Malthus şi controlul populaţiei

În lucrarea sa din 1798, Un eseu asupra principiului populaţiei(1), Thomas Malthus a făcut predicţia că ritmul prea rapid de creştere a populaţiei (în jur de 950 de milioane de persoane la acea dată) va duce la epuizarea rezervei de hrană cel mai tîrziu la jumătatea secolului XIX. Predicţia lui Malthus nu s-a împlinit, dar ideea sa de control al populaţiei a fost atît de puternic resimţită încât a putut sta la baza teoriei selecţiei naturale a lui Charles Darwin, dar şi la baza teoriei luptei de clasă concepută de fondatorii marxism - leninismului, K. Marx şi Fr. Engels. Pe baza ideilor lui Malthus, s-a construit o întreagă concepţie despre lume, mai mult ideologică decît filosofică: eugenia. Mulţi exaltaţi ai filosofiei, nu neapărat malefici, cum ar fi Friedriech Nietzsche, au creat sisteme filosofice centrate pe supraom, rezultat al controlului populaţiei şi al selecţiei naturale în interiorul speciei umane. Ideile lui Malthus şi ale lui Nietzsche au fost confiscate şi utilizate fraudulos de nazişti, pentru a-şi "justifica" politica de exterminare fizică a evreilor, a ţiganilor, a minorităţilor sexuale şi chiar a persoanelor cu dizabilităţi. Din nefericire, ideea de control al populaţiei reapare în zilele noastre, fiind prezentă în discursurile aberante şi şocante ale celor care conduc şi controlează lumea la momentul actual, începînd cu orvelorzii sistemului şi continuînd cu instrumentele lor politice şi cu lorzii războiului dorit de ei. Ele se regăsesc, în forme chiar mai violente, în "ideologia" şi acţiunile de sec. XXI ale rasiştilor americani(2), precum şi în ideologia unor partide rasiste şi anti-europene din ţări despre care, în mod obişnuit, s-ar spune că sunt ţări ale drepturilor omului(3) şi în scandările şi acţiunile ultraş-ilor care vin regulat la meciurile de fotbal pentru a-şi refula frustrările.

Interesant este că ideile lui Malthus nu doar că au fost în mare parte greşit înţelese, dar unele dintre ele nici nu sunt atît de condamnabile precum sunt politicile actuale de luptă contra umanităţii (denumită, de fondatorii Clubului de la Roma, "adevăratul inamic" al planetei). În linii mari, Malthus, un cleric şi un om religios convins, a încercat să îşi expună în acest eseu (publicat, de altfel, în 6 ediţii succesive, de fiecare dată revăzut şi adăugit) temerea că o continuă creştere a populaţiei planetei va determina sărăcia extremă a unei pături foarte largi a populaţiei şi degradarea condiţiei umane a celor obligaţi să îşi trăiască viaţă în mizerie. Spre exemplu, Malthus se întreba cum ar fi putut un Dumnezeu atotputernic şi grijuliu să permită enorma "cantitate" de suferinţă umană generată de foamete, boli şi sărăcie. Malthus s-a gîndit că ameninţarea constantă a sărăciei şi a înfometării a servit la deprinderea şi aprofundarea virtuţilor comportamentale şi morale, considerînd că, dacă ritmul de creştere a populaţiei ar fi fost acelaşi cu ritmul de creştere a rezervelor de hrană, omul nu ar fi reuşit niciodată să îşi depăşească starea primitivă, sălbatică. Nu a fost voinţa Creatorului ca omul să sufere. Omului i s-a dat oportunitatea de a-şi depăşi, prin eforturi proprii, starea originară, primitivă. Cărarea primordială către această finalitate a fost aceea pe care omul a trebuit să se înscrie pentru a-şi căuta hrana şi bunăstarea în condiţiile limitării resurselor necesare acestora. După Malthus, ameninţarea sărăciei şi a foametei sunt motivaţii ale activităţii umane (industria = activitate umană cu sens). Malthus credea că Dumnezeu a voit ca omul să umple pământul ("creşteţi şi vă înmulţiţi şi împărăţiţi pămîntul") cu o populaţie sănătoasă, virtuoasă şi fericită, şi nu cu oameni săraci, vicioşi sau trăitori în mizerie. Ideea lui Malthus de control al populaţiei nu conţinea nicio intenţie malefică, întrucît acest control, în concepţia sa, ar fi putut duce la reducerea sărăciei şi a nivelului degradării umane. Una dintre soluţiile de control al populaţiei propuse de Malthus era înfrînarea morală. El credea că mariajul trebuie amânat până când oamenii vor fi putut să susţină financiar o familie, până atunci celibatul (abstinenţă sexuală) trebuind să fie strict respectat. În fine, Malthus a construit o interesantă legătură de cauzalitate între creşterea populaţiei, reducerea, în valoare reală, a salariilor şi inflaţie. Cînd populaţia de muncitori creşte mai rapid decît producţia de alimente, salariile reale se prăbuşesc, întrucît costul vieţii se măreşte în acelaşi ritm. Dacă societatea se bazează, voluntar sau empiric, pe mizeria umană (foamete, boli epidemice şi războaie, denumite de Malthus "mijloace active de control al populaţiei") pentru a determina reducerea poulaţiei, atunci inevitabil societatea va fi grav afectată, rezultînd cicluri economice volatile - creşteri urmate de căderi abrupte şi dureroase (n.n., exact aşa cum se întîmplă în prezent, în urmarea falimentului Lehman Brothers). În schimb, măsurile "preventive" de control, cum ar fi limitarea ratei naşterilor sau amânarea vârstei căsătoriei ar putea asigura creşterea nivelului de viaţă pentru toţi şi ar putea asigura stabilitatea pe termen lung a economiei. Diavolul - ca ameninţare, ca prototip al răului - există în lume nu pentru a genera deznădejde, ci acţiune, susţinea Malthus în 1798.

Suprapopularea este o problema reală şi potenţial generatoare de panică, întrucît ea înseamnă împuţinarea resurselor planetei, atît la modul relativ (o cantitate fixă de resurse urmează să se împartă la din ce în ce mai mulţi oameni), cât şi la modul absolut (resursele sunt, în mod natural, limitate; la un moment dat ele se vor epuiza). De aici caracterul din ce în ce mai presant şi violent al competiţiei pe resurse. De aici foametea. O altă problemă reală determinată de suprapopulare este aglomerarea urbană, care determină probleme cvasi-insolubile de alienare (lipsa unui job, lipsa ori nesiguranţă unei case proprii sau familiale, lipsa posibilităţii ratasării la un colectiv sau a prietenilor etc.), ordine publică, servicii publice comunale, transport etc. Din suprapopulare rezultă şi gradul din ce în ce mai ridicat de poluare, cu efecte consecvenţiale că încălzirea globală şi impregnarea florei şi a faunei cu elemente chimice industriale ne-biodegradabile care se regăsesc, prin consum, în organismul uman, din ce în ce mai afectat de tot felul de boli degenerative, autoimune sau cu cauze necunoscute. Suprapopularea determină şi hiperbolizarea cantităţii de gunoaie, iar acestea nu doar că întinează pământul şi viaţa omului, dar determina şi mutaţii "genetice" ale aspectului şi compoziţiei pământului. Avînd în vedere că, în prezent, aşa cum spunde J. Stiglitz, 1% din populaţia planetei deţine 99% din resurse, în timp ce 99% din populaţie se "bucură" de doar 1% din aceste resurse, Malthus nu putea fi mai exact decât atât.

Adevărul este că, aşa cum rezultă din graficele de mai jos, preluate de pe Wikipedia, deşi populaţia planetei a crescut într-un ritm relativ lent şi constant pînă în jurul anului 1900, a avut loc o creştere explozivă între 1900 şi 2012, de la aproximativ un miliard de oameni, la şapte miliarde. Dacă, în jurul anului 3000 i.e.n., populaţia planetei era de sub 30 de milioane de persoane, în anul 2000 depăşise 6,5 miliarde.

Graficul alăturat, care arată că un tsunami cu aspect de gheizer, este înspăimântător. Cea mai rapidă creştere a populaţiei este observabilă între 1900 şi 2000, dar creşterea începuse deja în 1800, la începutul erei industriale, exact în vremea "profeţiei" lui Malthus.

Cel de-al doilea grafic, care priveşte suprapopularea dintr-o perspectiva evolutivă, ne arată o estimare de creştere a populaţiei şi mai înspăimântătoare. În anul 2050, populaţia planetei va putea depăşi 9 miliarde de persoane.

Unii statisticieni şi specialişti în demografie au făcut şi o schemă a evoluţiei în salturi a populaţiei, pentru a putea detecta un posibil "algoritm" de creştere. S-a estimat, iniţial, că populaţia planetei a depăşit prima dată un miliard de persoane în anul 1804 (la numai 6 ani după apariţia eseului lui Malthus). De-abia peste 123 de ani, în 1927, s-a depăşit cel de-al doilea miliard de persoane trăitoare pe pămînt. La cel de-al treilea miliard s-a trecut în următorii 33 de ani, în anul 1960. La 4 miliarde s-a trecut în numai 14 ani, în anul 1974. Este adevărat însă că aceşti 14 ani coincid cu aşa-numitul baby-boom prin care au trecut şi statele occidentale dezvoltate, dar şi mai modestă Românie a anilor în care s-a născut subsemnatul, o Românie a cărei populaţie a crescut, în doar 5 ani, cu peste 3 milioane de persoane, aceleaşi 3 milioane care, în prezent, ne "lipsesc" din calculul persoanelor care vor trebui să ne plătească nouă pensiile. S-a atins cifra de 7 miliarde de persoane în anul 2012 (deşi statistica oficială americană vorbeşte de depăşirea cifrei de 7 miliarde încă din 2011).

Deşi nu toată lumea este de acord că aceste estimări sunt corecte (de altfel, unii chiar au observat o stagnare a creşterii populaţiei, mai ales datorită politicii demografice a Chinei - un cuplu, un copil), idea de control al populaţiei, emisă în urmă cu mai mult de 200 de ani de Malthus, a revenit, atât în cărţile de specialitate, cât şi în discursurile celor care controlează lumea şi în statutele şi actele constitutive ale unor ONG-uri care, aparent, au scopuri generoase, aşa cum este, spre exemplu, fundaţia soţilor Melinda şi Bill Gates, care îşi propune vaccinarea şi/sau sterilizarea întregii populaţii. Desigur, există un auto-control, un act de voinţă al multor cetăţeni ai Occidentului, de a amînă sau de a abandona ideea de a avea descendenţi. Contracepţia este chiar subiect al reclamelor de tip social responsibility, obiect al programelor guvernamentale sau finalitate a multor ONG-uri. În România, avortul este mijlocul cel mai popular, cel mai comod (deşi, din punct de vedere al actului medical invaziv, al impactului emoţional şi al posibilelor efecte adverse de genul sterilitătii subscevente, numai comod nu este avortul "românesc") de control al populaţiei(4). Nu este nimic în neregulă atunci cînd se elimina sarcini nedorite ale adolescenţilor. Şi, în plus, a amână momentul apariţiei sau a elimina posibilitatea calităţii de părinte este o chestiune ce ţine de liberul arbitru, deşi este calea sigură către îmbătrânirea populaţiei (cu extrem de multe consecinţe pe plan social, economic, cultural şi politic). Dar există şi apologeţi ai soluţiilor - şoc de control al populaţiei, de genul războiului total şi global. În romanul Inferno al lui Dan Brown (autorul mult mai celebrului român Codul lui Da Vinci) se vorbeşte chiar de o conspiraţie benefică (??!), planetară, ţintind reducerea cu o treime a capacităţii reproductive a omului, prin inocularea sau răspândirea unui virus care să opereze chirurgical, dar la întâmplare (random), toată populaţia, amputând o treime din fertilitatea acesteia. Vaccinurile, de altfel, sunt în ultima vreme controversate sub aspectul beneficiilor sanitare. Multă lume la noi se teme deja de efecte adverse, unele dintre ele putând fi transmise transgeneraţional, de la străbunic la strănepot. Poate fi vorba de reducerea capacităţii proprii a organismului de a lupta contra agenţilor patogeni sau de "obişnuinţă" virusului cu vaccinul, acesta neamaiavind efect sau, în fine, poate fi vorba de o sterilitate indusă. Spre exemplu, în România, în aceşti ani, autorităţile duc o campanie insistenţă de vaccinare contra cancerului de col uterin a fetiţelor care au vârstă mai mare de 11 ani. Sub efectul şantajului emoţional sau al şocului riscului statistic de cancer de acest fel (se estimează că una din 5 femei pot face acest tip de cancer), multă lume a acceptat vaccinul. Dar nu ştim exact dacă există beneficiul farmaceutic scontat (eliminarea riscului de cancer) şi nici nu putem cunoaşte amplitudinea efectelor adverse, pentru a face o cântărire a beneficiilor şi riscurilor în vederea unei alegeri în cunoştinţă de cauza. Cine ştie ce e în spatele acestui vaccin? Nu cumva o fi ideea din Inferno de Dan Brown?

Se estimează, totuşi, că Pământul poate hrăni mai mult de 16 miliarde de oameni. Suprapopularea este, pentru cei mai mulţi dintre noi, dar şi pentru specialişti reputaţi, un mit şi atât(5).