Lungul drum al reformei către criză

Dacă nu aţi observat la timp, mă grăbesc să vă pun la curent: cei ce, prin diferite concursuri de împrejurări, unele dintre ele chiar electorale, au ajuns să se înfrupte din bucatele puterii, au schimbat, în sfîrşit, ceva. Discursul politic. După două decenii, perechea de cuvinte cheie, "TRANZIŢIE- REFORMĂ", folosită de orice aspirant la sau înscăunat în jilţurile puterii, a ieşit din scenă. Acum, lumea şi evenimentele ei sunt descrise folosind triunghiul noţiunilor: "criză", "restructurare", "relansare". Primul cuvînt pare rezervat "opoziţiei radicale", al doilea "opoziţiei cooperante", iar al treilea "puterii" sau, dacă preferaţi, "guvernării".

Deşi la prima vedere nu pare, schimbarea aceasta este plină de semnificaţii şi de consecinţe pentru ceea ce se întîmplă în politica din România, implicit pentru dimamica proceselor sociale care vor fi în continuare masiv influenţate de ea. Mai precis, de erorile şi de fărădelegile ei, căci succesele, din păcate, nu sunt decît "succesuri"!

Prima observaţie este că, prin această schimbare, discursul public a fost eliberat de cea mai mare parte a constrîngerilor de coerenţă care operau pînă acum, aşa slabe cum erau ele. Noţiunile de "tranziţie" şi "reformă" impuneau, atît sursei, cît şi receptorului, un număr de referinţe comune, precise.

Tranziţia, chiar şi la nivelul cel mai simplu de reprezentare, este un proces vectorial, care impune precizarea punctului de origine şi a celui de sosire, direcţia şi viteza mişcării şi, desigur, forţele, efortul, care le determină. Reforma, la rîndul ei, presupune precizarea forţei active, a structurii căreia i se aplică, a naturii deformării-reformării şi, în cele din urmă, a rezultatelor finale ale procesului, atît cele prefigurate, cît şi cele obţinute practic. Toate aceste constrîngeri de raţionalitate au dat un minim de coerenţă discursului politic, timp de douăzeci de ani. Ele au obligat oamenii politici să dea explicaţii, de unde şi dificultăţile celor mai mulţi dintre ei de a articula un discurs credibil. De asemenea, ele au pus la îndemîna electoratului un minim de criterii practice comune, după care oricine putea să se orienteze în evaluarea rezul-tatelor guvernării sau a promisiunilor electorale.

În lumea nouă, a cuvintelor magice "criză-restructurare-relansare", evenimentele şi rezultatele acţiunilor întreprinse în sfera politicii sunt lăsate să umble de capul lor, disjunc-te, fără niciun liant prestabilit. Din acest punct de vedere, este o lume mult mai aproape de cea "a tuturor posibilităţilor", atît a celor "care se poate" cît şi a celor "care nu se poate"! Aici, orice eveniment poate fi legat de oricare altul, dacă este nevoie să inventezi o explicaţie, ori să dai iluzia că te preocupă dinamica lucrurilor. Este lumea ideală a dis-cursului politic organizat după regula de aur a "populismului eficient", formulată de Goebels: "Dacă vrei să ai succes, spune-i fiecăruia ceea ce vrea să audă, coerenţa ansamblului nu contează". Din punctul de vedere al electoratului, cel care trebuie să evalueze discursul şi în cele din urmă performanţa politicii, implicaţia cea mai importantă este că fiecare îşi va putea inventa, în voie, propriile criterii de apreciere. Rezultatul va fi, desigur, nu o mai bună apreciere, ci o atomizare încă şi mai accentuată. O altă consecinţă va fi formarea mult mai uşoară a unor "majorităţi", puncte de convergenţă pentru opinii, efemere, cu totul surprinzătoare, nu doar pentru aleşi, ci şi pentru alegători. Procesul electoral devine mult mai dependent de "capricii" - ale alegătorilor, şi de "evenimente" care nu pot fi anticipate decît într-o mică măsură sau deloc.

Este această schimbare, din politica românească, rezultatul unei influenţe locale, temporare, ce ţine de particularităţile anumitor personalităţi politice? Sau, dimpotrivă, este una de structură, care corespunde unor schimbări de profunzime? Deşi departe de a dispune de argumente irefutabile, sunt tentat să privilegiez a doua variantă de răspuns. Cu o diferenţă, însă, importantă. Schimbarea de la nivelul discursului politic se petrece simultan cu procese semnificative din sfera politicii, dar cele două curente nu merg în aceeaşi direcţie. Dimpotrivă, unul pare să acţioneze ca o contrapondere pentru celălalt. Mă refer la faptul că maşinăria politică de la noi a atins destul de repede formula "naturală" de stabilitate maximă: două partide mari, plus unul de balanţă. Sistemul evită alternanţa automată la putere şi, în acelaşi timp, permite identificarea pe termen lung, stabilă, a diferitelor segmente electorale cu partidele şi proiectele lor de guvernare. Acestei crescute stabilităţi i se opune, ca o contrapondere, scăderea coerenţei discursului politic, fapt ce tinde să slăbească relaţia electoratului cu partidele politice, eficienţa comunicării prin discursul politic, precum şi capacitatea partidelor de a "controla" reacţiile electorale, folosind instrumentele de mani-pulare bazate pe "îndoctrinare-fide-lizare", "promisiuni electorale" sau "decredibilizarea adversarului".

Cel de-al doilea motiv important pentru care discursul politic se schimbă este relevanţa crizei ca noţiune capabilă "să dea nume" tuturor celor ce ni se întîmplă, la nivel individual, cît şi colectiv. Asimilarea crizei în discursul politic, de la noi, nu s-a făcut de la sine, ba chiar aş putea spune, a călcat în picioare opoziţia politicienilor. Ei ar fi rămas cantonaţi, fără probleme, în vorbăria despre reformă şi tranziţie, dar irelevanţa termenilor este astăzi atît de mare, încît, oricît de "dus cu pluta" ar fi cineva care a nimerit în politică, nu poate ignora datele de bază ale noii situaţii. Politicienii au fost obligaţi, "a contre coeur", să pună termenul de criză în centrul discursului public. Este un nou început în politica românească, care deschide calea, amară, spre următoarele cinci-şase decenii, dacă nu un secol. Intervalul în care generaţia de astăzi va trece pe umerii celei viitoare cea mai mare parte a costurilor pentru rapacitatea, incoerenţa, intoleranţa, incompetenţa şi inconştienţa celor care timp de două decenii "s-au jucat" de-a TRANZIŢIA ŞI REFORMA!