pentru că trebuie rezolvată problema provizioanelor întrucât Complexul Oltenia a livrat cărbune unor CET de la care are mulţi bani de recuperat.

În luna ianuarie a acestui an, Laurenţiu Ciurel, directorul general al Complexului Oltenia, a declarat că societatea are de recuperat creanţe de circa 770 milioane de lei de la CET-urile cărora le-a furnizat cărbunele în anii trecuţi.

Statul vrea să vândă pe bursă 15% din capitalul social al Complexului Oltenia, prin majorare de capital.

Procesul de ofertă publică primară de acţiuni a fost demarat anul trecut. Fondurile obţinute în urma listării vor fi utilizate pentru investiţii. Intermediarul listării este Consorţiul format din BRD Groupe Societe Generale şi Swiss Capital. Potrivit datelor publicate de companie, au fost efectuate rapoartele de due-diligence pentru activităţile financiară, juridică şi de mediu, de către Sindicatul de Intermediere. După finalizarea evaluării resurselor de cărbune, va fi elaborat studiul de premarketing.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb