Lecţia irlandeză

Victoria "da-ului" în referendumul irlandez privind amendarea Constituţiei va permite nu doar liberalizarea avortului, recunoscând dreptul femeilor de a dispune liber de propriul corp, dar şi o repoziţionare a liberalismului în raport cu adversarii săi. Victoria categorică a viziunii liberale (66% din cei 64% de irlandezi au votat pentru liberalizarea avortului) într-o epocă în care iliberalismul părea să dea tonul oferă un indiciu asupra diviziunilor valorice, dar şi a intereselor care urmăresc să împartă Europa. Într-o Românie în care tendinţa imprimată de cei ce încercă restrângerea drepturilor omului şi a democraţiei (este ilustrativă "confuzia" doamnei Dăncilă între "birocraţie" şi "democraţie", care ar trebui redusă, pare, în context, mai degrabă un act ratat decât o eroare ) pare a fi contrară direcţiei pe care a afirmat-o majoritatea irlandezilor, "da-ului" de la referendumul din 25 mai ar putea invita la o minimă reflecţie privind drumul pe care unii vor să-l impună românilor prin modificarea iliberală a articolului privind familia din Constituţie.

Dacă în Irlanda s-a vorbit de o "revoluţie liniştită", în România, după exemplul unei Rusii dezinhibat antieuropeană, dar şi al unor ţări membre al UE (Ungaria, Polonia, Croaţia) care au preferat drumul indicat de Vladimir Putin celui european, s-ar putea vorbi de o "contrarevoluţie". De altfel, drumul pro-european şi liberal al Irlandei nu este surprinzător, căci la referendumul din 22 mai 2015 tendinţa liberală în privinţa moravurilor se făcuse deja simţită când 62% din cei 60% de alegătorii prezenţi votaseră pentru modificare articolului 34 din Constituţie pentru a permite căsătoria între persoane de acelaşi sex. Ori, la noi, propusa modificare a articolului 48 din Constituţie urmăreşte exact contrariul. Dar de ce? Este societatea românească una fundamental ostilă liberalismului?

În Irlanda, în privinţa moravurilor societatea a evoluat mult mai repede spre liberalism decât erau dispuse să o facă elitele politice şi religioase. Transformarea mentalităţilor a urmat o evoluţie rapidă după anii 90 ai secolului trecut când, sub impactul Europei, Irlanda a legiferat divorţul şi a depenalizat homosexualitatea. Deşi semnele existau eliberării moravurilor se acumulaseră, evocarea liberă a suferinţelor îndurate de femei sau cupluri private de dreptul de a avorta a dat un dramatism suplimentar unui scrutin care a marcat spiritele. În faţa unei mobilizări a tinerei generaţii (85% dintre tineri au participat la scrutin) biserica catolică irlandeză a preferat să rămână discretă.

La noi, refuzul valorilor liberale şi fundamentalismul religios marcat de un antieuropenism manifest par să fi urmărit o schimbare a direcţiei dar şi o întoarcere spre timpul religiei. Refuzul laicităţii şi al drepturilor omului în numele unei aşa-zise tradiţii creştine nu se poate însă explica doar prin "pragmatismul" unor politicieni acuzaţi de corupte care încercă să-şi salveze de posibile pedepse şi mută dezbaterea de la problema corupţiei la cea a identităţii. Dacă în România sau în ţările din jur elitele politice şi religioase nu au rezistat în faţa presiunii iliberale şi pentru că au fost supuse unei presiuni din partea unor grupuri religioase ale căror priorităţi politice nu sunt tocmai pe linia liberalizării moravurilor. Dar şi a faptului că naţional-comunismul (regăsit şi adaptat acum pentru nevoile unei părţi a clasei politice) conţinea deja (preluat de la legionarismul pe care îl adaptase ceauşismului). Campaniile iliberale care au marcat ultimii ani, începând cu cazul Botnariu şi continuând cu ofensiva pentru modificarea articolului 48 sau denunţarea influenţei lui George Soros au constituit fundalul unei acţiunii discrete care a vizat partidele politice, BOR-ul dar, se pare, şi instituţii de forţă ale statului. Astfel, partidele politice au căzut sub relativ uşor sub această vraja (n-aveau vreo ideologie, în schimb aveau nevoie de voturi, de un electorat stabil şi de finanţare pentru campaniile electorale), iar BOR-ul nu a putut să reziste (asta şi sub înrâurirea unor călugări de la Muntele Atos al căror fundamentalism i-a făcut uşor de manipulat de către o Rusie interesată să demonstreze lipsa de unitate a UE) mesajului radical. Revenind la partidele politice, nu este un secret că mulţi dintre liderii PNL de la cel mai înalt nivel provin zona de influenţă a Alianţei Evanghelice (Biserica Baptistă, Biserica Creştină după Evanghelie şi Cultul penticostal), dar nici PSD, PMP, USR sau UDMR nu scapă acestui tip de injoncţiuni. Iar oare pentru politicienii neoprotestanţi proiectul politic este direct legat de viziunea lor escatologică. În situaţia dată nici elitele politice nici cele religioase n-ar putea imprima elanul care să ducă România mai aproape de societatea occidentală. În schimb, societatea civilă liberală ar putea sprijini această tendinţă. De unde şi mobilizarea unor oameni politici sau reprezentaţii ai cultelor religioase împotriva excesului de democraţie şi de drepturi ale omului.