LUKoil va achiziţiona, anul acesta, maxim trei rafinării în Europa

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 4 aprilie 2007

LUKoil va achiziţiona, anul acesta, maxim trei rafinării în Europa

Grupul petrolier rus LUKoil intenţionează să îşi extindă activitatea de rafinare prin achiziţionarea, în cursul acestui an, a până la trei rafinării în Europa, a declarat ieri directorul executiv al Petrotel LUKoil, Igor Fedorinov, în cadrul celui de-al treilea Congres de Petrol şi Gaze, informează Rompres. LUKoil deţine în prezent patru rafinării în Rusia şi încă trei în Ucraina, Bulgaria şi România (rafinăria Petrotel cu o capacitate de rafinare de 2,5 milioane tone ţiţei anual).

Prin achiziţia celor trei noi rafinării, LUKoil va avea posibilitatea de a intra în topul celor mai bogate 100 de companii din lume.

De la preluarea rafinăriei Petrotel Ploieşti, LUKoil a investit în aceasta peste 250 milioane dolari (în perioada 1998-2006), iar în 2007 urmează să investească în creşterea capacităţii de producţie şi protecţia mediului peste 40 milioane dolari. Petrolul rafinat la Petrotel este sută% de provenienţă rusească.

Grupul petrolier rus LUKoil a înregistrat anul trecut un profit net de 55,12 miliarde ruble ruseşti (aproximativ 2,1 miliarde dolari), în scădere cu 16,9 procente comparativ cu 2005. LUKoil este al doilea producător de ţiţei din lume, în termeni de rezerve dovedite de hidrocarburi, estimate la 20,3 miliarde barili de echivalent petrol (boe), incluzând aproximativ 16 miliarde barili de ţiţei şi 25.000 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.

În urmă cu o lună, LUKoil a anunţat că producţia totală de hidrocarburi a grupului s-a cifrat în 2006 la 2,14 milioane barili de echivalent petrol pe zi, fiind cu 12,2% mai mare decât în 2005. Producţia de ţiţei a grupului rus a totalizat 1,93 milioane barili pe zi (reprezentând o creştere de 5,8%) sau 95,35 milioane tone. Companiile subsidiare LUKoil au produs 91,537 milioane tone de ţiţei, cu 6,2% mai mult. Producţia de ţiţei din proiecte internaţionale a crescut cu 46,2%.

LUKoil a rafinat 53,87 milioane tone de ţiţei în rafinăriile care se află în proprietatea companiei şi în rafinării terţe, cu 7,5% mai mult decât în anul anterior. Producţia rafinăriilor aflate în proprietatea companiei a crescut cu 3,4%, ajungând la 48,89 milioane tone. Scăderea producţiei rafinăriilor din străinătate, ca urmare a închiderii programate a rafinăriei Odessa pentru o modernizare pe scară mare, a fost com­pensată aproape complet prin creşterea can­tităţilor de ţiţei prelucrate de rafinăria Burgas.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. esti o interpreta super?

    1. te ador ai niste cintece supere sper ca vam audiea alte pese noi pa te pup?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb