Mama corupţiei nu s-a născut în România

Fie vorba între noi, nici cei mai mulţi dintre nepoţii ori strănepoţii ei nu şi-au făcut case pe aici! Corupţia în România este o problemă. Nu cred, însă, că trebuie să acceptăm cu uşurinţă şi inconştienţă, absolut necritic, aserţiuni gratuite şi nocive, răspîndite şi multiplicate de presă, de tipul: "Corupţia este brandul de ţară al României!" Nu doar pentru că sună urît, ci şi pentru că joacă în cărţile unora care vor României orice, mai puţin... binele! Problema, desigur, există şi răul făcut de corupţie este imens, prin costurile pe care le creează unei societăţi care nu dă pe dinafară de resurse; ba, încă şi mai rău, nu este în stare să le gestioneze înţelept, productiv, nici pe cele de care dispune. Prin urmare, la noi, chiar şi costuri relativ mici reprezintă pierderi sociale masive. Efectele corupţiei sunt apoi multiplicate prin distorsionarea mecanismelor de guvernare. Aproape toate studiile asupra corupţiei arată, convingător, faptul că fenomenul este determinant în erodarea structurilor funcţionale necesare democraţiilor, fie ele mai vechi sau mai noi. Altfel spus, cine vrea democraţie viabilă, trebuie să aibă grijă ca nivelul social al corupţiei să nu treacă de un prag critic. Care este acel prag şi cum poate fi el determinat este, desigur, parte a problemei! Cealaltă consecinţă, pentru legăturile dintre guvernarea democratică şi corupţie, decurge din faptul că, asemeni oricărui rău, dacă nu i se opune sistematic ceva, dacă nu este ţinut în frîu, el tinde să se dezvolte, pînă cînd distruge tot ceea ce-i stă în cale, şi termină atunci cînd sleieşte de resurse societatea, condamnată astfel să sucombe sub greutatea răului pe care l-a tolerat şi l-a lăsat să prospere. Prin urmare, măsurile menite să ţină sub control corupţia nu sunt de prisos niciodată, iar în "războiul" împotriva corupţiei nu există vacanţă. Maximaliştii ar vrea să credem, chiar, că putem eradica corupţia cu totul, doar că, se vede treaba, dumnealor nu şi-au mai citit Biblia de mult. Textul cu pricina este foarte clar şi arată că însuşi "Creatorul" a inclus corupţia în structura relaţiilor din Raiul de pe Pămînt... cu urmările cunoscute. Acum, ori Dumnezeu a fost cam neglijent la construcţia instituţională numită "Rai" (blasfemie!), ori a avut un Plan, pe care bariera gnoseologică ce ne des­parte de El nu ne lasă să îl vedem (înţelegem) vreodată, în întregime! Este unul dintre subiectele teologice cele mai consistente şi pline de farmec intelectual, dar nu de el ne ocupăm noi astăzi! În schimb, este un bun motiv pentru a nu folosi sintagma "război", cu totul inadecvată aici, fie şi numai pentru că nu are nici un sens să te războieşti cu cele sfinte! De preferat, mult mai adecvat şi mai productiv în planul abordării practice, ar fi expresii din familia celor care arată capacitatea de a exercita un control eficient asupra fenomenului: strunirea, reducerea sau chiar managementul corupţiei.

Efectele masive de distorsiune, create de corupţie, se propagă şi produc coroziune nu doar în circuitele relaţiilor şi instituţiilor din sistemul de guvernare ci, prin ele, şi în cele care determină distribuirea şi redistribuirea resurselor între diferite grupuri şi categorii sociale, fie că este vorba despre resurse materiale, de timp, ori exprimate în oportunităţi de mobilitate ascensională şi îmbogăţire a zestrei de socializare. Prin urmare, fiecare dintre noi, în fiecare zi, trebuie să ne luăm la trîntă cu "corupţia", dacă nu vrem să fim cu toţii îngropaţi sub ruinele efectelor sale. Pînă cînd? Pînă la Ziua de Apoi, dacă nu cumva există şi un post-plan, în acest sens! Şi, pînă atunci, ce facem? Pînă atunci, ne uităm puţin prin tabele şi statistici ca să vedem cum mai stă România în raport cu corupţia şi cu alţii, desigur! Raportul pe anul 2017, de exemplu. Ca să înţelegem în ce lume trăim, este suficient să spunem că, după datele "Transparency International", două treimi dintre cele 180 de state ale lumii cercetate zac sub valoarea mediană (50) a scalei indicelui de corupţie (0 p corupţie maximă - 100 p corupţie minimă)!!! Din punctul de vedere al corupţiei, lumea este la fel de polarizată, ca din multe altele - bogăţie, resurse, tehnologie, acces, mobilitate etc. Cei mai mulţi dintre "corupţi" sunt foarte corupţi, cei mai puţin, foarte puţin, în raport cu indicele mediu, 43p. Cu cele 48p ale sale, România ocupă locul 60 în ierarhie. Asta înseamnă, coada plutonului fruntaş!! După noi, vin cele două treimi, ale celor mai corupţi!!! În acest pluton fruntaş, diferenţele de indice, între extreme, sunt ceva mai puţin decît de la simplu, la dublu: 48 România, faţă de 89 Noua Zeelandă, 88 Danemarca, 85 Finlanda. În plutonul "corupţilor", în schimb, raportul este de unu la zece!!! Dacă împăţim scala în patru regiuni egale, frecvenţa absolută în fiecare dintre ele arată discrepanţele, încă, şi mai clar. Cu scoruri între 100p şi 75p (cele mai puţin corupte ţări) sunt 18 state, SUA pe ultimul loc, din plutonul fruntaş! În intervalul 75-50 p sunt 38 de state; în intervalul 50-25p se află plasate 95 de state, iar de la 25p, la zero puncte sunt alte 29 de state. State precum Brazilia 37p, Rusia 29p, India 40p şi China 41p, aşa numitul grup BRIC, au indici sub valoarea medie şi arată un grad de corupţie ceva mai ridicat, în raport cu România, semnificativ mai ales pentru Rusia!

Mai în glumă, mai în serios, ceea ce ne spune raportul Transparency International este faptul că lumea care a reuşit să ţină corupţia sub control este excepţia. Ciudaţii, aberaţiile suntem noi, cei care ne luptăm cu corupţia şi reuşim ceva, chiar dacă în măsură diferită. În rest, lumea cea mare şi multă e coruptă.... şi pace! Asta este regula! Iar, dacă nu ar exista corelaţia, atît de precisă şi de tare, dintre corupţie şi regimuri nedemocratice, reciproc, dintre anticorupţie şi democraţie, probabil că am putea să ne lăsăm liniştiţi duşi de valul majorităţii!

Un cuvînt, despre categoriile de corupţie cu care operează raportul: mare, mică şi politică!!!! Din punct de vedere logic, ceva de soiul mîrţoagă-mînz-primadonă!!! În loc de un criteriu, avem două, iar dacă avem două, atunci trebuia să avem inventariate patru categorii de corupţie: politică-mare, politică-mică, non politică-mare, non politică-mică! Problema nu este doar aceea că logica a fost grav faultată, ci şi aceea că în planul estimării fenomenului sunt introduse distorsiuni importante. Româ­nia este, în acest sens, un excelent studiu de caz. La noi, se vede şi fără lupă, cum politica "mare" corelează cu corupţia mare, cum instrumentele guvernării au fost şi sunt folosite de o bună parte a "clasei politice" pentru grabnica şi din gros înavuţire personală, cum resursele sociale sunt pur şi simplu devas­tate de operaţiunile de deturnare, din fonduri şi activităţi publice, către buzunarele puternicilor zilei, ale celor care controleză instituţiile sau punctele cheie în lanţul instituţional de decizie-atribuire. Nu există o categorie aparte, care poate fi numită "corupţie politică": Corupţia este Politică şi, din păcate, şi reciproc!!! Iar, acest lucru nu este deloc valabil doar pentru Româ­nia!!!

Nu, concluzia nu este aceea că putem dormi liniştiţi! Vezi doamne, după statistici, Dracul nu e chiar atît de negru pe cît îl pictează unii, iar în Româ­nia problema corupţiei nu e mai gravă decît în multe alte părţi! Nu, concluzia este că am face bine, adică un uriaş serviciu social, dacă am pune la punct, aici la noi acasă, nişte instrumente de cercetare socială care să dezvăluie nu doar estimări edulcorate şi indici care nu spun mare lucru despre corupţie, ci metodologii cu care să măsurăm exact risipa, distrugerea şi jaful, promovate prin corupţie, în primul rînd şi mai ales de către şi prin instituţiile de guvernare - administrare a treburilor publice.