Mai scapă vreunu', azi, pe douăşunu?

În anii cu un decembrie friguros spunem că dacă era aşa şi în 1989, nu ieşeam să îl dăm jos pe Ceauşescu. E de discutat, cum de discutat este despre tot ce s-a întâmplat atunci, la Revoluţie şi după. Indiscutabilă este moartea celor simpli şi fără resorturi ascunse în biografie, care au ieşit în stradă pentru că nu se mai putea, acasă nu îi aştepta cariera secretă, ci copiii flămânzi, în case îngheţate în întuneric. Situaţia poate prezenta asemănări cu cea de astăzi, dar deosebirile sunt esenţiale. De exemplu, nu mai suntem obligaţi să cântăm ode şefului statului, deşi unii o fac cu convingere şi din proprie iniţiativă sau interes. Şi, de asemenea, cu unele excepţii, nu mai suntem bătuţi sau împuşcaţi dacă nu suntem de acord cu puterea politică. Altfel, nu fiţi trişti, democraţia merge înainte tot cu nişte comunişti. Sau cu copiii lor, sau cu nevestele lor, cele noi, sau cu interpuşii lor. De atunci au trecut 23 de ani, cei tineri şi impetuoşi de acum habar n-având despre ce discutăm noi aici.

Unii spun că viscolul şi zăpada de decembrie din acest an au cam ţinut clienţii departe de târgurile de Sărbători, licitaţiile de decembrie şi alte finaluri de an organizate festiv şi cu oferte speciale. La marginea cam înzăpezită a Bucureştiului şi într-o linişte de se auzea doar pe feisbuc, a fost organizată o licitaţie instantaneu anulată. Peste două zile şi-a ţinut sărbătoreasca de Crăciun şi aniversara de 4 ani chiar casa Artmark, cu preţuri ca de sfârşit de lume, unele urcate la nivelul de sfârşit de Univers, sau măcar de an. Goldart îşi ţinuse licitaţia de Crăciun/sfârşit de an pe 13 decembrie. Pe lângă desconsiderarea totală a potenţialului ghinionist cu care este acreditată această cifră, ne place să bănuim, la Goldart, o grijă, sau măcar o anumită atenţie pentru nebăgata în seamă zi de 12.12.'12. Este ultima din acest secol care mai poate oferi o oarecare simetrie, de vreme ce, la anu', luna a 13-a nu va mai fi luată în calcul, nici măcar la bugetarii greci.

Pare că toţi au încercat să încheie afacerile înainte de Crăciun sau, în alte variante, de Sfârşitul Lumii programat a avea loc astăzi. Dacă de Crăciun ştim ce avem de făcut, începem să ne obişnuim şi cu epitaficul eveniment, caracterizat de multă incerctitudine, am vorbit cu oamenii dar nu ştim ce aşteptăm, nu am văzut meniul şi nici desfăşurătorul. Dacă despre guvernul instalat astăzi vom avea timp să vedem dacă este al Apocalipsei sau doar al lipsei, să realizăm iute o citire în rezultatele licitaţiilor dinainte de 21.12.12, reafirmând nedumerierea că ziua de 12.12.12 nu s-a bucurat de vreo conotaţie specială. Probabil că atunci era lumea ocupată cu serviciile, încheiere de lună, bilanţuri de an, şi nu ar fi băgat de seamă sau nu ar fi avut timp de apocalipsă. Când eşti cu nasul în contabilitatea de sfârşit de an nu te mai interesează şi ceremoniile de sfârşitul lumii.

La licitaţia crăciunică a lui Artmark, de miercuri, două picturi s-au vândut cu 21 de mii de euro, cinci cu 2,1 mii de euro, iar o pictură şi o fructieră cu anse, totul din argint, au primit câte 1,2 mii de euro. Preţurile mari au fost luate de două naturi cu flori, una semnată de Petraşcu şi alta de Ciucurencu. Prima se plasează, cu acest preţ, în intervalul de estimare, de 15-25 de mii de euro, crescând, totuşi, semnificativ de la preţul de pornire. A doua, cu flori albe, culori pastelate şi fără draperie, a depăşit pragul de sus, care s-a oprit la 20 de mii. Dacă la 21 avem doar flori, oamenii apar la 12 şi asta ne face să credem că atunci s-a întâmplat ceva, dar nu ne-am prins noi. Din cele 5 piese vândute de Artmark cu 12 mii de euro, 2 sunt portrete de femei rome, una este personajul în totalitate, restul fiind o scenă de crâşmă şi, rătăcită, una de muncă la câmp. Cu 1,2 mii de euro s-a vândut o bisericuţă, schitul din Inoteşti, schiţat de Horia Bernea. A nu se confunda cu Ipoteşti, este Inoteşti din comuna prahoveană Colceag, cam între Loloiasca şi Conduratu, cel de lângă Baba Ana.

"Ţigancă cu salbă şi pipă" de Băncilă promitea să obţină doar 6,5 mii de euro, dar s-a dus la 12 mii. Din profil, oacheşă, cu un batic roşu care dă numele de catalog al picturii, o realizare de Vermont a crescut şi mai mult, speranţa ei superioară fiind de 5,5 mii de euro. Tot el a făcut şi o "Florăreasă" pastelată într-un decor cam artificial, corp complet în haine înflorate, evaluată între 5 şi 8,5 mii, dar dată cu enunţatul 12 mii.

Scena de crâşmă este de fapt de cafenea, una celebră, a lui Mahmut, regele boemei orientale a Balcicului interbelic. Spaţiul înalt, de cerdac amplu de lemn cu geamuri, îmi schimbă radical imaginea pe care, arhitectural istoric, mi-o construisem despre acel spaţiu mitic din portul Balcicului, pe care mi-l închipuiam, aproape că îl şi vedeam, ca fiind mic, aproape intim, direct, cu activitate la vedere, mai mult în stradă, scăldată de soare. Iar personajul cu pălărie şi haine "nemţeşti" care stă unde îl aşteptam chiar pe Mahmut, cu fes şi straie turceşti, mă sperie de-a dreptul. O fi oare o filială a "cafenelei lui Mahmut" deschisă în altă "locaţie", dar sub acelaşi prestigios brand? Nici măcar finalul lumii nu ne va revela asta. Un alt excepţional artist, Camil Ressu, cunoscut pentru scenele sale de muzeu şi de manual de citire cu muncitori agricoli mai degrabă odihnindu-se, a vândut cu 12 mii de euro o imagine plină de dinamism şi tensiune aproape palpabilă, cu un echipaj complet de plug de arat cu tracţiune cabalină şi coordonare umană.

Să desprindem, ca fresca de pe un templu mayaş, câteva observaţii din licitaţia Goldart, nu ultima, ci cea mai recentă, pe care ne-au picat ochii precum fascicolul lanternei unui explorator în misterele central şi sud-americane. Ne dă apă la moară o placă decorativă de porţelan cu o imagine încriptată şi antropomorfă realizată de Perahim încă în România. Aşa ceva s-a vândut cu 12 zeci de euro, pe 13.12, la Goldart. Dacă s-ar fi vândut, poate am fi pomenit şi de setul de 12 persoane, cu 12 cuţite de masă, 12 de tranşat, din alpaca argintată. Dar dacă nu s-a vândut nici măcar nu pomenim de el. La fel procedăm cu un superb nud de Michel Simonidi pe al cărui spate, al tabloului, nu al modelului ce pozează, totuşi, cu faţa, scrie, cităm exact din prezentarea de catalog, "Nu Nr. 12". Mai clar de aşa nici că se putea. Nu 12, dar 21? Vedem mâine.

Dincolo de toate acestea, mai în glumă, mai în serios, să nu uităm că, acum 23 de ani, aici, la noi, în Bucureşti şi în România, pentru unii dintre semenii noştri lumea s-a sfârşit, ca să înceapă una infinit mai bună pentru noi.